luni

17 iunie, 2024

26 mai, 2024

Tribunalul Municipiul Bucureşti a suspendat vineri executarea sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului de 60 de milioane de euro calculat în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare – potrivit agenției Agerpres.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

„În temeiul dispoziţiilor art. 460 alin.1 C. proc. pen. dispune suspendarea executării sentinţei penale nr. 701/26.09.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr.888/08.08.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia II Penală, în dosarul nr.25497/3/2012”, se arată în decizia TMB.

(Citește și: Motivarea condamnării lui Dan Voiculescu: Justiția îl compară cu Meyer Lansky, „contabilul Mafiei”)

Omul de afaceri și politicianul Dan Voiculescu, fondatorul Partidului Umanist, a fost condamnat la 10 ani de închisoare, pentru spălare de bani,pe 8 august 2014, în dosarul privatizării Instititutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care prejudiciul a fost stabilit la 60 de milioane de euro.


Întrucât avea peste 60 de ani, Dan Voiculescu a executat doar trei ani din pedeapsă, iar din prejudiciu, statul a reușit să recupereze aproximativ o treime.

Modul în care Dan Voiculescu și-a însușit ICA, descris în motivarea condamnării

  • Operaţiuni succesive de majorare a capitalului social şi cesionarea către SC GRIVCO SA Bucureşti a acţiunilor BIOPROD SA prin aportul în natură sau financiare subscrise de firmele controlate de inculpatul Voiculescu Dan, concomitent cu reducerea cotei de participare a Institutului de Chimie Alimentară la un procent de 1,85%, au avut ca scop reducerea cotei de participare a SC ICA SA la capitalul social al SC BIOPROD, acţionar majoritar devenind compania Crescent Comercial&Maritime Ltd şi SC GRIVCO SRL, firmă care a ajuns să aibă o participaţie de 76% din capitalul social al firmei, aspect care demonstrează implicarea constantă a inculpatului Voiculescu Dan in cadrul Institutului de Chimie Alimentară, anterior debutului procesului de privatizare.

  • Conform documentelor de la dosar , anunţul privind vânzarea acţiunilor SC ICA SA au fost publicate în ziarul INDEPENDENT din data de 06. 08. 2003, ziar cu tiraj redus si din care s-a vândut şi distribuit într-un număr de 212 exemplare.

Dan Voiculescu a deţinut mereu controlul

  • De menţionat că inculpatul Voiculescu a arătat în faţa instanţei că nu a fost beneficiar real al nici uneia dintre firmele din GRUPUL INDUSTRIAL VOICULESCU ŞI COMPANIA (GRIVCO) S.A., cu sediul în Bucureşti, str. Gârlei nr. 1B, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub nr. J 40/3766/1991, CUI 1569870 deşi din relaţiile de la ONRC privind istoricul acesta rezulta că avea controlul asupra societăţilor care formau acest grup şi era acţionar majoritar al acestor societăţi comerciale.

  • Deşi inculpatul Voiculescu Dan a negat orice implicare în procesul de privatizare al ICA, lăsînd să se înţeleagă că nu cunoaşte în ce condiţii Sc Grivco Sa a câştigat licitaţia , precum si existenţa oricăror relaţii cu inculpaţii din dosar care au avut un rol important în privatizarea SC ICA SA., Curtea constată că aceste afirmaţii nu au nici un sprijin în realitatea obiectivă avand în vedere implicarea activă a acestui inculpat în operaţiunile financiare ce au survenit anterior procesului de privatizare al institutului precum şi acţiunile pe care acesta, împreună cu inculpaţii ce conduceau SC GRIVCO SA şi SC ICA SA, le-a întreprins după finalizarea procesului de finalizare în scopul de a dobandi proprietăţile imobiliare care aparţinuseră de la început acestui institut. Întreaga succesiune a evenimentelor, astfel cum aceasta a fost analizată anterior, dovedeşte implicarea inculpatului Voiculescu în procesul de privatizare al ICA, iar această concluzie este dublată de probele administrate în cauză şi de modul în care au acţionat ceilalţi inculpaţi aflaţi sub influenţa inculpatului Voiculescu.

  • Actele încheiate succesiv de inculpat în calitate de reprezentat al firmei cipriote CRESCENT COMERCIAL MARITIME LTD si în calitate de acţionar majoritar al SC GRIVCO SA, concomitent cu activitatea infracţională derulată de ceilalţi coinculpaţi care au acţionat prin încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile în domeniul privatizării, în realizarea scopului urmărit de inculpatul Voiculescu Dan, demonstrează că adjudecarea pachetului de acţiuni de către Sc Grivco Sa , cea mai importantă firmă din cadrul grupului de firme controlate de inculpatul Voiculescu Dan nu s-a realizat întîmplător , astfel cum s-a apărat inculpatul, ci ca urmare a exercitării influenţei de către inculpatul Voiculescu Dan asupra celorlaţi inculpaţi.

  • Curtea constată de asemenea că inculpatul Voiculescu a exercitat un control efectiv asupra institutului prin membrii A.G.A., C.A. sau cenzorii societăţii, în condiţiile în care mai mulţi dintre aceste persoane erau apropiaţi ai săi sau persoane pe care inculpatul le putea controla fie prin funcţia deţinută în cadrul formaţiunii politice pe care o conducea fie prin mijloace exclusiv financiare.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: