„Cred că și americanii, și europenii au făcut multe greșeli”, a spus președintele ales al Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, referindu-se la războiul din Ucraina. Cel care va conduce începând cu 1 ianuarie destinele celei mai mari națiuni sud-americane nu va renunța la poziția adoptată de fostul președinte Jair Bolsonaro, care s-a și deplasat la Moscova pe 15 februarie a.c. Acest consens rar, între un reprezentant al stângii radicale și unul al dreptei radicale, readuce în atenție chestiunea eșecului Statelor Unite și al marilor puteri europene de a extinde frontul sancțiunilor la adresa Rusiei în afara spațiului geopolitic occidental: adică în țări ce reprezintă 75% din populația mondială!
Textul de mai jos e un fragment din analiza apărută în numărul de iarnă (apărut sub titlul ”Economia de Război și Factura de Pace”) al revistei exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare, nr. 84 (LINLK AICI).
***
Țări cu interese diferite, aflate în regiuni diferite, multe, partenere privilegiate ale puterilor occidentale – India, Mexic, Senegal, Africa de Sud, Algeria, Arabia Saudită –, rămân pe mai departe indiferente la strategia de comunicare de pe frontul ucrainean, în schimb sunt sensibile la coloratura civilizațională a conflictului. Aceste țări reprezintă 75% din populația mondială și vor avea o pondere importantă din economia globală la orizontul 2030.
Însă poziții ambigue față de Rusia sunt exprimate în chiar tabăra statelor europene, precum Turcia, Ungaria și, mai discrete, Olanda, Austria, chiar Spania.
De exemplu, din februarie, Olanda a emis cel puțin 91 de waiver-uri la sancțiunile impuse Moscovei, fiind vizate transporturi maritime de aluminiu și chiar achiziții energetice de la sucursale Gazprom.
Întrebarea este dacă astfel de poziționări nu vor sfârși prin a deschide, mai devreme sau mai târziu, o cutie a Pandorei în frontul solidarității occidentale.
Sudul Global manifestă o neutralitate favorabilă Rusiei
Divorțul dintre Rusia și Occident aduce în atenție o postură politică ce datează din perioada Războiului Rece – nealinierea – și este adoptată de țările care nu doresc să ia partea vreunei tabere, considerând că problemele Europei nu trebuie să mai fie problemele tuturor.
„Un război al albilor”, atitudine care exprimă dorința de emancipare față de fostele puteri coloniale, de marile puteri în umbra cărora evoluează și față de Occident, în general, și care este accentuată de coloratura civilizațională a războiului din Ucraina.
O astfel de atitudine este și fructul unei adevărate strategii a Rusiei, care în ultimele decenii și-a construit profilul unei puteri emergente ce, alături de Brazilia, India, China și Africa de Sud (în cadrul BRICS), acționează pentru remodelarea unei ordini internaționale dominate acum de Occident, se opune pe teren sirian unei revolte care în optica Moscovei a fost „orchestrată de Occident” și militează pentru alungarea „colonialiștilor europeni” (cazul țărilor din Africa francofonă, în care operează paramilitarii din grupul Wagner).
(………………………………………………………..)
Politic – „democrație administrată”. Economic – intermediari între Rusia și Occident
Situarea Rusiei în tabăra puterilor care susțin o lume multipolară îi creează simpatii în India, Indonezia și Brazilia, care chiar ele aspiră la a deveni centre de putere ale sistemului internațional, dar și în Mexic, Chile, Columbia și în alte țări ale Americii Latine în care există curente de opinie tot mai puternice împotriva influenței politice a marelui vecin din nord, Statele Unite ale Americii.
(Citiți și: ”Interviu Fabian Zuleeg / „E sfârșitul unei epoci de aur. Statul s-a întors în economie. Democrația trebuie să găsească modalități de a se apăra în această nouă eră””)
Tendințele autoritare ale premierului indian Narendra Modi, ale președintelui turc Recep Erdoğan, ale multor lideri din Africa și din țările arabe creează o anumită proximitate cu regimul de „democrație administrată” reprezentat de președintele Vladimir Putin.
Dar țările „Sudului Global”, potrivit expresiei care începe să prindă contur, urmăresc și interese economice, securizarea unor resurse și produse de bază din Rusia, la prețuri avantajoase, precum cerealele, hidrocarburile, metale rare și îngrășăminte (de exemplu, sectorul agricol brazilian este puternic dependent de îngrășămintele produse de Rusia).
(………………………………………………………….)
Oportunitatea OPEC-ului
Noul context energetic oferă OPEC un amplu spațiu de manevră. În interiorul său sunt remarcare câteva tendințe:
- Emiratele Arabe Unite au devenit în ultimele luni principala destinație a fondurilor de investiții ruse, obligate să părăsească țările occidentale din cauza sancțiunilor. Emiratele reprezintă astăzi principala placă turnantă de ocolire a sancțiunilor occidentale pentru o varietate de produse, începând cu apreciatele mașini de lux germane. Sistemul are la bază prețuri în yuani, rupii și ruble, permițând astfel ocolirea dolarului american.
- Emiratele, alături de bogatele sale vecine din zona Golfului, Qatar și Arabia Saudită, înțeleg să profite de retragerea grupurilor occidentale din sectorul energetic din Rusia pentru a investi ele însele în uzinele de gaz lichefiat, producerea de hidrogen verde și baterii care folosesc imensele rezerve rusești de litiu.
- De asemenea, refuzul țărilor OPEC de a crește producția de petrol permite și Rusiei de a obține prețuri superioare care îi compensează din punct de vedere financiar scăderea livrărilor către piața europeană.
Deși eterogen, acest bloc oferă Rusiei posibilitatea de a nu fi izolată și de a substitui, chiar și parțial, cooperarea cu piețele occidentale, ceea ce face din atitudinea acestor țări o neutralitate binevoitoare.
Cazul special al Turciei: autonomizarea strategică
Ambițiile geopolitice ale Ankarei și mai ales revoluția sa culturală islamistă se acomodează tot mai greu, atât cu tutela strategică americană, cât și cu exigențele europenilor.
În schimb exista o adevărată convergență între Ankara și Moscova, pe fondul unei afinități caracterizate de natura autoritară a celor două regimuri politice și, mai ales, de opțiunea fundamentală de contestare a centralității occidentale în geopolitica mondială. Această convergență se traduce prin strategii de excludere a marilor actori occidentali din aranjamentele care vizează regiuni în care interesele Turciei și cele ale Rusiei se intersectează.
Prezența președintelui turc la Teheran, alături de omologul său rus, pe 20 iulie, la numai o zi după încheierea sejurului în Arabia Saudită a președintelui american, a reprezentat un gest de independență strategică, un mesaj transmis lumii că Turcia nu mai privește exclusiv spre Occident, că se dorește ea însăși să fie un centru politic, economic și cultural al lumii. De asemenea, acordul care stabilește coridoare de transport pentru cerealele ucrainene încheiat sub auspiciile ONU, ca urmare a negocierii mijlocite de Turcia și acceptate de Moscova, ține la distanță puterile occidentale de la formularea unor soluții la criza ucraineană.
Pe de altă parte, nu trebuie uitat faptul că unele dintre cele mai mari pierderi rusești în Ucraina s-au datorat dronelor turcești. Livrarea de drone Bayraktar către Ucraina întărește și mai mult observația că Turcia este angajată în definirea unei strategii regionale proprii, de tip „a treia cale”, între Rusia și NATO. La Conferința pentru cooperare și măsuri de încredere în Asia, desfășurată la Astana în 12 și 13 octombrie, Turcia a acceptat să devină un hub pentru transferul gazelor rusești spre Uniunea Europeană, așa cum și India a sesizat oportunitatea de a deveni un hub al petrolului rusesc pentru Asia de Sud și țările occidentale.
(……………………………………………………….)
Ungaria: o relație specială cu Putin
În ce privește Ungaria, aceasta are un model economic bazat pe atragere de investiții străine și pe competitivitate derivată din prețuri mici la energie, ca urmare a contractelor energetice pe termen lung încheiate cu Rusia. Dependența Ungariei de gazul natural rusesc, de 85%, ar putea să fie completată de o dependență în sectorul nuclear, întrucât contractul de extindere a centralei nucleare ungare Paks a fost atribuit în 2014 companiei ruse Rosatom.
În ciuda votului de susținere pentru majoritatea sancțiunilor UE la adresa Rusiei, Ungaria își păstrează relația specială prin mesajele politice și gesturile simbolice – premierul Viktor Orbán a efectuat o vizită puternic mediatizată la Moscova pe 2 februarie, în momentul în care norii negri se acumulau pe cerul Ucrainei, și a fost singurul șef de guvern european prezent pe 3 septembrie la funeraliile fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov.
(…………………………………………………….)
***
Cazul rusesc anticipează însă un fenomen și mai profund, pe măsură ce avansăm în decada decisivă (cum sunt numiți anii 2020 în nou-lansata Strategie de Securitate Națională a SUA) – relativa neutralitate în competiția strategică dintre America și China.
(…………………………………………………….)
***
Analiza integrală poate fi citită în numărul de iarnă (apărut sub titlul ”Economia de Război și Factura de Pace”) al revistei exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare, nr. 84 (LINLK AICI).
***
(Citiți și: ”Interviu Daniel Fiott / Europa dintre SUA, China și Germania: strategic și economic”)
***
