Sander Tordoir, cercetător la Centrul pentru Reforme Europene, și Jasper van Dijk, cercetător la Institutul de Economie Publică al Țărilor de Jos, pledează într-un material de opinie publicat de Politico, pentru reforma regulilor fiscale europene.
Argumentele lor, în cele ce urmează:
O reformă extrem de necesară a regulilor fiscale ale UE este în sfârșit în curs. Regulile actuale sunt prea complicate – impun cerințe nerealiste unor țări și duc la cheltuieli excesive în perioade de expansiune economică și la austeritate în recesiune.
Deloc surprinzător, majoritatea țărilor membre UE nu respectă aceste reguli și tocmai au mandatat Comisia Europeană să modifice legislația pentru a repara aceste defecte.
Multă vreme, Uniunea Europeană a pretins că aplicarea regulilor fiscale este un exercițiu tehnocratic, reprimând întrebările politice cu detalii tehnice.
Dar noile propuneri ale Comisiei, depuse în noiembrie anul trecut, deschid ușa pentru norme mai flexibile și pentru o mai bună aplicare. Comisia elimină regulile care nu țin cont de condiții macroeconomice sau de realități politice și vrea să le înlocuiască cu planuri multianuale de reducere a datoriilor, negociate individual cu țările membre, cărora le permite să-și asume propriile planuri de consolidare fiscală.
Rămân însă un număr de state inflexibile, conduse de Germania, care încearcă acum să atenueze încercările Comisiei de a relaxa regulile fiscale. Îngrijorați de un rol mai mare al Comisiei, așa numitele state ”frugale” doresc să se întoarcă la obiectivele rigide de reducere a datoriilor care să se aplice tuturor. Dacă va accepta asta, UE se va reîntoarce la un simplu exercițiu tehnic disfuncțional.
Regulile care se aplică automat și strict nu iau în considerare crizele neprevăzute, cum ar fi invadarea Ucrainei de către Rusia sau pandemia COVID-19.
În ultimii 20 de ani, zona euro a trecut de la recesiune – la începutul anilor 2000 – la o creștere stabilă, la creștere scăzută și, mai nou, la inflație ridicată. Iar tensiunile dintre astfel de realități economice și strictețea unor regulilor au condus la o interpretare flexibilă, dar opacă a cadrului fiscal.
Aplicarea regulilor fiscale europene este, în esență, un proces politic.
Instituțiile tehnice, cum ar fi consiliile fiscale care sfătuiesc guvernele cu privire la sustenabilitatea fiscală, pot juca un rol important în estimarea de efecte, dar le lipsește legitimitatea și puterea de a presa un guvern ales democratic să-și ajusteze bugetul.
Numai Comisia, cu sprijin suficient din partea Consiliului, are potențialul de a face acest lucru.
Comisia ar trebui însă să înțeleagă faptul că nu trebuie să scrie, din nou reguli generale. Ar trebui să evite să se implice cu țări în care traiectoria datoriei externe este în mod clar sustenabilă și să intervină doar în cazurile în care există o suspiciune rezonabilă că o țară o ia pe un drum periculos.
În prezent, Comisia propune ca țările cu datorii mari să elaboreze un plan pentru a-și reduce datoria în patru ani. Planul se poate prelungi încă trei ani în schimbul unor reforme care stimulează creșterea economică și investițiile publice.
Planurile fiscale ale țărilor ar trebui însă să acopere o perioadă mai scurtă, de doi sau trei ani, astfel încât un guvern să poată culege roadele unei bune politici cât timp este încă în funcție.
În plus, trebuie amintit că sancțiunile aferente Pactului de stabilitate nu au fost niciodată puse în aplicare. Acest lucru reflectă pur și simplu un adevăr: costul politic al impunerii de amenzi asupra statelor membre UE este prea mare.
Aplicarea regulilor fiscale ar deveni însă mai credibilă dacă măcar o parte din fondurile UE ar fi legate de politici fiscale durabile ale statelor membre. Până acum, Comisia a evitat să propună așa ceva, dar după alegerile europene din 2024, blocul va începe să se gândească la viitorul bugetului său și ia deja în considerare noi instrumente fiscale pentru politici industriale.
Un astfel de angajament – de a lega o parte din fondurile europene viitoare de respectarea regulilor fiscale – ar trebui să facă parte dintr-un acord privind regulile reînnoite. Pe măsură ce UE începe să legifereze reformele sale fiscale, totuși, ar trebui să se gândească mai creativ la modalitățile de a evita erorile politice flagrante – nu doar pe hârtie, ci și în practică.
***
