cursdeguvernare

sâmbătă

12 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Just Business

O interfață între Economie și viața afacerilor

România intră în joc pe piața grafitului – a depus la UE primele solicitări de finanțare a exploatării. Două proicte de aproape jumătate mld. euro. Principalii jucători globali – piața grafenului

22 august, 2024

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea a confirmat pentru CursdeGuvernare.ro că Salrom SA a depus pe platforma europeană dedicată primele două proiecte pentru exploatarea superioară a grafitului, o materie primă aflată pe Raw Material Initiative, a UE. Valoarea celor două proiecte este de peste 445 milioane de euro.

Termenul limită era joi, ora 12.00.

Proiectele deja depuse, împreună cu un al treilea, ce urmează a fi înregistrat în primăvară, vor putea propulsa România nu doar într-unul dintre producătorii de grafit, dar și într-un producător de materiale procesate fundamentale pentru economia verde, așa cum sunt bateriile electrice sau grafenul.


La Baia de Fier, județul Gorj, există două exploatări de șisturi grafitoase – carierele Cătălinu și Ungurelașu, închise în 2004, respectiv 2006, pentru că nu mai erau profitabile.

Ele aparțin companiei Salrom – în care statul deține 51% din acțiuni, iar Fondul Proprietatea, 49% – și produceau înainte de a fi închise aproximativ 40 de tone de grafit, anual, comparativ cu cele 10.000 de tone extrase de Norvegia, singura țară europeană cu rezerve exploatate de grafit.

Exploatările din România au nevoie doar de investiții în tehnologie, un avantaj uriaș ținând cont că este nevoie de 8 – 10 ani pentru deschiderea unei noi mine de grafit și a facilităților de rafinare, conform estimării dintr-un studiu de specialitate publicat de Science Direct.

Volumul estimat al rezervelor de la Baia de Fier este secret, conform legislației României.

Cele două proiecte depuse

1. Battery-Grade Graphite Extraction Project at Baia de Fier Site

  • Suma solicitată: 198.306.135 euro

  • Proiectul implică extracţia şi procesarea primară a şisturilor grafitoase pentru a produce grafit de calitate pentru baterii.

  • Include dezvoltarea de infrastructură necesară pentru extracţie, precum şi instalarea de echipamente de procesare care să transforme materia primă brută în grafit de înaltă puritate, esenţial pentru producţia de baterii, în special pentru vehicule electrice şi sisteme de stocare a energiei.

2. Battery-Grade Graphite Processing Project at Baia de Fier Site – Enhancing EU’s Strategic Supply Chain for Clean Energy Technologies

Suma solicitată: aproximativ 247.000.000 euro

Proiectul vizează valorificarea finală a şisturilor grafitoase într-un complex de procesare în care să se folosească tehnologii de ultimă generaţie, adică un proiect de procesare a grafitului pentru baterii.

Vor fi înființate la Baia de Fier facilităţi avansate de procesare pentru a transforma grafitul extras în material de calitate pentru baterii, inclusiv grafen.

3. Battery-Grade Graphite Recycling Project at Baia de Fier Site, proiect ce va fi depus în primăvară

  • Suma solicitată – 92.000.000 euro.

  • Proiectul abordează reciclarea grafitului de calitate pentru baterii pentru a sprijini obiectivele UE legate de economia circulară şi gestionarea durabilă a resurselor.

  • Iniţiativa implică dezvoltarea de procese şi tehnologii la situl Baia de Fier pentru a recupera şi reutiliza grafitul din baterii uzate şi alte materiale deşeuri, reducând astfel dependenţa de extracţia primară a materiei prime şi promovând sustenabilitatea mediului.

China – principalul producător de grafit, Turcia – cele mai mari rezerve cunoscute

În acest moment, China este cel mai mare producător de grafit din lume, cu 65 % din producția mondială, în timp ce Brazilia și Turcia au cele mai mari rezerve, cu o producție medie și moderată.

În ceea ce privește prelucrarea grafitului pentru producerea de anozi pentru baterii, aproape 100 % din capacitatea este concentrată în China, conform datelor prezentate în 2023 de Agenția Internațională pentru Energie.

Perspectivele de diversificare a ofertei de grafit natural luate în considerare de U.S. Geological Survey, nu includ și România, ci doar o posibilă creștere rapidă a producției țărilor din Africa de Est, în special Madagascar (care a înregistrat +57 % în 2022 față de 2021) și Mozambic (+136 %).

În ceea ce privește necesarul de grafit al Europei, acesta va depăși în 2030 la 515.000 de tone, doar pentru industria vehiculelor auto, potrivit analiștilor Fastmarkets, în condițiile actualelor planuri ale UE.

Iar China devine tot mai puțin accesibilă. Comisia Europeană a trecut grafitul sintetic pe lista materiilor prime critice, alături de cel natural, după Beijingul a impus, la sfârșitul anului trecut, controale la exportul mai multor produse din grafit sintetic și natural.

Utilizări grafitului – de la grafen, la baterii electrice și reciclarea oțelului

Datorită conductivității sale, stabilității, precum și capacității sale de a accepta ioni de litiu în structura sa, grafitul este principala opțiune industrială pentru anozii LIB (bateriile litiu – ion).

Pentru aceste atribute, grafitul a fost desemnat drept material strategic pentru tranziția energetică de către SUA (în 2017), UE (2020) și China (2016).

UE este un importator net de grafit natural și importă aproximativ 100.000 de tone pe an, în principal din China, Tanzania și Mozambic.

Fiind atât de important pentru industria tehnologiilor ecologice, toate estimările prognozează o creștere accelerată a cererii de grafit, existând riscul ca cererea de grafit să fie depășită de ofertă în viitorul deceniu:

De asemenea, utilizarea electrozilor de grafit pentru obținerea oțelului electric, la reciclarea acestui metal, contribuie la o reducere de 84 de milioane de tone de emisii de CO2 pe an în UE – echivalentul emisiilor provenite de la 28 de milioane de autoturisme. 

Grafenul – materialul secolului

Din grafit se obține grafenul, un material cu proprietăți unice pentru a cărui descoperire a fost acordat Nobelul pentru fizică în 2010. Are o rezistență de până la 200 de ori mai ridicată decât cea a oțelului și este de 1.000 de ori mai ușor decât o foaie de hârtie, fiind considerat varianta bidimensională a grafitului, întrucât este cea mai subțire foiță posibilă.

Bateriile cu grafen se încarcă de cinci ori mai repede decât una litiu-ion și înmagazineză cu 45% mai multă energie.

Este folosit la construcția panourilor solare (pentru că au cea mai mare conductivitate), la unități de stocare și eliberare ultrarapidă a energiei, în industria aerospațială și cea de apărare și în sănătate.

Piața grafenului era sub 200 de milioane de dolari, anul trecut, dar este de așteptat să avanseze accelerat, cu limitări în funcție de posibilitatea companiilor de a-și crește capacitatea.

****

citește și

Dezmeticirea Europei: Consiliul aprobă Regulamentul pentru materiile prime critice – dezgroparea resurselor proprii reduce dependența de China. Producătorii și cum stă România

Exploatarea grafitului din minele Salrom – Roland Berger realizează studiul de fezabilitate

Harta resurselor potențiale de materii prime critice din România

Cum își pregătește UE decuplarea de materiile prime critice din China. Ținte, finanțare, oportunități naționale

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: