marți

16 iulie, 2024

7 iulie, 2024

Mii de persoane au ieșit sâmbătă pe străzile Barcelonei cu pancarte și au udat turiștii cu pistoale cu apă, nemulțumiți din cauza turismului excesiv care le face orașul de nelocuit, scrie Daily Mail.

Sub sloganul: „Destul este destul! Să punem limite turismului”, în jur de 2.800 de manifestanţi, potrivit poliţiei, au mărşăluit sâmbătă la Barcelona pentru a cere o schimbare a modelului economic pentru oraş, cel mai vizitat din ţară.

„Nu avem nimic împotriva turismului, dar avem ceva împotriva turismului prea mare, pentru că face oraşul de nelocuit”, a explicat Jordi Guiu, un sociolog de 70 de ani din Barcelona.


În spatele unui banner pe care scria „Reduceţi turismul acum!”, manifestanţii au defilat scandând „Afară cu turiştii din cartierele noastre”, oprindu-se în faţa unor hoteluri, spre surprinderea vizitatorilor.

Criticii turismului excesiv denunţă în principal efectul acestuia asupra preţurilor locuinţelor – chiriile au crescut cu 68% în ultimul deceniu, potrivit Primăriei Barcelonei – dar şi consecinţele sale nefaste asupra companiilor locale, mediului şi condiţiilor de muncă ale angajaţilor. „Magazinele de zi cu zi se închid pentru a face loc unui model de afaceri care nu corespunde nevoilor cartierului. Oamenii (…) nu îşi mai permit chiriile, trebuie să plece”, se plânge Isa Miralles, un muzician în vârstă de 35 de ani care locuieşte în cartierul Barceloneta.

În Barcelona au fost peste 12 milioane de turişti anul trecut, potrivit consiliului municipal. Pentru a facilita găsirea unei locuinţe pentru rezidenţi, Primăria a anunţat recent că doreşte să pună capăt închirierii apartamentelor pentru turişti până în 2029.

Numărul mişcărilor anti-turism din Spania, dar și din lume, este în creştere. Oficiali din Veneția și Atena, de exmplu, au luat deja măsuri de limitare a turismului.


A doua cea mai populară destinaţie turistică din lume, după Franţa, Spania a primit anul trecut un număr record de 85,1 milioane de vizitatori străini.

Cea mai vizitată regiune a fost Catalonia, cu 18 milioane de vizitatori, urmată de Insulele Baleare (14,4 milioane) şi Insulele Canare (13,9 milioane). Turismul în Spania reprezintă 12,8% din PIB şi asigură 12,6% din locurile de muncă.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: