Nu mai puțin de 9 reprezentanți ai 5 ambasade la București au fost prezenți joi, la conferința ”Politica externă: România și schimbarea ordinii internaționale. Economie și geopolitică” – pentru a afla cum se pune problema la București în acest moment de inflexiune în istorie, care se scrie sub ochii noștri, cum își văd analiștii din România țara în noul context modial și care ar fi setul de măsuri și de alianțe la care se presupune că se lucrează din greu.
Din partea instituțiilor românești cu putere de decizie în materie prezența a fost mult mai redusă. Unul dintre posibilele răspunsuri ale acestei lipse de interes a fost transmis de mai mulți vorbitori la conferință: există capacitate redusă de înțelegere a transformărilor sistemice care se petrec. România pare azi un simplu spectator. Poate doar pare. Sau poate nu e simplu.
Eveimentul, organizat de curdeguvernare.ro în parteneriat cu academia de studii economice a trasat câteva concluzii: ne comportăm ca înainte de anexarea Crimeii, deși lumea nu mai e aceeași, ne comportăm ca înainte de criză, deși lumea nu mai e aceeași, ne comportăm ca la aderarea în UE, deși lumea s-a schimbat de mult.
Atuurile pe care le pierdem și mitologia de politică externă în care trăim ne păstrează la distanță de activii noștri vecini și aliați – iar astea sunt lucruri care la un moment dat se plătesc cumva: nu mai e de multă vreme suficient că suntem în NATO și UE.
În cele ce urmează, principalele mesaje transmise de vorbitori : poate că unele ar fi utile pentru a fi folosite în decizii. Sau în ritmul deciziilor.
***
Iulian Fota: Vacanța României s-a terminat, lumea nu-și dă seama, dar suntem sub cod portocaliu de 2 ani, e o cotitură ca la căderea comunismului
Fost consilier pe probleme de securitate, Iulian Fota consideră că România are trei mari dosare de gestionat: hegemonia rusă de la est, presiunile din sud, dinspre Orientul Mijlociu, și îngrijorările din vest, legate de viitorul Uniunii Europene. Ultimul dosar, crede Iulian Fota, ar trebui tratat cu prioritate.
Măsurile care ar trebui întreprinse sunt potrivite contextului: de la reformarea CSAT, la crearea expertizei pe marile dosare – acolo unde nici măcar nu există posturi alocate.
Contextul creionat de Iulian Fota:
”Suntem într-un moment istoric, de ample transformări de sistem. Ordinea mondială în care ne-am manifestat după încetarea Războiului Rece se duce. Dar noua ordine globală încă nu știm cum va arăta și nimeni nu ne poate garanta că ne va fi favorabilă.Ordinea mondială este, în acest moment, dezordine mondială și nimeni nu știe exact ce urmează.
Asta este marea problemă a României pentru că, pe de-o parte, capacitatea noastră de a modela este scăzută, pe de altă parte, în România, inclusiv la nivel politic, foarte puțină lume percepe lucrul ăsta. Am avut câțiva ani foarte buni, am mai spus lucrul acesta, eu cred că România a fost în vacanță pentru că sistemul internațional era caracterizat de lucruri pozitive și progrese pentru noi. Suntem însă la un prag al civilizației Occidentale.”
Dosarul Federației Ruse.
”Eu nu percep Rusia ca fiind un dușman al României, au fost perioade în care ne-am înțeles cu ei, au fost perioade în care nu ne-am înțeles… Din păcate, în acest moment, politica pe care o promovează Kremlinul nu este una favorabilă României. Sunt frustrați, doresc o revanșă, sunt flămânzi teritorial, sunt incompatibil ideologic cu noi, sunt capabili militar pentru că au investit în acest domeniu ei neavând foarte multe resurse la dispoziție- poate că aceasta este drama Rusiei. Rusia se definește fără ezitare ca fiind o țară din Europa, dar nu ca o țară europeană. Nu vor merge pe aceeași parametrii cu noi, este clar.”
Dosarul european.
”Avem însă o problemă și la Vest- temeri foarte serioase vis-a-vis de viitorul UE. Cred că acest lucru ar trebui tratat cu prioritate. UE se poate reorganiza pe alte criterii, premierul Franței a spus că dispariția UE este un lucru care trebuie luat în calcul. O asemenea declarație, făcută la acest nivel, era de neimaginat până acum câțiva ani.”
Dosarul Orientul Mijlociu.
”România nu trebuie să se considere ruptă de Orientul Mijlociu, în primul rând pentru că trăiesc în regiune mulți români, uitați-vă cu câți s-a întâlnit președintele aflat recent în vizită în Israel, apoi pentru că 2.000 de km nu înseamnă nimic în ziua de azi. Se vede asta și pe fluxul de refugiați….”
Ce face NATO, ce face România
- NATO își face treaba, poate nu atât cât ne-ar plăcea nouă, dar este angajat în cea mai mare operațiune de securitate colectivă din ultimii 20 de ani. Problema este: noi putem ține pasul? Este absurd să ceri de la altul când tu nu faci ceea ce trebuie. Cred că suntem departe de o agendă care să ne garanteze că trecem următorii ani cu bine.
- În primul rând, clasa politică nu conștientizează faptul că se petrec niște transformări internaționale, nu știu ce se petrece cu țara asta. N-au habar. Sunt incapabili să genereze deciziile de care am avea nevoie.
- Oricât ar suna de straniu, dar nu avem nici capacitățile civile și militare adecvate. Nu doar 2% pentru apărare. Nu avem buget suficient pentru Ministerul de Externe. Aici lumea merge pe ideea, hai că vă descurcați și cu mai puțini bani. E fals.
- Mai sunt decizii instituționale mari de luat, dar nu văd cine o să aibă curajul… Încă nu văd cine ar face din CSAT un adevărat Consiliu de Securitate Națională. Am fost 6 ani membru în CSAT și știu ce spun… CSAT este departe de a fi un consiliu adevărat de securitate națională. Are nevoie de încă câteva structuri, inclusiv structuri de experți, pe care nu știu dacă clasa politică poate să i le ofere. Inclusiv industria de apărare este la pământ.
- La capitolul strategii și tactici de joc trebuie să fim inventivi, să venim cu politici noi, să nu mai trăim din ce am conceput în alte vremuri. Relația cu SUA – nu mai investim în ea de câțiva ani, trăim din ce s-a conceput. Și am avea lucruri de făcut- americanii ne trasmit constant ”uite ce am vrea noi să facem…” și noi nu facem niciun pas. Să luăm din lista lor de obiective prioritare și să începem să construim noi ceva, apoi să colaborăm pe proiecte, să venim noi cu idei…
Cristian Diaconescu: Am putea fi brocker de expertiză în zonă și în Orientul Mijlociu. Scutul de la Deveselu este al NATO, dar față de protestele Rusiei nu am auzit decât reacția SUA
Fost ministru dre Externe, Cristian Diaconescu consideră că statele europene membre NATO ar fi trebuit să reacționeze mai tranșant față de amenințările Moscovei referitoare la amplasarea scutului anti-rachetă în Europa – analistul insistând pe diferența vizibilă de abordare dintre UE și SUA cu privire la amenințările din Est.
”Discutând deschis: scutul antirachetă de la Deveselu este un proiect al NATO, decis la două summit-uri consecutive. Din acest punct de vedere, față de preocupările Federației Ruse privind acest scut antirachetă nu am auzit decât reacțiile SUA. Da, este un proiect în România, în Polonia, în Olanda, în Turcia, în Spania, agreeat la nivelul Alianței. Din punctul de vedere al Federației Ruse, înțeleg că am putea fi în pericol la un moment dat. Aș fi curios: care este poziția statelor NATO din Uniunea Europeană în legătură cu acest pericol în care România ar fi subiect? Repet, aș vrea să înțeleg solidaritatea partenerilor din Alianța Nord Atlantică și din această perspectivă.”, a afirmat joi fostul ministru de Externe.
”Europa de acum 20 de ani, Europa din 2003-2004, când am devenit membru NATO, Europa din 2007, când am devenit membri ai UE s-a schimbat. Major. Din acest punct de vedere, ceea ce discutăm astăzi este o fotografie de moment. Lucrurile sunt în plină evoluție. O serie de state europene au consacrate dezbateri de acest gen, în România interesul pentru aceste dezbateri este redus.”
O trecere în revistă a dosarelor de politică externă făcută de Cristian Diaconescu:
Relațiile cu vecinii. România, în regiune, este învecinată cu state membre ale UE și NATO, deci parteneri cu care România, împărtășind aceleași standarde și valori, are un plafon de dialog și înțelegere mult mai ridicate. România are alături state care doresc să devină membre ale UE, state în Balcani care doresc să devină membre NATO, state care nu doresc să facă parte din aceste organizații și care se opun categoric și, în proximitatea estică, un stat care se opune inclusiv extinderii UE și NATO. Din acest punct de vedere, contextul regional este cât se poate de complicat.
Tratate. România, într-o perioadă destul de scurtă de timp, și-a readaptat conceptele interne în așa fel încât să devină armonizată cu standardele Occidentale. Și din punctul de vedere al atitudinii față de vecinătatea sa, România a finalizat dezbaterile cu statele vecine în legătură cu o serie de probleme, în special minoritățile și regimul de frontieră. Ar fi de dorit în cadrul dosarului cu Serbia ca autoritățile de la București să urmărească și să fie mult mai consecvente în a înțelege utilitatea protocoalelor semnate cu Serbia din perspectiva drepturilor minorităților.
Republica Moldova. Împărtășim un spațiu identitar comun, istoric, lingvistic, religios, cultural. Indiferent din ce parte se apreciază aceste relații, între România și Republica Moldova întotdeauna vor fi relații speciale, care să fie dezvoltate cu mare atenție. Orice autoritate de la București nu se poate detașa de valorile comune care ne-au fost transmise.
Ungaria. Nu există azi niciun fel de probleme între România și partenerii săi. Orice fel de incidente de parcurs între capitale, multe dintre acestea provenind din atitudini care țin de atitudini generate de consumul politic intern și mai puțin de relațiile dintre state. Acestea țin, în esență, de viața politică și nu constituie argument de fisură în planul mare al relațiilor fundamentale între, să spunem, România și Ungaria. Felul în care cooperăm cu Ungaria în cadrul structurilor de securitate sau ale UE este exemplar.
Parteneriate strategice europene. Din perspectiva relațiilor cu centrul și vestul Europei, România are, cu membrii fondatori ai UE, parteneriate strategice aprofundate. Sigur, dincolo de aspectele teoretice așezate pe hârtie este nevoie de cât mai multe proiecte practice. Este nevoie să se dea substanță aspectelor parteneriatelor strategice cu Marea Britanie, cu Italia, cu Germania.
Parteneriatul strategic cu SUA. Din punctul de vedere al garanțiilor de securitate este cel mai semnificativ parteneriat pe care îl avem. Din punctul de vedere al interesului celeilalte părți în legătură cu asigurarea securității și stabilității României, SUA sunt țara cea mai implicată. Din punctul de vedere al relațiilor instituționale, în special în domeniile Apărării și Securității Naționale, cooperarea cu instituțiile din Statele Unite este ireproșabilă. Cu tot respectul, cu mult peste nivelul relațiilor cu unele state europene din Alianța Nord Atlantică.
Orientul Mijlociu. Avem astăzi o relație, o cunoaștere foarte bună a Orientului Mijlociu. Există și acel parteneriat foarte bun, care ne permit astăzi ca într-o vizită de la nivel ministerial în sus, să mergem într-o singură zi și la Ramala, în statul palestinian, și apoi să ne întoarcem la Tel Aviv. Acest gen de relație este acceptat biunivoc, de ambele orașe, în așa fel încât România, într-adevăr, poate fi un broker de relații internaționale într-o zonă extrem de sensibilă, unde foarte puțini din afară au capacitatea să spună ceva, indiferent ce se anunță în presă, care în egală măsură ar putea fi folosită de către cei care la un moment dat ar fi preocupați de dezvoltări în această zonă.
Nemulțumiri: există o diferență extrem de serioasă între nivelul extrem de bun al relațiilor internaționale pe care le avem cu China și nivelul relațiilor economice. Armonizarea promisiunilor politice cu punerea lor în aplicare economică fiind și azi destul de complicată.
Armand Goșu: Fereastra de oportunitate a Rusiei se închide după alegerile din SUA
Analistul Armand Goșu afirmă că agresivitatea spectaculoasă a Rusiei are un impact regional dramatic, însă un impactul global mai redus. Mai mult, el consideră că fereastra de oportunitate pentru Rusia se va închide după alegerile prezidențiale din Statele Unite.
O teorie expusă joi de Armand Goșu: ”Fereastra de oportunitate pe care o are Rusia în acest moment poate să dureze până la sfârșitul acestui an, pâna la alegerile prezidențiale din SUA.
După, Moscova, cu resurse diminuate, va avea în față un nou președinte american, la început de mandat, care va trata altfel orice dosar de politică internațională.
Cred că Rusia va încerca în următoarele luni să puncteze decisiv. Unde, este întrebarea, iar răspunsul meu este: categoric, Ucraina.
Nu Siria, nu Orientul Apropiat. Rusia are resursele diminuate și se va concentra tot mai mult pe străinătatea apropiată. Sigur, cartea siriană va fi jucată de ruși în relația cu americanii, dar obiectivul va rămâne Ucraina.
Sunt 2 scenarii: cel minimal, cu implementarea acordului de la Minsk, cel maximal, cu ofensiva care să ducă la creearea unui coridor care să lege Rostov pe Don de Crimeea.”
Esențială în următoarele luni, spune Armand Goșu, va fi capacitatea Ucrainei de a consolida situația politică, economică, socială internă. ”Salvator ar fi un tip de plan Marshall pentru Ucraina, care însă întârzie. Germania ar putea pune în operă un asemenea proiect, dar în acest moment este sub presiune teribilă din cauza migrației.” Afirmă el.
”Anexarea Crimeii este un game-changer pentru Europa de Est, pentru Marea Neagră, pentru Orientul Apropiat. Rusia obține victorii după victorii în războiul hibrid pe care îl poartă împotriva Occidentului, numai că problema Rusiei este că lumea s-a schimbat atât de mult în ultimii 25 de ani, iar Europa contează tot mai puțin la nivel global. Oricâte victorii ar obține Rusia împotriva Europei occidentale nu înseamnă că Rusia va putea îngenunchea Occidentul și principalul său competitor, SUA. Obiectivul Rusiei este acela de a obține un nou aranjament de securitate globală, însă are ea această putere? Trebuie analizat care sunt capacitățile ei și, mai ales, cât de bine stă Rusia la ea acasă, acolo unde cresc tensiunile interne.”, explică Armand Goșu.
Alte idei transmise de Armand Goșu:
- În orice discuție despre spațiul ex-sovietic pornim de la o constatare tristă: spre deosebire de toate centrele de expertiză din străinătate, noi strălucim prin faptul că nu avem niciun institut și, la nivel de instituții românești, există o tratare incoerentă a acestui spațiu.
- Din păcate, nu există nici măcar la nivelul corpului de experți conștiința că a existat un spațiu comun sovietic, că a existat o cultură comună sovietică, o limbă comună, că aceste în țări de azi, inclusiv la nivelul Asiei Centrale, în Kazahstan, unele se consideră continuatoarele URSS. În toate aceste țări, într-o măsură mai mare sau mai mică, memoria birocratului sovietic este încă prezentă și la Astana, și la Tibilisi și la Erevan. Iar lucrul acesta se manifestă inclusiv în relația bilaterală cu România.
- Spre deosebire de toate țările din Europa Centrală, de la Marea Baltică, la Adriatică și Marea Neagră, excepționalismul românesc se manifestă prin absența interesului instituțional față de spațiul euro-asiatic. Niciun președinte al României în ultimii 26 de ani, niciun prim-ministru nu au avut în schema instituției poziția de consilier pentru spațiul estic. O astfel de poziție apare constant în Letonia, Estonia, Polonia, Lituania, Germania, Slovacia, Ungaria, practic în toate țările europene. La noi, așa ceva nu există.
- Nici măcar ocuparea și anexarea Crimeii, invadarea Dombasului nu au produs vre-un cutremur în birocrația românească care să ducă la apariția unei astfel de poziții de expert.
- De ce lucrurile arată nu foarte bine? Cu cât știu mai mult balticii, polonezii despre spațiul estic, cu atât tratează mai serios, cu atît au un corp de experți mai numeros, cu atât acest corp de experți este mai respectat de decidentul politic și mai influent, atât în dezbaterile interne și internaționale. Afirmația contrară este perfect valabilă pentru România.
- Principala cauză a acestei stări de lucruri, care durează de vreo 15 ani, ține de natura schimbării de după 1989 din România. Să înțelegem că e vorba de o incompetență structurală perpetuată din comunism. Noi încă așteptăm în România germenii societății pluraliste care să ofere elitei politice un flux constant de talente, de expertiză, de interes pentru securitatea României.
- Republica Moldova rămâne un subiect important, care la noi este tratat superficial. După 1989 s-au produs confuzii foarte grave, grila de lectură a Republicii Moldova rămâne în cheie interbelică, or Republica Moldova nu este Basarabia. Demersurile românești față de Chișinău sunt lipsite de o bază de cunoaștere. Astăzi, avem de învățat de la polonezi când vine vorba de Moldova. Aud din nou scenarii ale unirii. Poate juca azi România rolul Valahiei de altă dată- mă îndoiesc. Problema Moldovei trebuie azi discutată în cheie de securitate. Bază militară rusească în Transnistria, 4 milioane de locuitori sensibili la propaganda rusescă, unul din trei cu rude în Rusia, Ucraina sau Belarus, arhiva KGB-ului republican aflată la Moscova. Își asumă România asemenea riscuri? Își asumă NATO așa ceva?
Valentin Naumescu: Nu avem relații bilaterale puternice în interiorul UE
Politica externă a României a fost dominată de preocuparea primordială de a nu face greşeli în raport cu poziţionările finale ale UE şi de a se conforma deciziilor mainstream-ului, ceea ce a condus de regulă la „timiditatea” şi discreţia politică a României la Bruxelles, iar în final la sub-profilarea poziţiilor de politică externă ale Bucureştiului în raport cu ponderea politică a ţării – susține Valentin Naumescu, expert în relații internaționale și fost secretar de stat MAE
Ca urmare, politica României a fost și irelevantă prin prisma incapacității de a formula proiecte semnificative la nivel regional, de a coagula mase critice de susținători ai acestora.
România este afectată de reputația internațională mediocră, cu etichete mai mult sau mai puţin justificate („ţară postcomunistă săracă şi coruptă”, „lipsită de credibilitate”, „nedezvoltată economic şi social”, „dependentă de asistenţa şi monitorizarea statelor occidentale” „carenţe educaţionale”, „sursă de migraţie şi infracţionalitate” etc.), precum şi de propriile vulnerabilități și deficite interne (corupţia extinsă, capacitatea administrativă redusă, deficitul de expertiză şi competenţă profesională la nivel european, infrastructura precară, calitatea slabă a resursei umane din procesul decizional intern: Parlament, partide, administraţie publică).
Nu avem relații bilaterale puternice – performăm doar în NATO, pe linie de securitate și poziție geostrategică
”Toţi aceşti factori vulnerabilizează imaginea şi implicit politica externă a României în Europa, dar nu afectează în egală măsură şi proiectele militare strategice şi de securitate din relaţia cu Statele Unite, care ţin de considerentele geopolitice ale noii ordini mondiale”, a arătat Naumescu.
În opinia sa, România a performat incomparabil mai slab în Uniunea Europeană decât în NATO sau în parteneriatul strategic cu Statele Unite. Poziţia României pe plan european a fost fragilă de la început (momentul aderării) iar Bucureştiul nu a reuşit să-şi crească de atunci substanţial profilul politic, influenţa şi atractivitatea pentru partenerii europeni.
Totodată, analistul a atras atenția asupra unei teme de gândire, cu privire la un eventual complex de inferioritate al României în UE, nedepășit după 10 ani de la aderare, dat chiar de condițiile aderării (scepticismul inițial privind îndeplinirea standardelor, clauze speciale, monitorizarea îndelungată) care fragilizează politica externă a Bucureștiului la nivel european.
Valentin Naumescu spune că politica externă a României în UE a fost corectă, fiind dominată de preocuparea primordială de a nu face greşeli în raport cu poziţionările finale ale UE şi de a se conforma deciziilor mainstream-ului, ceea ce a condus de regulă la „timiditatea” şi discreţia politică a României la Bruxelles, iar în final la sub-profilarea poziţiilor de politică externă ale Bucureştiului în raport cu ponderea politică a ţării.
Valentin Naumescu a semnalat și ezitările politice cu privire la oportunitatea unor poziţionări tranşante, preferinţa pentru generalităţi şi clişee fără grad de risc, dorinţa puterii executive de la Bucureşti de a nu se expune unor controverse politice interne.
La acestea se adaugă pasivitatea: un deficit de iniţiativă strategică, lipsa relaţii bilaterale privilegiate cu marile puteri europene sau cu ţările din regiune, care să dea susţinere eventualelor proiecte româneşti, precum și lipsa de relevanță pe plan european până și în strategia legată de Republica Moldova.
Daniel Dăianu: Avem o diplomație economică precară, trăim din câteva mituri și greșeli
Daniel Dăianu, profesor universitar doctor la SNSPA (și membru CA al BNR), este de părere că România a avut o diplomație economică precară și nu a știut să își urmărească interesele din acest punct de vedere.
”Am avut o diplomație economică extrem de precară. Nu am avut diplomație economică”, a declarat Daniel Dăianu joi, la conferința ”Politica externă: România și schimbarea ordinii internaționale. Economie și geopolitică”, organizată de curdeguvernare.ro. În opinia sa, România a intrat în NATO și în UE crezând că intră în Nirvana, însă realitatea a fost alta.
”Noi am trăit cu câteva mituri și greșeli. Noi am crezut că odată intrați în NATO și în UE, dincolo de aspectele de securitate (…) noi am crezut că intrăm în Nirvana. Că intrarea în UE rezolvă problemele economică (…) Niște prostii. Pentru că un economist serios care știe și teorie și practică, știe teorie serios, dar discută și cu oamenii de afaceri, vede și înțelege că există fenomen care modelează, există asimetrii, nu numai de informație, de putere pe piață, că banul tot la ban trage… Noi trebuia să înțelegem și să fim realiști, să nu credem că privatizând sectoare strategice ne rezolvăm și problemele de ineficiență și de dezvoltare. Astea sunt naivități. Avem grupuri mari care n-au investit, n-au modernizat, faptul că n-au investit au rămas cu ineficiență și prin tarife își acoperă costurile mai mari. Probleme. Din păcate, capacitatea de negociere a statului român este limitată”, a comentat Dăianu.
El a precizat totodată că mediul de afaceri refuză să discute despre anumite probleme, cum ar fi prețurile de transfer și optimizarea fiscală care se traduce prin reducerea semnificativă a încasărilor bugetare sau abuzul de poziție dominantă.
”Suntem la mâna Turciei”
Daniel Dăianu susțin că cea mai mare criză cu care se confruntă Europa la ora actuală este criza migranților, fenomen de natură să destrame proiectul european.
”Dacă nu va fi stăvilită migrația, în opinia mea, Uniunea nu are șanse să existe. Migrația în momentul de față a devenit un pericol mai mare decât criza euroariei (…) Suntem la mâna Turciei. Și asta este o temă. Cum s-a ajuns aici? (…) Ești obligat să negociezi și să te rogi de un stat care deși este stat membru al NATO nu întrunește sau nu răspunde grilei Uniunii Europene (…) Nu faptul că a cerut Turcia un ajutor considerabil mai mare, dublu, șase miliarde de euro, dar intrarea în spațiul Schengen și altele și altele (…) și această situație denotă cât de precară este starea guvernanței și cât de slabă este Uniunea”, a spus Dăianu
În opinia sa, ”noua ordine mondială” este dezordinea, o Europă răvășită și o Uniune care își arată fragilitatea, dovedind că integrarea a fost una de suprafață. În plan internațional, Europa este defavorizată și din punct de vedere al demografiei, de lipsa de dinamism și inovare, dar și de mutarea centrului economic către Pacific (Asia), în ciuda încetinirii economiei chineze.
”Atâta vreme cât ai superioritate tehnologică, militară și în relațiile economice comerciale controlezi, îți permite să ordonezi lumea. Când lucrurile se schimbă, demografia devine un factor, fiindcă în momentul în care sute de milioane din India, sute de milioane din China se apropie ca venituri, ca stil de viață, ca tehnologie și ca producători de tehnologie dintr-o dată elementul demografic capătă o importanță deosebită”, a comentat Dăianu.
Alte aspecte punctate de Daniel Dăianu
- Cea mai complicată perioadă din istoria Uniunii: tendințe de fragmentare, Uniunea își arată fragilitatea (integrarea de suprafață), mănunchi de crize (economică, euroaria, guvernanța, migrația, geopolitica, haos în vecinătăți, noile tehnologii și locurile de muncă etc), euroscepticismul și partide non-liberale, deficitul democratic (cetățeni și autorități, încredere în Uniune).
- Economie și geopolitică: Europa este defavorizată de demografie, de un deficit de dinamism și inovare, centrul economic se mută către Pacific, migrația necontrolată, guvernanța tot mai grea din Europa, Uniunea se fragmentează de facto, analogii cu perioada interbelică.
- România: poate fi reluată convergența? Context internațional negativ, dar economiile emergente au o creștere medie de 3,5% vs. 1,5% în euroarie; starea macroeconomică este relativ bună în statele emergente (îndatorare publică și privată la jumătate față de euroarie); rezerve mari de eficiență + fonduri europene, dar sunt prinse într-o menghină (Vest slăbit economic și criza geopolitică la Est).
- Pactul de dezvoltare: În UE, efecte de aglomerare și asimetrii puternice favorizează organizațiile, firmele, statele mai puternice. De aici un sindrom de reafirmare a intereselor naționale. Slăbiciunea capitalului autohton; sectoarele cheie dominate de grupuri internaționale.
- Probleme ignorate de cercurile de afaceri: abuzuri de poziții dominante pe piețe, practici rele (inclusiv în domeniul utilităților publice, industria farma), finanțare (o bancă de dezvoltare și capitalizarea CEC), evaziune fiscală și evitare de plată a impozitelor (prețuri de transfer), concurența neloială, protecția mediului, avantaje comparative, salarii mici.
- România, acțiune geopolitică: loialitate față de proiectul european și comunitatea euro-atlantică; parteneriatul cu SUA – pivot într-o lume plină de incertitudini/crize și o UE în derută; ”prizonieratul Mării Negre”; robustețea – stabilitate economică, infrastructură, combaterea risipei și hoției, educație, sănătate.
Răzvan Nicolescu: Cele patru mari provocări de la nivel mondial și național
Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, este de părere că România se confruntă la ora actuală cu cinci mari probleme, legate de nivelul de dezvoltare, de provocările demografice, dar și de calitatea slabă a educației și a administrației publice.
În ceea ce privește provocările din zona energetică, la nivel internațional există preocupări legate de prețul petrolului, de uniunea energetică și de schimbările climatice, iar în cazul României, principala problemă o reprezintă slaba guvernanță.
”Avem un număr de probleme – din punctul meu de vedere cinci la care ar trebui să ne gândim în anii următori.
Prima este evoluția demografică care ne va crea foarte mari probleme.
A doua problemă structurală importantă este decalajul foarte mare între regiuni, decalaj care pare a se accentua și între regiunile istorice, dar și între rural și urban.
A treia problemă importantă la care ar trebui să ne gândim este legată de sistemul de educație care pare în cădere liberă din punct de vedere al calității.
A patra problemă la care ar trebui să ne gândim foarte serios este starea administrației. Dacă am avea o administrație la 70% din nivelul administrației din Polonia țara ar fi mult, mult mai bine decât acum (…)
A cincea este problema capitalului autohton”, a spus Nicolescu în cadrul conferinței ”Politica externă: România și schimbarea ordinii internaționale. Economie și geopolitică”, organizată joi de curdeguvernare.ro.
Fostul ministru al Energiei este de părere că Europa are la ora actuală, mai mult ca niciodată, o problemă legată de lipsa de leadership. Liderii europeni nu își asumă decizii importante, ei conducând uitându-se mereu la sondaje.
”În Europa la ora actuală nu sunt lideri, nici naționali și nici europeni. De sute de ani Europa nu a avut o problemă de leadership atât de mare ca cea pe care o are astăzi. De ani buni nu discutăm decât de un singur lider, cancelarul german Angela Merkel”, a arătat Nicolescu.
