joi

25 aprilie, 2024

1 iunie, 2016

medicamenteMedicamentele generice (cu aproximativ 35% mai ieftine), nu reușesc să se impună pe piață, una dintre cauze fiind faptul că producătorii cheltuiesc sume imense (362 de mililioane de lei, în 2014) pentru a-i influența pe medici să recomande inovative și de la o anumită firmă, potrivit Raportului anchetei sectoriale pe piața farmaceutică al Consiliului Concurenței.

Așa se face că 57% dintre pacienţi solicită o anumită denumire comercială ca urmare a recomandării medicului, deşi, în România, prescrierea medicamentelor se realizează pe substanţă activă şi, doar în situaţii excepţionale, justificate, pe denumire comercială, spune Consiliul.

Bugetele de marketing

companie producătoare de medicamente inovative alocă aproximativ 9% din cifra de afaceri pentru activităţi de promovare, iar o companie producătoare de medicamente generice, 5%.


În 2014, suma totală s-a ridicat la 362 de milioane de lei (peste 180 milioane de euro), bani ce intră în prețurile medicamentelor.

Cum sunt influențați medicii să recomande produsele unei anumite firme

Companiile din pharma își fac promovarea în rândul medicilor prin acțiuni de marketing, promovare şi publicitate care constau în organizarea de congrese ştiinţifice, întâlniri promoţionale, acordarea de materiale şi obiecte publicitare, și sponsorizări.

Cei mai vizaţi sunt medicii de familie/medicină generală, urmaţi de medicii cardiologi şi internişti.

De aceea, Consiliul Concurentei susţine limitarea cheltuielilor de marketing pentru anumite categorii de activităţi, respectiv o mai bună definire a cheltuielilor care pot fi înregistrate pentru fiecare tip de activitate de marketing sau promovare.


Autoritatea de concurenţă mai recomandă realizarea unei analize cu privire la posibilitatea reglementării unei sume maxime care poate fi alocată unui medic prescriptor, în decursul unui an.

Cheltuielile cu congresele și întâlnirile promoționale din țară și străintate reprezintă între 32 și 38% din totalul cheltuielilor pentru marketing promovare și publicitate ale producătorilor de inovative.

Sponsorizările însumează 8% (8 milioane de lei).

Cele mai multe numeroase plăți sunt făcute pe următoarele specializări:

  • Medici de familie (36% din medicii beneficiari)
  • Cardiologi (12%)
  • Specialiști de medicină internă (6%)

Alte concluzii ale raportului

  • În cele mai multe cazuri, cel mai ieftin medicament generic lipseşte de pe piaţă sau este comercializat în cantităţi mici.
  • Pacienţii sunt direcţionaţi către anumite farmacii pentru achiziţia unor medicamente. Ca urmare, un număr foarte mic de farmacii concentrează o mare parte din sumele decontate la nivel de judeţ. De exemplu, în județul Iași, în septembrie 2014, dintr-un total de 386 de farmacii care au eliberat medicamente incluse în programele naționale de sănătate, o farmacie a decontat 69% din totalul medicamentelor eliberate pentru Programul Naţional de Oncologie, iar în ceea ce priveşte Programul Naţional de Transplant, prima farmacie a decontat 43% din totalul medicamentelor.
  • Majoritatea distribuitorilor condiţionează livrarea medicamentelor foarte solicitate şi care se vând bine de achiziţionarea, de către farmacie, a altor medicamente pe care nu le doreşte şi nu le-ar comanda dacă nu ar fi nevoită.
  • În cazul medicamentelor care lipsesc de pe piață au fost identificate exporturi de diferite cantități.
  • Nu toţi producatorii au actualizat preţurile medicamentelor, conform reglementărilor în vigoare. Suma minimă încasată în plus de industria pharma, în 2014, se ridică la aproximativ 467 milioane lei (circa 103 milioane euro).

Medicamente cu 61% mai scumpe decât în Austria și Belgia

Raportul conține analize de preț pe produse, constatarea fiind că, în multe dintre cazuri, prețurile medicamentelor vândute în România sunt mult mai mari decât cele practicate în state occidentale, cu putere de cumpărarea net superioară.

De exemplu, Reminyl, de la Johnson&Johnson, s-a vândut în 2014, în România, la prețuri cu 55 – 61% mai mari decât cele din Austria, Belgia, Spania și Grecia:

reminyl preturiInvestigații la Novartis Pharma Services și GSK

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie având ca obiect un posibil abuz de poziţie dominantă al companiei Novartis Pharma Services România SRL prin implementarea unui proiect pilot de distribuţie directă către anumite farmacii, în paralel cu distribuția tradiţională. În cadrul investigaţiei a fost efectuată o inspecţie inopinată la sediul
Novartis Pharma Services România SRL, documentele ridicate fiind în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei, anunță comunicatl Consiliului.

De asemenea, CC are în analiză și posibila încălcare a legii concurenţei de compania GSK România, prin modul de implementare a unui sistem de distribuţie directă catre farmacii.

Cum funcționează sistemul sponsorizările pentru medici

DNA a comunicat luni că a pus sub urmărire penală 77 de medici oncologi care au luat mită de la o firmă sub forma unei excursii în India.

Mita era mascată ca sponsorizare pentru participarea la un congres de specialitate organizat în India. Congres la care cei 77 nu ar fi participat, deși s-au înregistrat.

Cu siguranță nu este singurul caz, pentru că influențarea medicilor prin sponsorizări pentru a-i determina să recomande medicamente scumpe, de la o anumită companie, este practicată pe scară largă în toată lumea, și toate statele încearcă să proteje bugetele statelor sau ale pacienților impunând tot felul de reglementări.

În România, ca și în multe alte state, a devenit obligatorie declararea acestor venituri suplimentare obținute de către medici de la firmele din industria pharma.

Această transparentizare a fost introdusă în Europa începând de anul trecut (în iulie se vor publica datele pe 2015), după modelul din SUA, unde medicii declară toți banii primiți, inclusiv valoarea cafelei sau a unei ape plate, dacă depășește valoarea de 10 dolari.

În Europa, ca și în România, firmele declară sponsorizările acordate medicilor, asociaților (de pacienți, ale personalului din sistemul sanitar), spitalelor etc.

Scopul acestei transparentizări este, printre altele, ca pacientului să i se ofere posibilitatea de a verifica dacă este cazul să aibă încredere într-un medic atunci când acesta îi recomandă un medicament de la o anumită firmă.

Pentru aceasta, pacienții ar trebui să știe că există aceste declarații și ca acestea să fie cât mai ușor accesibile.

De ce au primit medicii peste 300 de milioane de lei în 2014, de la companiile pharma

Declarațiile producătorilor se află pe site-ul Agenției Medicamentului (AICI), dar sunt destul de greu de găsit.

Potrivit Consiliul Concurenței, peste 80 de milioane de euro au cheltuit companiile în anul 2014.

O analiză a declarațiilor acestora arată că majoritatea banilor s-au dus pe sponsorizări acordate pentru ca medicii să participe la congrese și conferințe din țară și străinătate, la prezentări ale firmelor de medicamente și echipamente, sau să țină prelegeri.

De exemplu, reprezentanța unei firme japoneze, mai puțin cunoscută în România, Astellas Pharma SRL, a decontat în 2014 participarea a 49 de medici urologi din toată țara numai la un congres din Stockholm. A mai plătit aproximativ 2.000 de euro pentru fiecare persoană care s-a deplasat la astfel de acțiuni din Orlando, Chicago, Barcelona, Paris, Londra, Bruxelles, San Francisco, Munchen, Madrid, Amsterdam, Glasgow Atena, Lisabona.

Alt exemplu:

Astra Zeneca a avut, în 2014, 2.619 de chetuieli din categoria celor obligatorii de afișat.

Dintre ele, 2.500 au fost plăți pentru medici care au conferențiat la diferite evenimente ale firmei. La o medie de 1.700 de lei o “conferențiere”, firma a plătit un total de aproape 4,5 milioane de lei pentru astfel de activități.

Cât de profitabil este?

Mircea Cinteză, care a fost și ministru al Sănătății (în Cabinetul lui Călin Popescu Tăriceanu), a primit de la Astra Zeneca aproape 3.000 de lei pentru o conferențiere.

Tudor Ciuleanu, oncolog de la Cluj, a câștigat 3.720 de lei pe un discurs.

Hâncu Nicolae Dragoș, membru al Academiei de Științe Medicale din România, a conferențiat la 12 evenimente, pentru care a primit de la Astra Zeneca un total de aproape 31.000 de lei.

Johnson&Johnson a preferat să deconteze tot deplasări și participări la congrese.

delia podeaPrintre cei plătiți s-a numărat și șefa Secției psihiatrie de la Spitalul Județean Arad, Delia Podea (foto), care a fost reținută miercuri din cauza testelor clinice, făcute fără consințământul pacienților, pentru medicamente aflate în faza experimentală.

Cel puțin 3.000 de români au fost cobai fără să știe, potrivit Digi24.

Ea a primit, numai de la J&J, aproape 17.000 de lei, din care 14.560 lei i s-au acordat pentru a participa la Întâlnirea anuală a Asociației Psihiatrilor americani, iar 2.200 de lei pentru o prezentare educațională.

Nu este însă singura firmă de la care a încasat bani. Alte peste 5.000 de lei a primit de la Lundbeck.

carmen dorobatDorobăț Carmen Mihaela (foto)a fost, până anul trecut, manager la Spitalul de boli infecțioase Iași.

A fost dată afară fiindcă procurorii DNA au găsit în biroul ei 20 de carnete studenţeşti în care se găseau câte 100 de euro.

În schimbul banilor, ea i-ar fi ajutat pe studenţii de la UMF să promoveze cu nota 9 examenul susținut la cursul soțului său, Gheorghe Dorobăţ. În total, potrivit DNA, managerul și soţul, ambii cadre didactice în acel moment la UMF, ar fi primit bani de la 124 de studenţi.

A primit, numai de la J&J, o sponsorizare de 13.848 de lei pentru a participa la 54th Interscience Conference on Antimicrobial Agents and Chemoterapy, Washington, și aproape 15.000 de lei pentru alte două evenimente din România și șase prezentări educaționale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: