luni

15 iulie, 2024

19 iunie, 2023

Doisprezece miniștri europeni ai apărării se întâlnesc luni la Paris pentru discuții despre apărarea aeriană comună, anunță Politico.

Găzduită de ministrul armatelor Sébastien Lecornu, reuniunea de la Paris este prilejul de a avea o „reflecție colectivă strategică” pe marginea „amenințărilor care vin din cer”, potrivit ministerului francez. După discuții, la care vor participa și experți, președintele francez Emmanuel Macron este programat să le vorbească invitaților în această seară.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a fost un șoc electric pentru multe țări europene, care au descoperit vulnerabilități în propriile sisteme și care se străduiesc acum să investească în apărarea aeriană.

Alte 15 state, inclusiv România, susțin viziunea alternativă germană


Franța a fost și este un susținător al dezvoltării unui sistem de apărare aeriană „fabricat în Europa”. Dar o serie de țări UE, în frunte cu Germania, nu vor să aștepte ca un sistem de producție autohton să fie dezvoltat, optând în schimb pentru achiziții rapide, în principal din SUA și Israel.

Asta a nemulțumit Parisul anul trecut, care are interese industriale și strategice în soluția ”fabricat în Europa”.

Aproximativ 15 țări s-au alăturat inițiativei concurente a Germaniei, numită European Sky Shield Initiative, inclusiv Belgia, Polonia, Estonia și România.

Scopul inițiativei este de a depăși slăbiciunile sistemelor actuale, fie împotriva atacurilor ipotetice cu drone sau a rachetelor nucleare balistice cu rază lungă.


Cine nu merge astăzi la Paris: Germania, Olanda, Danemarca, Norvegia și Finlanda nu trimit miniștri la întâlnirea de astăzi.

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, va fi înlocuit de secretarul său de stat pentru armament, Benedikt Zimmer.

Ministerul Forțelor Armate din Franța neagă că germanii ar evita conferința, explicând că ministrul Pistorius și-a exprimat „interesul” față de inițiativă dar că are deja altă întâlnire în calendar.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: