joi

28 martie, 2024

3 octombrie, 2021

Ca urmare a includerii României pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, începând din 3 octombrie 2021 persoanele care sosesc din România pot intra pe teritoriul Germaniei doar cu respectarea unor noi condiții:

  • Prezentarea unuia dintre următoarele 3 documente (redactate într-una dintre limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă și pot fi prezentate în format fizic sau electronic):
    • document care atestă rezultatul negativ al testării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2. Sunt acceptate testele tip PCR (efectuate cu maximum 72 ore anterior sosirii) și cele antigen (efectuate cu maximum 48 ore anterior sosirii). Copiii cu vârsta de până la 12 ani sunt exceptați de la testarea pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2;
    • document care atestă efectuarea schemei complete a vaccinării împotriva COVID-19, cu unul dintre vaccinurile omologate la nivelul UE, cu condiția să fi trecut cel puțin 14 zile de la administrarea rapelului sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică). Nu este obligatorie prezentarea certificatului verde;
    • document care atestă trecerea prin boală (infectarea cu virusul SARS-COV-2). Acesta trebuie să fi fost emis de către un laborator medical, într-o perioadă cuprinsă între cel puțin 28 zile și cel mult 6 luni anterior intrării pe teritoriul Republicii Federale Germania. Este admisă și prezentarea cumulativă a documentului care atestă trecerea prin boală, împreună cu cel care atestă vaccinarea cu cel puțin o doză a unui vaccin omologat la nivelul Uniunii Europene.
  • 2. Înregistrarea, anterior deplasării, prin intermediul platformei https://einreiseanmeldung.de. Această obligație este valabilă și pentru persoanele care s-au aflat pe teritoriul României în ultimele 10 zile anterior deplasării. În situații excepționale, atunci când nu este posibilă înregistrarea online prin intermediul portalului, pasagerii trebuie să completeze înregistrarea pe suport de hârtie.

Condițiile de carantină

Persoanele care prezintă la intrarea pe teritoriul Republicii Federale Germania numai documentul care atestă un rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 vor intra în carantină pentru o perioadă de 10 zile și au obligația, imediat după sosire, de a se deplasa direct spre locuință.

Măsura carantinei poate fi încheiată anticipat, după o perioadă de cel puțin 5 zile, dacă persoana în cauză a efectuat un nou test pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, al cărui rezultat este negativ.


Copiii cu vârsta de până la 12 ani au obligația de a rămâne în carantină 5 zile de la intrarea pe teritoriul Republicii Federale Germania.

În cazul persoanelor care dețin un document care atestă efectuarea schemei complete a vaccinării împotriva COVID-19 sau un document care atestă trecerea prin boală și, din orice motiv, nu îl pot înregistra pe platforma menționată sau prezenta la momentul intrării, sunt obligate să intre în carantină.

Carantina poate fi întreruptă dacă persoana în cauză transmite, prin intermediul platformei https://einreiseanmeldung.de, documentul care confirmă vaccinarea sau trecerea prin boală.

Sunt exceptate de la măsura înregistrării anterioare pe platforma https://einreiseanmeldung.de și de la măsura carantinei obligatorii, în principal, următoarele categorii de persoane:

  • persoanele aflate în tranzit;
  • lucrătorii din domeniul transporturilor;
  • membrii ai delegațiilor oficiale;
  • persoanele care se deplasează în Republica Federală Germania pentru a fi tratați pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
  • persoanele care au petrecut mai puțin de 24 de ore într-o zonă cu risc ridicat sau într-o zonă cu variante de virus (www.rki.de – zone de risc) sau intră în Republica Federală Germania pentru mai puțin de 24 de ore sub regimul traficului de frontieră, precum și lucrătorii transfrontalieri etc.;
  • persoanele care călătoresc pentru sejururi mai mici de 72 ore, pentru a vizita rude de gradul I.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: