sâmbătă

4 mai, 2024

24 februarie, 2024

Romgaz reporneşte programul de foraj în perimetrul Caragele, județul Buzău, investiția totală fiind estimată la aproximativ un miliard de lei, până în 2027, a anunțat sâmbătă ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Proiectul Caragele este cea mai importantă investiţie onshore din portofoliul de explorare al companiei SNGN Romgaz SA, iar rezervele de aici sunt considerate cea mai mare descoperire onshore în sectorul hidrocarburilor din istoria recentă a României.

Anunțul ministrului Burduja a fost făcut în timpul vizitei acestuia la Caragele, unde s-a oprit la sonda 76 Rosetti, programată să aibă în luna iunie o adâncime de 5.000 metri.


„România are gaze şi românii trebuie să beneficieze de ele!”, a spus ministrul, care speră să fie nominalizat candidatul al coaliției PSD – PNL la Primăria Capitalei..

Producția sondei 76 ar putea începe în 2 ani

„De la începutul mandatului meu, am stabilit cu echipa de conducere a Romgaz, cu Directorul General Răzvan Popescu, să punem pe primul loc investiţiile, mai ales Neptun Deep şi Caragele. Astăzi, Neptun Deep e în grafic pentru începerea producţiei în 2027, iar Romgaz reporneşte, iată, prin forţe proprii, programul de foraj în perimetrul Caragele, după ani de blocaje. Am vizitat astăzi Sonda 76 Rosetti. Romgaz se bazează aici pe antreprenorul român Foraj Sonde Craiova, cu tehnologie 100% românească şi ingineri români cu mare experienţă. Deja au avansat peste 1.500 de metri în doar două săptămâni, lucrarea fiind în avans faţă de graficul asumat. În iunie se va ajunge la peste 5000 de metri. Dacă toate datele se confirmă, producţia va începe efectiv în 24 de luni.”, a declarat Sebastian Burduja, citat într-un comunicat al Ministerului Energiei.

Potrivit acestuia, investiţia doar în aceasta sondă depăşeşte 100 de milioane de lei, iar investiţia totală la Caragele va fi de peste 1 miliard de lei până în 2027.

„Le-am cerut colegilor de la Romgaz să menţină un ritm accelerat de lucru. Managementul companiei şi cel de proiect mi-au confirmat că s-a făcut un progres important şi s-au angajat să ţină tempoul. Cu siguranţă, este un obiectiv de importanţă strategică pentru România. Datele legate de valoarea rezervelor vor putea fi confirmate pe parcursul perioadei următoare, acesta fiind şi obiectivul etapei de explorare la mare adâncime. Din evaluările disponibile la acest moment, putem fi optimişti că discutăm într-adevăr despre un potenţial semnificativ, cu o contribuţie majoră la independenţa energetică a României. România are resurse şi românii trebuie să beneficieze de ele!”, a mai spus Sebastian Burduja.


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: