luni

22 aprilie, 2024

14 iulie, 2016

DANIEL-IONITARomânia este pregătită să ofere Republicii Moldova prima tranșă de 60 de milioane de euro din creditul de 150 de milioane de euro, dar numai după ce Chișinăul va avea încheiat un acord la nivel tehnic cu FMI. Declarația a fost făcută miercuri de noul ambasador al României în Republica Moldova, Daniel Ioniță (foto), într-un interviu pentru Radio Chișinău preluat de Agerpres.

Ambasadorul român s-a declarat optimist în ceea ce privește capacitatea autorităților de la Chișinău de a negocia un nou acord de finanțare cu FMI, în așa fel încât să fie îndeplinite toate condițiile ca prima tranșă a împrumutului românesc în valoare de 60 de milioane de euro să fie livrată cât mai curând.

”Noi suntem pregătiți să livrăm prima tranșă a acestui credit de împrumut atunci când vor fi îndeplinite integral toate măsurile care au fost promise și care sunt foarte bine cunoscute la nivelul autorităților din Republica Moldova. În prezent, un singur element este esențial, existența unui acord la nivel tehnic cu FMI, dar răspunsul la această întrebare revine, totuși, autorităților de la Chișinău”, a afirmat Daniel Ioniță.


De asemenea, ambasadorul României a subliniat că Bucureștiul rămâne cel mai solid și mai onest partener al Chișinăului în parcursul său european, Republica Moldova reprezentând o prioritate strategică în acțiunea externă a statului român.

În ceea ce privește chestiunea transnistreană, diplomatul a menționat că orice soluție a acestei probleme trebuie găsită ținându-se cont de suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în cadrul actualului format de negocieri.

„România urmărește îndeaproape reglementarea conflictului transnistrean, favorizând în mod clar o soluție politică negociată care să se bazeze pe respectarea deplină a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, o soluție care trebuie să fie negociată în formatul existent 5+2. România poate contribui la succesul acestui format de negociere în mai multe feluri”, a spus Daniel Ioniță, indicând că, pe de o parte, ca stat membru al Uniunii Europene, Bucureștiul poate să-și folosească influența în cadrul UE, iar, pe de altă parte, în cadrul organizațiilor internaționale la care România este parte.

Daniel Ioniță îi succede lui Marius Lazurca, care și-a încheiat mandatul de ambasador al României la Chișinău luna trecută, după șase ani de activitate în Republica Moldova.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: