4 iunie, 2020

Patru state membre UE – Franța, Germania, Italia și Țările de Jos – au convenit formarea unei alianțe care să sprijine producerea unui posibil vaccin ieftin împotriva Covid-19 în Europa, astfel încât să poată asigura dozele necesare nu doar pentru cei aproape 450 de milioane de cetățeni europeni, ci și pentru țările sărace, în primul rând din Africa, scrie Reuters.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății Publice din țările de Jos, cele patru state ”explorează în comun diverse inițiative promițătoare și sunt în discuții cu diverse societăți farmaceutice.”

Cele patru țări europene au inițiat negocieri accelerate cu companii farmaceutice, pentru a securiza accesul la vaccinuri aflate acum în dezvoltare și de a produce serul de imunizare în interiorul UE, acolo unde se poate.


Uniunea Europeană ar pregăti un fond de urgență de 2,4 miliarde de euro pentru a achiziționa în avans vaccinuri anticoronavirus ce promit în acest moment să aibă succes, au declarat pentru Reuters oficiali europeni.

Această măsură ar fi fost discutată la reuniunea de miercuri a ambasadorilor UE, acțiunea Uniunii fiind similară celei deja declanșate de SUA, care a folosit mai multe metode pentru a-și asigura dozele de vaccin necesare. Printre altele, și-a securizat primul milion de doze de vaccin anticoronavirus ce va fi produs de AstraZeneca și aflat acum în faza studiilor clinice.

Un oficial european a declarat pentru Reuters că era necesar ca UE să facă ceea ce face SUA, chiar dacă acest lucru presupune și pierderea banilor ce vor fi investiți în vaccinuri ce se vor dovedi ineficiente.

Un alt obiectiv al acestei alianțe este de a produce vaccinuri pe teritoriul european, acolo unde este posibil.


Cele patru state au deschis un dialog și cu alte țări – Marea Britanie, Norvegia, Singapore și Japonia – pentru o posibilă cooperare în acest domeniu.

Handelsblatt scrie joi că alianța negociază cu mai multe companii, printre care și AstraZeneca, pentru a le oferi fonduri de cercetare și garanții de achiziționare a produselor dezvoltate.

Ministrul german al sănătății, Jens Spahn și colegii săi din Franța, Italia și Țările de JOs au scris Comisiei spunând că și-au unit forțele pentru ”a obține cel mai rapid și cel bun posibil rezultat în negocierile cu jucătorii cheie din industria farmaceutică”, mai spune publicația germană Handelsblatt.

La începtul lunii mai, Uniunea Europeană a preluat rolul de lider în această luptă împotriva pandemiei de SARS-CoV-2 și a organizat un teledon mondial în vederea finanțării cercetării și dezvoltării unui vaccin împotriva COVID-19, Bruxelles-ul reușit atunci să strângă contribuții de 7,4 miliarde de euro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

3 răspunsuri

  1. tarile de jos sunt a 4-a tara?
    Sau vorbim de Olanda? Daca e si Belgia in ecuatie, atunci sunt 5 tari. Britania sau Marea Britanie? Britania era o provincie romana acum 2000 ani. Cand traduci un articol cu google, nu mai verifici din lene si publici asa…..

  2. De acord ante-comentatorul Gabriel – pe bune? Țările de Jos? Articolul original conține clar Netherlands. Așa ca deloc stimate Iulian Soare, când te decizi sa-ți scrii propriile articole, fa bine și învață întâi numele statelor lumii.
    Succese nebănuite.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

3 răspunsuri

  1. tarile de jos sunt a 4-a tara?
    Sau vorbim de Olanda? Daca e si Belgia in ecuatie, atunci sunt 5 tari. Britania sau Marea Britanie? Britania era o provincie romana acum 2000 ani. Cand traduci un articol cu google, nu mai verifici din lene si publici asa…..

  2. De acord ante-comentatorul Gabriel – pe bune? Țările de Jos? Articolul original conține clar Netherlands. Așa ca deloc stimate Iulian Soare, când te decizi sa-ți scrii propriile articole, fa bine și învață întâi numele statelor lumii.
    Succese nebănuite.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: