duminică

28 aprilie, 2024

14 martie, 2024

Documente scurse din e-mailurile unor politicieni ruși arată că Moscova, prin intermediul unor companii rusești și belaruse, a avut control deplin asupra construcției gazoductului Turkish Stream pe teritoriul Bulgariei, în pofida afirmațiilor premierului de atunci, Boyko Borisov, potrivit cărora proiectul se afla sub controlul guvernului bulgar, relatează Capital, publicație preluată de Euractiv.

Gazoductul, care trece prin Bulgaria, transportă gaz rusesc către Serbia și Ungaria. După cum a relatat anterior Euractiv, Turkish Stream va rămâne singura conductă ce va transporta gaze rusești către UE de la începutul anului 2025.

Documentele au fost scurse din e-mailul piratat al politicianului rus Alexander Babakov, sancționat de mai multe ori începând din 2014 pentru agresiunea rusă în Ucraina și care este considerat una dintre persoanele ce au organizat finanțarea în secret a mai multor formațiuni politice din Europa.

Documentele arată că în perioada 2018-2020, în timpul ultimului guvern GERB, Rusia a preluat controlul total al întregului proiect, relatează Capital.

În documentele licitației, Arkad nu a enumerat niciun subcontractant, ceea ce înseamnă că participarea companiilor rusești și belaruse a fost aprobată politic de autoritățile bulgare.

Comisia spune că nu are nicio investigație cu acest subiect și nu a primit nicio sesizare

Continuarea gazoductului a fost efectuată extrem de rapid în timpul celui de-al treilea guvern GERB, condus de Borisov, un ritm mult mai accelerat decât cel al lucrărilor de la conexiunea de gaz inter-sistem dintre Bulgaria și Grecia.

Euractiv a întrebat Comisia dacă scurgerea de informații confirmă suspiciunea că regulile de încheiere a contractelor au fost încălcate în mod grosolan și că totul a fost măsluit în favoarea Gazprom și a planurilor geopolitice ale Rusiei?

Comisia a răspuns că nu a primit nicio plângere și că nu investighează acest caz.

„În conformitate cu normele UE și cu principiul transparenței, anunțul de achiziție publică a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 26.12.2018 cu numărul 2018/S 248-574577 și publicat în TED (Tenders Electronic Daily)”, se arată în răspunsul Comisiei, adăugând că frima de stat Bulgartransgaz a publicat și alte documente de licitație pe site-ul său.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Este ingrijorator sa aflam ca Rusia a avut un control deplin asupra constructiei gazoductului Turkish Stream pe teritoriul Bulgariei si ca acest lucru s-a realizat cu ajutorul unor companii rusesti si belaruse. Este cu atat mai surprinzator sa vedem ca acest proiect a fost sub controlul guvernului bulgar, potrivit afirmatiilor premierului Boyko Borisov. Este evident ca s-a intamplat exact opusul si ca Rusia a avut un rol major in aceasta constructie. Este ingrijorator si faptul ca politicianul rus Alexander Babakov, care a fost sanctionat de mai multe ori pentru agresiunea Rusiei in Ucraina, a fost implicat in finantarea secreta a unor partide politice din Europa.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: