22 ianuarie, 2020

Schimbările climatice au de a face cu jumătate din cele mai probabile riscuri globale identificate de rapoartele Riscurile Globale al Forumului Economic Mondial (WEF) – de la Davos.

Toate cele mai probabile 5 riscuri, cu care se confruntă lumea în acest an, au de a face schimbările climatice, potrivit ediției din 2020 a Raportului. Forumul Economic Mondial (WEF), al cărui summit anual se desfășoară în stațiunea elvețiană Davos,  are loc în această săptămână.


Dintre toate, riscul producerii de fenomene naturale extreme are cel mai înalt grad de probabilitate de realizare, potrivit răspunsurilor membrilor WEF la sondajul pe care s-au întemeiat concluziile raportului citat.

Este pentru al patrulea an consecutiv  în care acest risc este considerat cel mai probabil.

 


Al doilea cel mai probabil risc este cel al eşecului acţiunii împotriva schimbărilor climatice, urmat de cel al dezastrelor naturale și al pierderilor de biodiversitate

Al 5-lea cel mai probabil risc este cel al  dezastrelor de mediu produse de om. Existenţa celor două mari riscuri subliniate printre cele 5 cele mai probabile, relevă capacitatea politică insuficientă de a ale controla.

Riscurile relevă nu numai faptul că societatea umană poate eșua lesne în demersurile de a ţine sub control  schimbările climatice, ci și amplifică efectele acestora – au constatat cei mai mulţi dintre cei 800 de lideri, care au fost intervievați în vederea raportului WEF.

Eșecuri, într-un mediu geopolitic volatil

Fenomenul se produce într-un mediu geopolitic tot mai volatil,  „în care statele urmăresc prin lentile unilaterale, tot mai mult, oportunități și provocări” anumite, pentru a obține noi poziții de putere, potrivit lui Børge Brende, președintele WEF.

Tabloul riscurilor globale este sub influența neliniștilor geopolitice într-o măsură semnificativă, într-o lume în care se formează noi centre de putere și influență, iar vechile alianțe și instituțiile globale sunt puse la încercare”, conchide președintele WEF în introducerea raportului citat.

În acest cadru, „forțele economice, demografice și tehnologice puternice caută un nou echilibru”, de care va depinde soarta lumii.

Iar lumea politică arată o inerție persistentă din moment ce, de 10 ani încoace, schimbările climatice au de a face cu jumătate din cele mai probabile riscuri globale identificate de rapoartele WEF.

Mai mult, raportul WEF propune o hartă a interconexiunilor dintre cele 30 de riscuri identificate, care arată mecanismele complicate în care sunt angrenate forțele societății.

Schimbările climatice pe harta celor mai puternice legături între riscuri

Participanților la sondajul WEF li s-a cerut să numească cele mai importante șase perechi de riscuri despre care consideră că sunt cel mai puternic puternic legate între ele.

Și iată că riscul eventualului eșec al combaterii schimbărilor climatice se află în centrul interdependențelor dintre toate riscurile globale.

Instabilitatea socială este unul din riscurile cele mai proeminente la care duce eşecul acţiunii umane, direct prin migraţie involuntară şi, indirect prin crizele alimentare şi de apă, dar şi prin riscul de eşec al guvernărilor.

 

Pe harta riscurilor, are un loc central puterea legăturii dintre riscul eșecului acțiunii împotriva schimbărilor climatice și cel al eșecului guvernării globale (un fel de altă definiție a absenței păcii), de care depind conflictele interstatale.

De asemeni, de eşecul guvernărilor naţionale depinde instabilitatea socială și o legătură la fel de puternică există între șomaj și evoluții adverse al dezvoltăii tehnologice, ca şi între atacurile cibernetice şi căderea infrastructurii informatice.

Structura echilibrelor lumii urmează, în esenţă, structura riscurilor la care aceasta este expusă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: