miercuri

14 august, 2024

30 iulie, 2024

Cazările în locuințe închiriate pe termen scurt prin intermediul platformelor online au explodat în primul trimestru al acestui an. Avansul de 28,3 %, comparativ cu același interval din 2023, confirmă trendul de accelerare a acestui tip de turism înregistrat după pandemie. Un număr de 123,7 milioane de nopți au fost rezervate astfel de către europeni, prin intermediul platformelor de genul Airbnb, Booking, Expedia Group sau TripAdvisor, în T1.

Fiecare dintre cele trei luni a înregistrat un număr record de rezervări și o creștere de două cifre pentru al treilea an consecutiv, arată datele Eurostat, care nu includ hotelurile și campingurile, ci doar locuințele închiriate online.

Astfel, în ianuarie s-au înregistrat 33,3 milioane de nopți petrecute în locuri de cazare rezervate prin intermediul platformelor online (+16,7% față de ianuarie 2023), în februarie 41,2 milioane de nopți (+19% față de februarie 2023), iar în martie 49,2 milioane (față de martie 2023, înseamnă un avans de 48%).


În cazul românilor, avansul este inferior mediei UE – în luna martie a acestui an, de exemplu, românii au închiriat pe platformele online un număr de 534.410 nopți în locuințe, ceea ce reprezintă un avans de 37%, comparativ cu martie 2023.

Cele mai populare regiuni, în 2023

Cele mai populare regiuni pentru închirierea pe termen scurt a locuințelor rezervate prin intermediul platformelor online în 2023 au fost Andalucía din Spania (35,6 milioane de nopți), Jadranska Hrvatska din Croația (32,6 milioane) și regiunea franceză Provence-Alpes-Côte d’Azur (24,9 milioane).

În primele 20 de regiuni, 6 sunt în Spania și Franța, 5 în Italia, 2 regiuni sunt în Portugalia și 1 în Croația, mai arată datele Eurostat.

Reacția localnicilor confruntați cu criza locuințelor și un cost al vieții greu de suportat

Boom-ul închirierilor pe termen scurt din Europa a determinat zone turistice în trend, precum Insulele Canare din Spania, Lisabona și Berlin, să anunțe restricții ale acestor închirieri pe care mulți rezidenți locali le consideră responsabile de criza locuințelor și scumpirea chiriilor, relatează Reuters.


Protestele împotriva turismului au cuprins Europa în această vară, cu demonstrații care au avut loc în Țările de Jos, Grecia și, desigur, Spania, iar analiștii spun că resimt tot mai puternic resentimentele localnicilor, ceea ce ar putea duce la o imagine negativă a acestor destinații turistice.

În Spania, care se numără printre primele trei cele mai vizitate țări din lume, au avut loc proteste în Barcelona și Mallorca la începutul acestei luni, în cadrul cărora s-a scandat „Turiști, plecați acasă la voi, nu sunteți bineveniți aici!”. Administrația locală s-a angajat să interzică închirierile pe termen scurt până în 2028.

În centrul protestelor se află problema tot mai mare a creșterii chiriilor și a prețurilor locuințelor, ceea ce a făcut ca pentru unii locuitori să fie aproape imposibil să devină proprietari.

Carlos Ramirez, profesor de școală în Barcelona, nord-estul Spaniei, economisește de ani de zile pentru prima sa casă și câștigă un salariu „decent” de la stat, spune el. Însă prețurile din capitala catalană cresc vertiginos și Ramirez, în vârstă de 26 de ani, se teme că nu-și va mai pemrite să locuiască aici. „Toată lumea pe care o cunosc locuiește aici”, a declarat el pentru CNN. „Dar singurul mod în care îți poți permite să locuiești acum în Barcelona este să împarți locuința cu două, trei, patru persoane”.

Și alte țări au încercat să reglementeze acest sector în creștere rapidă. În Franța, ministrul de Finanțe Bruno Le Maire a declarat anul trecut că se lucrează la planuri pentru a elimina o lacună fiscală de care beneficiază închirierea pe termen scurt, în timp ce Italia a anunțat intenția de crește impozitelor pentru proprietarii care închiriază mai multe apartamente.

(Citește și: Protest masiv în Barcelona împotriva turismului excesiv)

Pe măsură ce spațiile de cazare se înmulțesc, gradul de ocupare scade

Dinamica pieței este atât de puternică, după încheierea pandemiei de coronavirus, încât stocul acestor locuințe scoase la închiriat pe platforme a crescut permanent.

fenomenul a avut și un revers – conform unui raport din luna mai al Comisiei Europene de Turism (ETC), ratele de ocupare în cazul chiriilor pe termen scurt au scăzut cu 3 puncte procentuale în primul trimestru din 2024, de la an la an.

Ratele de ocupare au început să scadă întrucât oferta de noi chirii pe termen scurt care intră pe piață depășește cererea în creștere explozivă.

Potrivit raportului ETC, marile evenimente punctuale – inclusiv Jocurile Olimpice de la Paris – au avut un impact important asupra pieței închirierilor pe termen scurt în acest an.

Un alt eveniment a fost etapa europeană a turneului Eras al cântăreței Taylor Swift. În Varșovia, prețul rezervărilor pentru chirii pe termen scurt în luna august, când vor avea loc concertele cântăreței, este de peste două ori mai mare decât media anuală, potrivit raportului.

(Citiți și: ”Anul 2024 va fi un nou record pentru turismul UE: se așteaptă venituri de 800 mld. euro”)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

România continuă să accelereze consumul – ca factor esențial de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: