Un număr de 25 de poliţişti români vor acţiona pentru consolidarea dispozitivului comun româno-francez din Paris, în perioada 25 noiembrie – 15 ianuarie, la Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din capitala Franţei.
„Deplasarea ofiţerilor români a fost dispusă ca urmare a solicitării părţii franceze, aceştia fiind specializaţi în combaterea infracţiunilor judiciare şi de crimă organizată. Scopul misiunii îl constituie acordarea de sprijin şi asistenţă Poliţiei Franceze care instrumentează cazuri în care sunt implicaţi cetăţeni români, precum şi facilitarea schimbului de informaţii pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor.În prezent, urmare a solicitării părţii franceze, 16 ofiţeri români specializaţi în combaterea infracţiunilor judiciare şi de crimă organizată îşi desfăşoară activitatea în Franţa, sub coordonarea autorităţilor franceze”, se arată într-un comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, remis miercuri AGERPRES.
Activităţile poliţiştilor români aflaţi în misiune temporară în Franţa sunt desfăşurate împreună cu autorităţile franceze pentru asigurarea siguranţei stradale şi asistenţa pe segmentul combaterii traficului de fiinţe umane.
Partea franceză a apreciat buna colaborare existentă între cele două ministere de interne şi progresele înregistrate în soluţionarea unor cazuri operative, un rol esenţial avându-l poliţiştii români detaşaţi în Franţa, se mai precizează în comunicat.