6 răspunsuri
Problema Romaniei este ca trebuie sa invete sa spuna NU! Relatiile internationale, si economice si politice si militare, sunt, si vor fi inca mult timp, conduse de raporturile de forta. Iar in aceste raporturi sunt luati in considerare doar cei care sunt, in anumite momente, dispusi sa-si apere interesele chiar cu riscul de a-i atagoniza pe ceilalti. Fara suparare, nimeni nu are timp sa-si bata capul cu un actor international care este cunoscut ca fiind YES-man, indiferent daca acest impaciuitorism este in firea mioritica si non-conflicttuala romanului. Nu iti poti promova interesele daca ceilalti nu sunt perfect constienti ca, la limita, esti dispus si capabil sa dai cu pumnul in masa, cu orice pret.
1.Lumea este altfel nu dupa anexarea Crimeii ci de acum 15 ani, prin rasturnarea pripita a lui Sadam Husein, apoi si a colonelului Gadafi, cu toate ca devenise vizibil esecul „democratizarii politice” a Irakului.Nefacind distinctie intre EVOLUTIE si REVOLUTIE in viata popoarelor, SUA a esuat in Irak, Libia si alte tari cu „democratizarea” prin revolutii (prin rasturnarea dictatorilor) – care n-au devenit democratii pe model european. Acolo „piramida puterii” a fost sparta in numeroare si incontrolabile parti: tribala, economica, religiosa, secesionista, etc. in care doar extremismul a avut cistig de cauza.
Daca in Irak sau Libia mai erau la putere „dictatorii”, fenomenul Isis era inexistent, Al-Quaida era controlabila (militar) iar amenintarile teroriste de azi asupra Europei inexistente. In vidul de putere respectiv, degringolada mondiala jihadista a avut la dispozitie un urias teritoriu „al nimanui” pe care putea prorifera, intinzindu-se apoi chiar si pe alte continente.Daca in locul „revolutiilor” dinafara aduse de SUA s-ar fi procedat la incurajarea „evolutiilor” economice pozitive in interesul popoarelor si pacii mondiale prin constringere politica si economica a dictatorilor, lumea nu ajungea in pragul actualului colaps politic, economic si social mondial.
2.Se pare ca lectia araba nu-i nici acum inteleasa, iar politica SUA-UE-NATO merge pe aceeasi linie distructiv-destabilizatoare si cu Rusia.Ele refuza sa constientizeze ceeace este evident sub raport politic:o cadere economica abrupta a Rusiei, urmata de plecarea lui Putin, ar insemna o destabilizare mondiala, pe linga care situatia din Asia si Africa este floare la ureche.
Plecarea fortuita a lui Putin ar insemna aceeasi spargere a „piramidei puterii” concentrate in mina acestuia, ivindu-se diverse centre de putere nu doar necontrolaabile ci mai ales agresive – istoria dovedind ca intotdeauna dupa „revolutii”, extremistii ajung decidentii politici si militari.Pericolul este cu atit mai mare, cu cit acestia ar avea acces si la armele nucleare.
Europa trebuie sa iasa cit mai repede din naivitatea ecuatiei constringarii Rusiei si conducatorului actual, care de bine de rau este rational si (partial) controlabil, chiar daca nu-i atit de maleabil pe cit si-ar dori Occidentul.
Marsind in continuare pe sanctiuni, care coroborate cu scaderea drastica a pretului produselor energetice, pot produce o explozie sociala de masa, SUA-NATO-UE se joaca cu o bomba deja amorsata, nu numai cu focul.Destabilizarea Rusiei ar insemna ca atmosfera de razboi dezbatuta in conferinta zilele trecute – ar putea deveni razboi efectiv, in plina Europa!
3.Politica externa a SUA si UE este gresita in punctele sale genetice, lipsind distinctia intre evolutie si revolutie politica si sociala, intre devenirea obiectiva, legica a popoarelor, de la dictaturi la autoritarism, apoi pe masura dezvoltarii economice si industriale, la democratie moderna, capitalista.Democratia in care traim nu este nicidecum „occidentala sau „europeana”, ci in termeni stiintifici/tehnici, este o democratie a „societatii economice capitaliste moderne”.La ea s-a ajuns treptat, prin acumulari economice, sociale si politice, prin dezvoltare economica si industriala iar nu prin rasturnari sau „import/export” de democratie de undeva.
4.Inca din 2000, in temeiul intelegerilor din 1989, intre SUA – UE si NATO, trebuia parafata o intelegere geostrategica, prin care Ucraina sa (agreeze in baza unor beneficii substantiale) sa fie zona tampon intre cele doua „lumi” deosebite si „poarta economica” dintre Est si Vest, intre UE si CSI.
Pentru pace si buna intelegere niciodata nu-i prea tirziu, iar un „plan Marchall” sustinut deopotriva de UE si Rusia, ar putea sa „vindece” economic si social Ucraina. Aceasta este unica solutie realista si fezabila a „problemei ucrainene”.Continuarea confruntarii este nu doar perdanta ci si periculoasa, putind avea ca rezultat aruncarea in aer a insasi Europei(cu UE cu tot), ori cel putin, o stagnare economica in urma careia UE sa fie total ingenunchiata economic de Asia!
Comentariul dumneavoastră mă provoacă la reflexie! Punctual:
1. Lumea este întro perpetuă schimbare din 1989. Anexarea Crimeii nu este decât punctul de forță al Rusiei, este punctul în care Rusia spune: „Gata, m-am întors, mai hotărât și mai puternic decât în 2008!” Dictatorii arabi au fost instaurați cu acordul și sub patronajul tuturor puterilor occidentale, diferența fiind de țară și influență. Toți cei pe care i-ați enumerat trebuiau să plece, să dispară. Ajunseseră întrun punct în care nu mai făceau diferența dintre Allah și ei. Foarte corect punctul de vedere cu ISIS, dar numărul victimelor este posibil să fi fost mai mare, fără a fi fost cunoscut. Din Irak sunt înregistrări video cu torturi, execuții în masă, execuții sumare sau la latitudinea torționarilor – mii pe Internet, războiul dintre Irak și Iran din anii 80 este încă viu în conștiința irakienilor și iranienilor, kurzii din nordul Irakului cred că ar avea un mare cuvânt de spus … și pot continua. Gadaffi – același model cu Saddam, poate mult mai rău, dar, împreună cu Saddam Husein au securizat pentru o perioadă de timp, care a dat un răgaz economic suficient, Occidentul, în această parte de lume.
2. Lumea arabă nu poate fi înțeleasă întro viață de om, trebuie, probabil, ca două trei generații de europeni să trăiască numai acolo, coform conceptelor sociale și filozofice europene,ca să sperăm că vom înțelege acești oameni. Sunt nenumărate exemple de viață cotidiană din arealul arab care în Europa pot fi incriminate ca și crime de toate domeniile. Dacă un stat ca Arabia Saudită din 2015 taie capul unui lider religios de o altă confesiune, nu cred că are rost să contiuni cu exeplele. Intruziunea rusofonă din acest punct cred că poate fi tratată mai exact în punctul 4. Da prețul produselor energetice este un mijloc de a pune presiune pe o Rusie care nu a știut niciodată să negocieze decât din poziții de forță. În ceea ce privește forța militară a Rusiei, putem avea câteva rezerve, nu la nivel calitativ ci la nivel cantitativ. În ultimele luni ne-au fost servite câteva feluri de tehnică destul de grele â, dar suficiente pentru Rusia să poată face față NATO, in corpore? Demonsatrațiile de forță din zona Arctică și din jurul țărilor nordice nu au consistență decât sporadic, acolo sau când forțele aeriene ruse au putu ridica de la sol avioane sau au putut porni celebrele submarine atomice(și nu degeaba celebre). Destabilizarea Rusiei, probail, va duce la anumite derapaje tipice rușilor, tipice stereotipurilor generațiilor de comuniști ruși care întâlnesc generația rușilor din „adolescența politică” a lui Putin. Războiul generațiilor este singura constantă a Istoriei umanității.În ceea ce privește războiul, Putin a ajuns la maturitate, a servit pe tava istoriei toate, sau aproape toate, preparatele cu iz conspirativ, multe dintre ele fiind preparate chiar de el.
3. La acest punct trebuie să fiu, aproape, de accord cu dumneavoastră. Da, nu există o politică socială coerentă a SUA și UE, dar este de înțeles, UE este o extensie contemporană a politicilor sociale ale SUA sau mai corect spus(în opinia mea)un experiment social, pentru o arie geografică aproximativ egală cu a SUA, un experiment care să dea consistență unei eventuale schimbări statale a SUA. REPET este doar un considerent personal!Probabil că prin perfectarea sau experimentarea acestui model structural, SUA vor să producă un nou model de societate? Nu știu! Încerc să înțeleg! Partea cu impor/export de democrație face parte din acest experiment. Momentan este un EȘEC!
Rusia este o altă poveste care nu ne dă pace! Revin cât pot de repede cu o continuare! Îmi pare rău că nu-mi pot continua periorația, dar promit să revin! Seară bună!
1.Iata ca ceeace n-a facut Presedintele si nici P.Ministrul la sfirsit de an, adica analiza „starii natiunii”, a facut-o Conferinta Curs de Guvernare impreuna cu Academia de Studii Economice.Daca fostul Premier inca mai crede in succesul guvernarii sale si aminteste din cind in cind imensa „crestere economica” (a „intreprinderilor straine”), iata ca in urma disparitiei investitiilor industriale, exportul industrial s-a diminuat continuu, creste datoria externe, competitivitatea economica nationala a mai pierdut 2 puncte, iar situatia in amanunt este cea relevata in conferinta.
2.Romania se afla intr-un dezastru economic, financiar, sanitar, lipsita de credibilitate, saraca si corupta, sursa de migratie si infractionalitate, cu capacitate administratva redusa, infrastructura precara, calitatea redusa a competentei si expertizei in toate domeniile,iar lista aceasta negative este fara sfirsit.
Probabil ca urmatoarea conferinta va identifica si cauzele concrete, punctuale ale actualei situatii, cu responsabilitatile si mai ales solutiile concrete, operationale de schimbare.
Exita o multitudine de cauze care au condus la starea de natiune esuata a Romaniei, printre care amintesc in primul rind integrarea in UE inceputa dupa 2000, care asa cum s-a aratat si in conferinta parea ce rezolva toate problemele economice ale Romaniei.Clasa politica, guvernele si institutele de cercetare stintifica si in general economistii au devenit pasivi, in astpterea solutiilor de la UE, fara sa mai studieze problematica dezvoltarii economice si sa realizeze viziuni si solutii, cuprinse in proiecte economice operationale.
In al doilea rind, integrarea in UE a desfiintat modelul economic national, format din restrictii vamale si tarifare, intelegeri si acorduri economice si de cooperare bilaterale, interdictia utilizarii instrumentelor valutare si monetare in relatia cu alte tari, etc.
De aici a survenit o paralizie actionala generala atit a aparatului guvernamental cit si a cerectarii economice, lipsita de „obiectul muncii”, adica de a construi politici concrete pentru a pune in valoare fostul model economic.
Practic, Romania (si nu numai) s-a trezit fara un model economic de lucru, situatie extrem de sesizabila prin „clamarea” de intreaga intelighentie economica, a nevoii unui „nou model de dezvoltare”.Criza lipsei de model de dezvoltare a devenit atit de acuta in Ue,incit Anglia a cerut „dreptul” de a utiliza vechiul(pierdutul) model de dezvoltare economica, iar in caz contrar va iesi din UE!
In al treilea rind, liberalii romani au considerat ca institutiile europene sint „NOUL instrument al dezvoltarii economice”, pe care ni l-a pus la dispozitie UE, in locul modelului economic pierdut si au asteptat pasivi ca acesta sa conduca la progresul economic.In analiza fruntasilor liberali romani(Valeriu Stoica, Paul Aligica – autorii Reconstructiei dreptei, impreuna cu multi alti analisti de marca), au constat in „dezbaterea asupra noului institutionalism”(consemnata in Suplimentul Revistei 22 PLUS, nr. 274/26 mai 2009), ca noul institutionalism nu detine „mecanismele principale prin care putem sa afectm procesele sociale, economice si politice ale unei societati”.Mai mult ca atit, dezbaterea constata ca esecul institutionalismului insemna esecul a insasi formulelor „economice, de eficienta economica si politica prin care puteau fi definite stari optimale ale sistemelor sociale”.Dezbaterea realizata de „crema” politica si stiintifica ideologica liberala concluziona ca urmare a escului „noului institutionalism” ca instrument de transformare generala pozitiv, sint inexistente orice instrumente necesare in directia schimbarii.Rezulttul dezbaterii a fost aminarea realizarii unui „proiect national” liberal, urmind a fi elaborate ulterior instrumentele necesarea realizarii acestuia.Exprimarea concreta in acest sens a fost:”Discutia asta (a escului noului institutionalism – NN-CE) ne lasa in pozitia de a regindi strategiile de schimbare sociala.”
Dupa cum se stie, strategiile de schimbare liberala ca fundamente ale unui „proiect national liberal”, n-au mai fost realizate ulterior dezbaterii din 2009.
3.De ce pare imposibila constructia unui nou model de dezvoltare economica nationala in cadrul UE”?In lipsa acestuia, ce sanse exista ca Romania sa elimine si controleze situatiile enumerate de prof. Daniel Daianu, care impiedca dezvoltarea economica?
1.Daca d-na Merkel va pierde alegerile(cum indica primele rezultate), atunci nu doar vacanta Romaniei, ci si „vacanta Europei” s-a terminat, poate pentru totdeauna.Pina atunci trebuie sa realizam ca „modelele de dezvoltare economica” – capabile sa atraga in orice situatie resursele dezvoltarii economice (financiare si materiale, umane si tehnologice, tehnico-stiintifice si de inventica/inovatie, etc.)- trebuie recapitulate si intelese ca fiind de mare importanta.Primul model este cel clasic European, „bugetar – restrictiv” (bazat pe banii bugetului national si restrictiile vamale, tarifare, valutare, monetare, acorduri economice bi si multilaterale, constructia de intreprinderi in sectioare dezvoltatoare, sustinerea financiara si materiala a interprinderilor si sectoarelor economice in caz de nevoie, etc.Acesta a fost creat si utilizat in Europa incepind cu revolutia industriala, asigurind o crestere economica lenta, de mare durata, date fiind constructia si perfactionarea treptata a institutiior societatii economice europene.
Celalalt model (mai recent) de dezvoltare economica, este „asiatic – permisiv”, cu perfectionism absolut al functionalitatii institutionale si care creaza prima (si fundamentala)componenta a competitivitatii economice:performanta institutionala nationala.El a fost utilizat in Japonia epocii Meiji cu succesul (fulminant) cunoscut.Acesta a fost preluat si „combinat” cu modelul European clasic, in tarile „tigrilor asiatici”, cu acelasi succes economic.
2. Pentru UE alternativa britanica de a „relua” modelul bugetar-restrictiv (abandonat dupa integrare) este profund negativa , fiindca isi indreapta toate „restrictiile”, contra tarilor UE, minind din interior blocul economic European.Este de inteles ca in momentul revenirii de facto la acest model, economia britanica se decupleaza de aproape toate conventiile si sistemele de articulare si functionare economica ale UE, incit stabilitatea si functionalitatea comunitara cladita pe ele, se naruie treptat.Chiar daca M.Britanie nu va iesi imediat din Ue, lucrurile vor fi doar aminate pina cind Polonia si Ungaria (apoi alte tari) vor cere acelasi statut, iar rezultatul in timp ar fi dezintegrarea (treptata a) Uniunii.
3.In linii mari se prefigureaza aceasta situatie, incit se pune intrebarea daca UE poate propune cu succes Marii Britanii proiectul economic „bugetar-permisiv”, ca fiind mai avantajos decit cel bugetar-restrictiv, pe care vrea sa-l reia.Modelului bugetar – permisiv capabil de a asigura diminuarea efortului institutional si a costurilor financiare si materiale de atragere a „resurselor dezvoltarii”, s-ar echilibra cu diminuarea obligatiilor comunitare ale Marii Britanii, privitore la emigratie si ajutoarele sociale date emigrantior, stabilizind situatia.
(Putem face si un exercitiu de compariatie:atragarea veveritelor prin oferta alunelor undeva la indemina lor este identica cu oferta de utilizare a modelului economic „bugetar-permisiv” – pe cind varianta modelului bugetar-restrictiv va insemna alergatul dupa ele cu plasa in mana spre a le prinde si aduce in locul dorit.)
4.La conferinta situatia mondiala a UE si a Romaniei au fost prezentate intr-o maniera echilibrata spre a nu crea nelinisti inutile, dar pe ansamblu ea este atit de grava, incit Romania are nevoie de planul B, spre a fi pregatita pentru orice eventualitate sau directie in care ar evolua lucrurile.
Pt comentariu cu bătutul cu pumnul în masă ..perfect de acord dar cu o condiție…sa nu ai pantalonii rupți in coor de sărăcie..să ai media de cărți citite pe an pe cap de locuitor macar jumătate cât media UE….sa nu ai export de infractionalitate pe primele locuri..atunci da de acord intrutotul..dar mai e nevoie de minim 500 ani cre