vineri

29 martie, 2024

13 ianuarie, 2021

Deficitul de cont curent al României din trimestrul 3 al anului trecut, de 3,9 miliarde de euro, a fost al doilea cele mai mare din Uniunea Europeană, după cel al Franței (11,4 mld. euro).

România se numără printre cele numai 8 țări care au înregistrat deficit de cont curent în perioada iulie – septembrie 2020, potrivit unui raport al Eurostat.

Între timp, deficitul de cont curent al României a ajuns la aproape 8,78 miliarde de euro pe primele 10 luni ale anului trecut, sau de 4,04% din PIB, potrivit celor mai recente date publicate de Banca Națională a României (BNR) și prognozei Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, pe care s-a efectuat ultima rectificare bugetarăî a anului trecut.


Pe ansamblu, UE a înregistrat un excedent de cont curent de 75,6 miliarde de euro (2,2% din PIB).

Discrepanțele continentale

Franța este singura mare economie din UE care a avut deficit de cont curent în perioada iulie – septembrie 2020.

Nu mai puțin de 19 state membre ale UE au înregistrat excedent de cont curent, dintre care se remarcă Germania (62,9 miliarde de euro), o țară greu încercată de pandemie – Italia (25,3 miliarde de euro) și Olanda (17 miliarde de euro). Alte excendete considerabile au avut Irlanda (12,7 miliarde de euro) şi Suedia (6,5 miliarde de euro).


Spania, una dintre țările greu afectate de pandemia coronavirus alături de Italia și Franța, a reușit un excedent de cont curent de 1,9 miliarde de euro.

Dintre celelalte 6 țări cu deficit de cont curent (în afara Franței și României), al treilea cel mai mare rezultat negativ este al Belgiei (-2,6 mld. euro), urmată de Grecia (-1,4 mld. euro).

În timp ce deficitul de cont curent al României s-a adâncit pe măsura trecerii lunilor, alte țări și l-au diminuat, precum Grecia, sau au trecut chiar pe excedent, ca Slovacia și Finlanda, potrivit raportului Eurostat.

Excedent UE față de Marea Britanie

În trimestrul doi din acest an, Uniunea Europeană înregistrase un excedent de cont curent mai mare decât în T3 / 2020, de 87,6 miliarde de euro (2,9% din PIB), iar în trimestrul trei din 2019 un plus de 100,3 miliarde de euro (2,9% din PIB).

În T3 / 2020, Cele mai mari excedente de cont curent s-au înregistrat față de Marea Britanie (54,6 miliarde de euro), SUA (32,7 miliarde de euro), Elveţia (11,3 miliarde de euro), Canada (6,6 miliarde de euro), Brazilia şi Hong Kong (ambele cu 6,2 miliarde de euro) şi Rusia (5,3 miliarde de euro).

UE a înregistrat deficite de cont curent față de China (29,2 miliarde de euro) şi de centrele financiare offshore (opt miliarde de euro).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: