Ziaristul Robert Turcescu a recunoscut duminică seară, în emisiunea Sorinei Matei de la B1Tv, că a fost ofiţer acoperit.
Declaraţiile lui Robert Turcescu au fost prefaţate de o postare pe blogul personal, intitulată „Mărturisire şi spovedanie”, în care se scrie: „Da, am fost lt.-colonel sub acoperire”.
Robert Turcescu s-a aflat în centrul unei controverse în 2012, atunci când presa a aflat că ziaristul fusese avansat în grad, alături de alte figuri politice, la secret, de către ministrul Apărării de la acea dată, Gabriel Oprea.
”Spovedania” lui Robert Turcescu
Robert Turcescu a stat 20 de minute în emisiunea Sorinei Matei, la B1Tv, unde a vorbit despre postarea de pe blogul său, despre disponibilitatea de a merge în faţa unui judecător pentru declaraţii suplimentare şi despre faptul că nu va mai realiza emisiunea de la postul TV, apoi a părăsit studioul.
Cea mai importantă declaraţie a sa a fost:
„Nu mai puteam veni în faţa voastră vorbind despre ofiţerul acoperit care candidează la preşedinţie şi eu să mă simt aşa în interiorul meu.”
Alte declaraţii:
- Sunt dispus oricând voi fi chemat de organele de anchetă să merg în fața unui judecător să arăt aceste documente și să spun adevărul despre ceea ce știu eu în legătură cu aceste lucruri.
- N-am trăit o bucurie mai mare, n-am trăit o eliberare mai mare, n-am trăit o sărbătoare mai mare, n-am auzit lucruri mai frumoase decât azi după ce m-am eliberat de povara asta
- Mi-am dat seama că e necinstit față de bunul Dumnezeu, față de mine, față de familia mea, față de voi cu care am împărțit această masă de emisiune. Că nu pot să vă mă mai mint, că trebuie să vă spun, indiferent cât mă va costa
- Le cer iertare tuturor celor pe care această povară a mea, de care mă eliberez public, îi încurcă.
- Eu de mâine nu voi mai face emisiune. În contextul actual, până când un drept judecător nu va mai spune dacă am greșit au ba, nu mai am tăria să mă înfățișez public
- În fața judecătorului sunt hotărât să spun tot, așa cum știu. Sunt hotărât.
- Am trăit prin clipe chinuitoare și mă dădeam de ceasul morții (…) Eram fariseu, eram un ins care își mințea telespectatorii, vă mințeam pe voi, venind aici seară de seară și vorbind despre ofițerul acoperit, știindu-mă că sunt cum sunt
- Trebuie să se ajungă la un proces pentru că de un singur lucru mă rog acum: să am parte de un judecător de drept
- Nimeni nu m-a amenințat cu nimic
- Voi spune tot. Absolut tot. Tot ce știu în legătură cu lucrul acesta. Voi spune tot în fața unui judecător, pentru că el este singurul care poate da un verdict. Nu-mi cereți mie să dau un verdict.
Postarea de pe blog
Pe blogul lui Robert Turcescu a fost publicat, duminică, în jurul prânzului, următorul tex:
„Da, am fost lt.-colonel sub acoperire. Public mai jos câteva dintre statele de plată, cu sumele de bani pe care le-am primit. Am ales să nu-l trădez pe bunul Dumnezeu şi sa fac această mărturisire publică. Refuz să fiu Iuda în faţa lui Christos, chiar dacă astăzi, celor ce vor citi şi vor vedea acest text poate că nu le va fi foarte clar ce se întâmplă. Rugaţi-vă pentru mine şi cu mine să fim iertaţi şi izbăviţi. Sunt pregătit să îndur oprobiul public, îl merit, dar sper să avem parte de legi şi de judecători drepţi. Cu Dumnezeu înainte şi va fi bine! Vă cer iertare tuturor.”
Câteva ore mai târziu, domeniul turcescu.ro nu mai putea fi accesat (foto jos)
Presa a semnalat, inițial, cu rezerve postarea, majoritatea opiniilor înclinând spre ipoteza că textul şi documentele postate sunt opera unui hacker.
O controversă aproape uitată – momentul 2012
În luna iunie 2012, Antena 3 a prezentat o listă care conţine nume sonore din viaţa politică românească, avansate în diferite grade în Armată, de fostul ministru al Apărării Naţionale Gabriel Oprea. Pe lista cu nume de politicieni, foşti miniştri sau primari, toţi de la PDL, figura şi Robert Turcescu.
MapN a recunoscut oficial această listă. „Domnul Turcescu Robert figurează în evidenţele militare ale MApN ca ofiţer superior, fiind avansat de la absolvent direct la gradul de locotenent-colonel în rezervă la data de 14 aprilie 2010”, arăta un răspuns al ministerul de resort trimis Antena 3.
Replica lui Robert Turcescu a venit în aceeaşi seară a dezvăluirilor, vehementă, tot pe blogul său:
„Am aflat, cu uimire, uluire şi scârbă pentru o astfel de manipulare că sunt colonel. Trebuie să spun că scârba mă cuprinde faţă de cei care au lansat această aşa-zisă dezvăluire nicidecum pentru faptul că aş aparţine corpului ofiţeresc al Armatei Române, pentru care am un respect infinit. (…)
N-am făcut armata. Nu m-am fofilat, doar eram student şi am zis s-o fac după ce termin studiile. Când am terminat facultatea, n-a mai fost cazul pentru că se dăduse legea potrivit căreia nu mai era obligatoriu stagiul militar. Ci, opţional. Am ales să nu cer încorporarea. Voiam să-mi fac meseria de jurnalist şi şase luni de pauză pentru satisfacerea stagiului militar mi s-au părut la acea vreme nepotrivite. Repet, satisfacerea stagiului militar nu mai era obligatorie! Acum câţiva ani, în mai 2010, am absolvit un curs de buna guvernare la Colegiul Naţional de Apărare. Apoi, prin 2011, am susţinut în faţa unor grupe de cursanţi câteva prelegeri despre media şi politic. Repet, prelegeri. Şi, foarte important, în contextul discuţiei, niciodată REMUNERATE! (…)
Azi aflu de la Gâdea că sunt colonel pe o listă secretă făcută de fostul ministru Gabriel Oprea. Actualul ministru, Dobriţoiu, zice că nu e secretă lista, ci publică. Şi se spulberă în felul acesta şi bănuiala cş as avea grad în vreun serviciu secret. Deci că aş fi acoperit! (…)
Suntem nebuni cu toţii?! Nu trebuie să existe şi o semnătura a celui care a fost facut colonel sau doctor sau, mama-dracului, orice altceva?! Un accept, o încuviinţare a celui care a primit respectivul titlu, grad sau atestat? Ei bine, zi tristă pentru domnii colonei acoperiţi – pe bune de asta-dată după cum o dovedeşte tehnica diversionistă însuşită de la superiorul lor, Felix: în cazul meu nu există aşa ceva!
Aşa că, Gadea, Ciutacu, Badea, Ciuvică şi, desigur, Felix, aveţi ocazia nesperată de a va dovedi, măcar o dată-n viaţă, oameni de onoare: trăgeti-vă un glonţ în cap, nemernicilor!”.
Ministrul Apărării în funcţie în 2012, Corneliu Dobriţoiu, a declanşat o anchetă în acest caz.
Cinci săptămâni mai târziu, după o petiţie adresată MapN de către Robert Turcescu, instituţia anunţă public:
„Petiţia dumneavostră adresată ministrului Apărării Naţionale a fost analizată de comisia constituită pentru verificarea modului de acordare a gradelor şi înaintării în grad a ofiţerilor în rezervă. Vă aducem la cunoştinţă că, în urma verificărilor efectuate, ordinul prin care vi s-a acorat gradul de locotenent-colonel în rezervă a fost revocat”
Răspunsul primit de Robesrt Turcescu a fost postat la vremea respectivă pe blogul personal.
Foşti ofiţeri acoperiţi şi actuali candidaţi
Subiectul fostului ofiţer acoperit care ar candida la prezidenţiale în noiembrie 2014 a fost lansat de preşedintele Traian Băsescu la B1Tv, pe data de 5 august. Invitat la un interviu, preşedintele Băsescu a lansat un avertisment adresat „unui candidat anunţat” în legătură cu deconspirarea legăturii sale cu un serviciu de informaţii. Nu l-a nominalizat însă: „Când ai aparţinut de alte instituţii şi nu-ţi treci în CV şi vrei să devii preşedintele României, asta nu e normal”, a spus preşedintele.
Subiectul a fost reluat de şeful statului în cadrul altor emisiuni, inclusiv la Robert Turcescu, la B1Tv, iar jurnalistul a vorbit în repetate rânduri pe această temă.
Un răspuns
Nu am avut noroc sa descopar in presa din trecut destainuirile unui fost sau actual ofiter sub acoperire . Servicile de informatii nu sint saloane de fumat tigari si facut marturisiri.
Tot „miroase” mai degraba ca o „solutie” gasita la repezeala pentru a inchide o problema colosala aparuta cu ocazia declaratilor unui presedinte de tara . Care declaratii erau evident cu efecte juritice – penale . Pentru insasi presedinte , sefi servicii , agenti sub acoperire din justitie , politica (expres interzis ca zona de activitate a servicilor in legea din 1991 privind servicile, articolul 26 )
Oricum se deschid alte probleme .
– Ce e rost are sa ai ofiteri sub acoperire si retribuiti in o presa din o tara democratica , fie ea si „originala”? – Manipulare planificata a opiniei publice ?
– Influentarea „stiintifica” a electoratului in baza indicatilor servicilor ?
– Ce rol inconfesabil au servicile secrete romanesti in lupta pentru putere din politica ?
Ca fapt divers , ( ultima nedumerire:) )
Domnul Turcescu a prezentat si ceva state de plata militare (banuiesc secrete dar trecem peste asta).
Pe cind pensionarea timpurie si pensia speciala atit de mult muncita ? Calculul pensiei se va face prin adunarea salariului din servicii cu cel de ziarist (nu rezulta la ANAF asa evidenta de venituri pina acum) sau va obtine doua pensi distincte ? Evident calculate pe masura . 🙂
Prea multe intrebari fara raspuns . 🙂