vineri

3 mai, 2024

30 decembrie, 2014

Coaliţia de guvernare proeuropeană din Republica Moldova ar putea fi creată la mijlocul lunii ianuarie, spun liderii partidelor politice moldoveneşti, citaţi de presa de la Chişinău. Alegerile au avut loc în 30 noiembrie şi, chiar dacă negocierile privind coaliţia au început încă de a doua zi, la o lună după acest momentt nu au reuşit să se pună de acord.

Luni a avut loc prima şedinţă a noului parlament de la Chişinău, însă nu a reuşit alegerea structurilor de conducere, în condiţiile în care nu a fost formată majoritatea parlamentară.

În urma alegerilor legislative din 30 noiembrie, Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat şi Partidul Liberal deţin 55 de mandate în noul Parlament, iar cele trei formaţiuni au decis formarea unei coaliţii de guvernare, însă negocierile se află deocamdată în impas.


Locul comuniştilor în ecuaţia de guvernare 

În urmă cu două săptămâni, PCRM a anunţat că este gata să colaboreze cu viitoarea coaliţie de guvernare dacă va obţine controlul asupra unor instituții de stat, printre care Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Curtea de Conturi şi Comisia Electorală Centrală.

Unii reprezentanţi ai PLDM s-au declarat în favoarea includerii Partidului Comuniştilor în viitoarea coaliţie, însă o astfel de propunere a fost respinsă categoric de Partidul Liberal.

În acest context, liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat, luni, că formaţiunea sa a iniţiat negocieri cu democraţii şi liberalii. „Noi suntem în negocieri cu Partidul Democrat şi Partidul Liberal. Nu suntem în negocieri cu Partidul Comuniştilor”, a afirmat Vlad Filat. El a asigurat că PLDM susţine formarea unei guvernări proeuropene în Republica Moldova.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: