miercuri

27 martie, 2024

29 martie, 2015

salariiGuvernul a anunțat săptămâna trecută că lucrează la un nou sistem de salarizare pentru angajații de ”la stat”, astfel că e un bun prilej pentru a ne arunca o privire atât asupra relației dintre remunerarea în sectorul privat față de cel public, cât și asupra relației dintre PIB și aceste feluri de salarii.

Recalcularea Produsului Intern Brut trimestrial începând cu anul 1995 prin metoda veniturilor în baza normelor europene ESA 2010 a permis evidențierea pe o bază unitară a evoluțiilor salariale din România în ultimii 20 de ani. Componentele pe care le-am selectat sunt remunerarea salariaților (volum brut, inclusiv cotizațiile sociale) și ponderea celor lucrează la stat în totalul remunerării.

Se poate observa cum remunerarea salariaților a variat semnificativ în România din anul 1995 încoace, maximul fiind atins în anul 2001, singurul în care a fost depășit pragul de 40%. În ultimii doi ani, partea care a revenit în contrapartidă pentru munca depusă la nivel național a atins un minim de 31,5% din PIB, valoare foarte redusă din perspectiva practicii internaționale.


Precizăm că remunerarea salariaților este definită drept compensarea totală, în numerar sau în natură, plătibilă de către angajator către un angajat în schimbul muncii depuse de acesta din urmă. Ea include contribuțiile sociale plătite de către angajator.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)
(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Administratie publica si aparare; asigurari sociale din sistemul public; invatamant; sanatate si asistenta sociala

Pentru referință, trebuie menționat că media remunerării salariaților în PIB la nivelul UE 28 era în anul 2013 de circa 48%. Dintre statele din regiunea noastră cel mai redus procentaj, înregistrat în Polonia, era de 37%, în timp ce Ungaria, Cehia și Bulgaria treceau toate ștacheta de 40%. În marile economii ale UE, precum Franța, Marea Britanie și Germania se înregistrau valori de peste 50%, singura care se afla în zona de 40% fiind Italia.

În cadrul remunerării totale, ponderea celor care lucrează în administrația publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public, învățământ, sănătate și asistență socială etc. a atins un minim de 12,9% în anul 1996. Ca pondere în PIB, anul de minim a fost anul 1997, când procentajul aferent salarizării la stat a coborât la doar 4,8%.


De remarcat că valorile minime pentru remunerarea salariaților au fost atinse în anii de criză 1997 (32,2% din PIB), 1999 (34,2% din PIB) și anii de ieșire din criză 2012 (32,7% din PIB) și 2013-2014 (fiecare cu câte 31,5% din PIB). Ceea ce arată pe umerii cui a apăsat criza și cine (nu) a beneficiat de ieșirea din situația economică dificilă.

Există, însă, o diferență fundamentală între 1997 și ceilalți ani amintiți. În primul caz, salariații de la stat au suferit cot la cot cu ceilalți, adică proporțional și de unde nu a fost nu li s-a dat. În schimb, în toate celelalte cazuri, ponderea salariilor la stat în totalul remunerării a fost undeva în jur de 22% și ponderea în PIB a trecut de șapte procente. Adică rezonabilă în raport cu situația economică și cu încasările bugetare.

tabel 2Problema a fost în sectorul privat, unde felia primită din tortul bunăstării s-a subțiat sistematic și considerabil până a ajuns sub pragul de avarie de 25%. Care explică, cel puțin în parte, de ce sunt probleme în a găsi forță de muncă, în a plăti datoriile la bănci și, în general în a face oamenii să cupleze la obiective generale de genul reducerii decalajelor de dezvoltare și trecerii la euro.

Dacă ne uităm înapoi la startul perioadei neîntrerupte de creștere economică vedem cum accelerația a fost apăsată exact pe acest segment. Câtă vreme s-a ținut acul la peste și în jur de 30% ( chiar și în vremea exagerărilor salariale de la stat, care erau cât pe-aci să treacă de zece procente din PIB) rezultatele au fost bune.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)
(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

De reținut, pentru luare aminte, nivelul maxim de 34,5% a fost atins în anul 2001, în urma unor măsuri care au schimbat masiv politica fiscală. Și mai interesant, atunci s-a ajuns simultan și la maxim pentru muncă și la o scădere până la o valoare rezonabilă ( raportată la PIB) pentru munca la stat, ceea ce a creeat spațiu pentru remunerarea ceva mai spre modelul european a muncii în sectorul privat.

Oarecum paradoxal, datele consemnate din 2012 încoace arată că a cam dispărut (destul de abrupt, conform statisticii oficiale) aplecarea pentru remunerarea muncii depuse. Îndeosebi în sectorul privat, cel care constituie imensa majoritate și dă trendul general în economie. Rămâne să ne mirăm de ce avem un potențial redus de creștere și de ce România nu performează mai bine.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

6 răspunsuri

  1. Nu foloseşte la nimic ostilizarea sectorului privat faţă de sectorul public. Deloc. Poate doar ceva interese private să fie satisfăcute de mistificarea realităţii.

    Ca să vedem bine care este situaţia reală a remunerării muncii în sectorul public din România în comparaţie cu „lumea” ar fi utilă lecturarea unui mic studiu al FMI din anul 2010.

    https://www.imf.org/external/pubs/ft/tnm/2010/tnm1015.pdf

    Datele prezentate spulberă toate tâmpeniile şi minciunile circulate de ani de zile pe la noi referitor la remunerarea în sectorul public, care ar fi mult prea mare ca proporţie în PIB. Adevărul este că sectorul public din România este remunerat similar celor mai sărace ţări din lume. În Europa, sectorul public este remunerat la nivelul a 10% din PIB. Doar în ţările sărace, remunerarea sistemului public reprezintă 7% din PIB! Drept urmare, serviciile publice din acele ţări şi transferurile sunt de toată jalea. Ca la noi.

    La fel de prost este remunerat şi sectorul privat, cu observaţia că cifrele reale din sectorul privat ar putea suferi ajustări importante dată fiind plata „la negru” sau „la gri”.

  2. Ei, rata de administrare din Germania este similară celei din România: 55 de angajaţi bugatari la 1000 locuitori. Dar structura profesională este cu totul alta. Gemrnaia privatizat spitale, creşe, regii municipale. Doar din Berlin s+au desfiinţat 5000 de locuri de muncă de psihopedagoci, logopezi, educatori odată cu privatizarea creşelor. Familiile sunt susţinute prin prestaţii sociale pentru a plăti servicii private de îngrijire a copiilor mici. A scăzut ponderea salarilor sectorului public, dar a crescut ponderea rpestaţiilro sociale în PIB. Noi vrem să scadă toate!
    De asemenea, numărul militarilor in Germania (bine remuneraţi oriunde în lume în raport cu media), dat fiind aportul la apărare al SUA, este de 185.000. Comparabil cu România, unde militarii (MApN şi Jandarmerie) este tot cam acolo, poate ceva mai mult chiar.

  3. Una din problemele coruptiei sunt salariile mici in sectorul de stat. Este absolut imposibil sa avem ministri platiti cu 1500 Euro, sa vrem sa fie etici, cu principii morale, inteligenti si cu know-how, sa isi asume responsabilitatea si sa-i platim mai putin decat un CEO la o firma de 200 de angajati. Nu vom putea atrage niciodata oameni de valoare in sectorul public daca nu ii si platim bine. Care ar fi motivatia pentru care ar lucra la stat si nu in sectorul privat? Poate pentru CV…nu prea tine…Evident, cresterea salariilor la un nivel decent ar trebui facuta concomitent cu reducerea de personal la stat si informatizarea sistemului. Complicat…Este nevoie de curaj si viziune. Nu mai vorbesc de medici, profesori. Toti cauta alte cai de castig, unanim acceptate in societatea noastra. Complicat, dar cu vointa politica si cu competenta se poate face.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

6 răspunsuri

  1. Nu foloseşte la nimic ostilizarea sectorului privat faţă de sectorul public. Deloc. Poate doar ceva interese private să fie satisfăcute de mistificarea realităţii.

    Ca să vedem bine care este situaţia reală a remunerării muncii în sectorul public din România în comparaţie cu „lumea” ar fi utilă lecturarea unui mic studiu al FMI din anul 2010.

    https://www.imf.org/external/pubs/ft/tnm/2010/tnm1015.pdf

    Datele prezentate spulberă toate tâmpeniile şi minciunile circulate de ani de zile pe la noi referitor la remunerarea în sectorul public, care ar fi mult prea mare ca proporţie în PIB. Adevărul este că sectorul public din România este remunerat similar celor mai sărace ţări din lume. În Europa, sectorul public este remunerat la nivelul a 10% din PIB. Doar în ţările sărace, remunerarea sistemului public reprezintă 7% din PIB! Drept urmare, serviciile publice din acele ţări şi transferurile sunt de toată jalea. Ca la noi.

    La fel de prost este remunerat şi sectorul privat, cu observaţia că cifrele reale din sectorul privat ar putea suferi ajustări importante dată fiind plata „la negru” sau „la gri”.

  2. Ei, rata de administrare din Germania este similară celei din România: 55 de angajaţi bugatari la 1000 locuitori. Dar structura profesională este cu totul alta. Gemrnaia privatizat spitale, creşe, regii municipale. Doar din Berlin s+au desfiinţat 5000 de locuri de muncă de psihopedagoci, logopezi, educatori odată cu privatizarea creşelor. Familiile sunt susţinute prin prestaţii sociale pentru a plăti servicii private de îngrijire a copiilor mici. A scăzut ponderea salarilor sectorului public, dar a crescut ponderea rpestaţiilro sociale în PIB. Noi vrem să scadă toate!
    De asemenea, numărul militarilor in Germania (bine remuneraţi oriunde în lume în raport cu media), dat fiind aportul la apărare al SUA, este de 185.000. Comparabil cu România, unde militarii (MApN şi Jandarmerie) este tot cam acolo, poate ceva mai mult chiar.

  3. Una din problemele coruptiei sunt salariile mici in sectorul de stat. Este absolut imposibil sa avem ministri platiti cu 1500 Euro, sa vrem sa fie etici, cu principii morale, inteligenti si cu know-how, sa isi asume responsabilitatea si sa-i platim mai putin decat un CEO la o firma de 200 de angajati. Nu vom putea atrage niciodata oameni de valoare in sectorul public daca nu ii si platim bine. Care ar fi motivatia pentru care ar lucra la stat si nu in sectorul privat? Poate pentru CV…nu prea tine…Evident, cresterea salariilor la un nivel decent ar trebui facuta concomitent cu reducerea de personal la stat si informatizarea sistemului. Complicat…Este nevoie de curaj si viziune. Nu mai vorbesc de medici, profesori. Toti cauta alte cai de castig, unanim acceptate in societatea noastra. Complicat, dar cu vointa politica si cu competenta se poate face.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: