vineri

29 martie, 2024

16 martie, 2016

razvan murgeanuRăzvan Murgeanu, fost vicepremier al Primăriei București, a fost reținut marți seara, de către procurorii DNA, pentru trafic de influență, dare de mită și instigare la spălare de bani.

El ar fi intervenit pe lângă un director de la Primăria Sectorului 5 pentru ca o firmă în insolvență să obțină un contract de anvelopare.

Miercuri, Răzvan Murgeanu și Gabriela Gângoe – Simion, practician în insolvență, vor fi prezentați instanței cu cerere de arestare preventivă.


Gabriela Gângoe – Simion este urmărită penal pentru:

  • intermedierea ori înlesnirea efectuării unor operațiuni comerciale sau financiare, de către persoana care are sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat
  • complicitate la trafic de influență
  • complicitate la dare de mită
  • abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată
  • fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată
  • spălare a banilor, în formă continuată

Valentin Stănescu, fost director în cadrul Primăriei Sector 5 București, este urmărit penal pentru luare de mită.

Răzvan  Murgeanu, care a mai fost consilier prezidențial al lui Traian Băsescu și secretar de stat la Ministerul Dezvoltării în perioada când Elena Udrea conducea instituția, a fost reținut după 10 ore de audieri, fiind acuzat că a cerut un comision de 15.000 de euro, din care a primit 3.000, pentru a-l influența pe Valentin Stănescu.

Faptele pentru care îi acuză procurorii anticorupție:


„În perioada iulie 2015 – februarie 2016, inculpata Gângoe – Simion Gabriela, în calitate de practician în insolvență, a dispus plata din conturile unei societăți comerciale, aflată în supravegherea sa, a sumei totale de 63.670,07 lei, reprezentând remunerație încasată nelegal.

Această sumă de bani a fost disimulată prin emiterea unor facturi reprezentând servicii de audit, ce nu au fost prestate în realitate, de către o firmă pe care o controlează printr-o rudă de-a sa, către societatea plătitoare sau subcontractori ai acesteia.

În perioada 22.06.2011 – 08.06.2012, Primăria Sectorului 5 și o asociere formată din două firme (una dintre ele fiind societatea aflată în insolvență, la care am făcut referire mai sus), au încheiat mai multe contracte având ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea lucrărilor de reabilitare termică a unui număr de 85 imobile situate în sectorul 5 al municipiului București, în valoare totală de 71.892.541 lei, fără TVA.

La data de 31 decembrie 2015, Primăria Sectorului 5 București a plătit către asocierea respectivă suma totală de 8.500.000 lei, reprezentând o plată parțială pentru serviciile prestate.

Pentru a se efectua plata respectivă dar mai ales pentru a influența funcționarii ce aveau atribuții în acest sens, inculpatul Stănescu Valentin, în calitate de director în cadrul Primăriei Sector 5 București, a pretins de la reprezentanții asocierii respective, prin intermediul inculpatului Murgeanu Gheorghe Răzvan, suma de 15.000 de euro. La rândul său, acesta din urmă a pretins de la inculpata Gângoe – Simion Gabriela, pe lângă suma de bani respectivă, alți 15.000 euro, pentru sine, în scopul de a-și trafica influența în direcția arătată mai sus, lucru cu care aceasta a fost de acord.

Anterior, în același context, inculpata Gângoe – Simion Gabriela, în baza înțelegerii prealabile cu Murgeanu Gheorghe Răzvan, a explicat conducerii firmei pe care o supraveghea că cei 8,5 milioane lei au fost virați de Primăria Sectorului 5 „cu niște condiții” și că se impunea plata unor comisioane.
Astfel, inculpata a dispus subcontractarea unor lucrări de remediere la blocurile ce au făcut obiectul unuia dintre contracte către o societate comercială. De asemenea inculpata a mai dispus și plata din contul societății pe care o supraveghea, în calitate de practician în insolvență, în contul subcontractorului a sumei totale de 600.000 de lei, ce include:
– contravaloarea lucrărilor de remediere,
– comisionul de 15.000 de euro pretins de inculpatul Murgeanu Gheorghe Răzvan pentru exercitarea influenței asupra directorului Stănescu Valentin din cadrul Primăriei Sector 5 București,
– comisionul de 15.000 de euro promis directorului Stănescu Valentin pentru aprobarea documentației aferente plății de 8.500.000 de lei, a plăților ce urmează a fi efectuate până la suma totală de încasat și pentru deblocarea garanțiilor contractuale,
– suma de 15.000 de euro promisă de inculpata Gângoe – Simion Gabriela persoanelor din conducerea societății pe care o supraveghea, pentru a nu se opune celor arătate mai sus,
– comisionul de 173.777 lei, reprezentând suma pretinsă de inculpata Gângoe – Simion Gabriela pentru încasarea creanței de 8,5 milioane lei și obținerea sprijinului inculpaților Murgeanu Gheorghe Răzvan și Stănescu Valentin.
Această din urmă sumă de bani a fost virată în contul aceleiași firme pe care inculpata o controlează prin intermediul unei rude.

De asemenea, în același scop, de a disimula proveniența sumelor de bani și a drepturilor asupra acestora, inculpata Gângoe –Simion Gabriela l-a instigat pe administratorul societății subcontractoare să efectueze plata unei sume de 3.000 de euro (reprezentând o parte din comisionul în sumă de 15.000 de euro pretins de Murgeanu Gheorghe Răzvan) către o altă persoană cu titlu de folos necuvenit pentru exercitarea influenței asupra directorului Stănescu Valentin și a altor persoane din cadrul Primăriei Sector 5 în scopul arătat mai sus”, menționează comunicatul DNA.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: