luni

22 aprilie, 2024

16 iunie, 2020

România a făcut un precontract pentru achiziționarea vaccinului anti-Covid dezvoltat de AstraZeneca, dacă acesta se va dovedi eficient, a declarat luni seara Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.

Germania, Franța, Italia și Țările de Jos au semnat un acord cu grupul farmaceutic AstraZeneca pentru a garanta furnizarea în UE a 300 de milioane de doze ale unui eventual vaccin contra noului coronavirus.

Grupul farmaceutic a estimat sâmbătă într-un comunicat că numărul dozelor comandate de UE ar putea ajunge la 400 de milioane. Dezvoltarea vaccinului s-ar putea finaliza până la sfârșitul anului, după care va urma faza de producție.

(Citiți și: „Alianță pentru vaccinul anti-Covid: Germania, Franța, Italia și Țările de Jos. UE ar putea plăti 2,4 mld. euro pentru achiziția în avans”)


Dozele “trebuie distribuite tuturor statelor membre care vor să participe, în funcție de dimensiuni și de populație”, conform acordului încheiat de cele patru state membre UE și AstraZeneca. “Pentru ca vaccinurile să fie disponibile în număr mare foarte repede după eventuala lor aprobare în acest an sau anul viitor, capacitățile de producție trebuie să fie garantate prin contract de pe acum”, au precizat semnatarii.

În lipsa unui vaccin, imunizarea populației se va face treptat, pe cale naturală, însă oamenii de știință nu pot spune în acest moment cât timp durează această imunizare.

În cazul unui vaccin eficient, cel mai probabil scenariu, se va bloca rapid răspândirea bolii, a explicat Alexandru Rafila, la Digi24.

Producătorii români de medicamente: Este improbabil să avem în 2020 un tratament sau vaccin împotriva Covid

Este „improbabil” ca în 2020 să avem un tratament sau vaccin împotriva SARS-CoV-2, potrivit Patronatului Producatorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER), ce reprezintă cele mai mari 19 fabrici de medicamente din țară.


Distanțarea personală, purtarea măștii în locurile publice și igiena mâinilor sunt cele care ajută la reluarea vieții sociale și evitarea unei catastrofe sanitare în sezonul rece care urmează.

„În prezent, se află în diverse etape de dezvoltare și studii clinice un număr de peste 20 de tratamente medicamentoase și aproximativ 70 de tipuri de vaccinuri, un efort de cercetare la care sunt angrenate peste 250 de centre universitare, 100 de companii farmaceutice și mai mult de 100 de mii de voluntari sănătoși și pacienți, inclusiv din România”, spune Dragoș Damian, președintele Patronatului Producatorilor Industriali de Medicamente din România.

Există totuși semnale încurajatoare despre unele medicamente care pot trata simptomele infecției, reduce gravitatea bolii sau scurta durata ei, însă sunt necesare în continuare cercetări care să identifice care este cel mai eficient medicament împotriva SARS-CoV-2 care să fie în același timp sigur pentru pacient.

Fabricile de medicamente din România nu și-au înterupt activitatea în perioadele de urgență și alertă și nu au înregistrat nici un caz de infecție tocmai pentru că au respectat procedurile interne și indicațiile date de autorități. Trebuie însă semnalat că relaxările în etape de după 15 mai și reluarea activităților economice favorizează transmiterea coronavirusului și riscul apariției unei catastrofe epidemiologice odată cu instalarea sezonului rece, avertizează reprezentanții PRIMER.

„Distanțarea individuală de 1,5 metri, purtarea măștii în toate locurile publice și igiena mâinilor cu săpun și dezinfectant sunt măsurile care trebuie să devină reflexe în următoarea perioadă pentru a ne pregăti în confruntarea cu un eventual val doi de coronavirus. În plus, aceste gesturi simple vor ajuta și la prevenirea transmiterii altor boli contagioase, specifice sezonului rece”, subliniază Dragoș Damian.

PRIMER reunește cele mai importante 19 fabrici de medicamente din România: AC Helcor, Antibiotice, B.Braun, Bio-Eel SRL, Biofarm, Fiterman Pharma, Gedeon-Richter, Infomed Fluids, Labormed-Alvogen, Laropharm, Magistra CC, Polisano Pharmaceuticals, Ropharma, Santa SA, Slavia Pharm, Terapia-Sun Pharma, Tis Pharmaceutical, Vim Spectrum, Zentiva. Președintele PRIMER este Dragoș Damian, CEO al Terapia Cluj, cel mai mare producător autohton de medicamente.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: