România este cel mai important partener comercial al Republicii Moldova, valoarea schimburilor însumând 2,4 miliarde de dolari în 2021, dintre care 1,5 miliarde de dolari reprezentând exporturile României, potrivit datelor Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), citate de Agerpres.
Totodată, România deţine locul 1 după numărul de societăţi înregistrate în Republica Moldova, respectiv 1.557, şi locul 2 după valoarea capitalului, cu circa 280 de milioane de dolari, iar sectorul bancar domină cu o valoare de 78 de milioane de dolari.
În data de 17 mai, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, prin Departamentul de Comerţ Exterior şi Biroul de Promovare Comercial-Economică Chişinău, în colaborare cu Asociaţia investitorilor români din Republica Moldova, au organizat Forumul economic România-Republica Moldova, eveniment dedicat promovării comerţului bilateral, turismului şi sectorului investiţional.
Şeful delegaţiei României, Angel-Iulian Călin, secretar de stat în cadrul MAT, a subliniat în cadrul forumului desfăşurat la Chişinău, că prin aplicarea prevederilor Acordului privind ajutorul nerambursabil acordat Republicii Moldova, în valoare de 100 de milioane de euro, mediul de afaceri din această ţară are posibilitatea de a atrage finanţare inclusiv în domeniile IMM-urilor şi turismului, sectoare de interes în economia moldovenească, precum şi în consolidarea cooperării bilaterale cu parteneri din România, punctând rolul ministerului ca operator de program în cadrul Acordului pentru aceste două domenii.
La Forumul Economic de la Chişinău au participat peste 100 de companii din România şi Republica Moldova din domenii precum IT, industria textilă, industria prelucrătoare, farmaceutică şi turism care au avut posibilitatea, în cadrul unor sesiuni de B2B, să identifice noi oportunităţi de afaceri.
Datele MAT mai arată că numărul de societăţi mixte cu participare de capital moldovenesc înregistrate în România se ridică la 6.644, cu un capital total investit de 62,6 milioane dolari, ocupând locul 34 în topul investitorilor străini din România. În anul 2021 s-au înfiinţat 60 astfel de societăţi, cu un capital de 0,9 milioane de dolari.
***