6 ianuarie, 2012

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că nu va renunţa la ideea unei legi a reorganizării administrative, care să fie aprobată până la alegerile care vor avea loc spre sfârşitul anului 2012 şi care să fie aplicată treptat, până în 2016, relatează Mediafax.

„Un element al modernizării României este reorganizarea administrativ-teritorială şi vă mărturisesc că această idee a primit o ripostă puternică din partea partidelor politice, chiar şi a societăţii civile, dar, anul acesta, nu voi renunţa la ideea ca, până la alegerile legislative din luna noiembrie, vom putea avea o lege a reorganizării administrativ-teritoriale, lege care să intre într-un proces de implementare în ciclul electoral următor 2012-2016, urmând ca implementarea completă să fie la sfârşitul anului 2016”, a declarat preşedintele Băsescu.

El a spus că actuala organizare administratică a teritoriului a devenit „o frână” în dezvoltarea României moderne şi că nimeni nu are o viziune regională .


Băsescu a precizat că va susţine apariţia noii legi a reorganizării, într-o formulă de 8 sau12 judeţe sau regiuni.

Preşedintele a mai spus că este clar că reorganizarea administrativă este necesară mai mult ca oricând .

„Este clar că reorganizarea administrativ-teritorială este necesară şi niciun interes politic nu justifică amânarea ei . Putem discuta cât, câte regiuni, dar nu putem amâna acest proces”, a mai spus preşedintele Băsescu.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: