miercuri

17 aprilie, 2024

17 decembrie, 2014

Economistul şef al BCR, Radu Crăciun, consideră că evoluţia sub aşteptări a inflaţiei creşte probabilitatea ca BNR să decidă, în ianuarie 2015, o nouă scădere a dobânzii de politică monetară.

„Deoarece sunt şanse destul de mari ca inflaţia să rămână sub marginea inferioară a intervalului ţintit de banca centrală în prima jumătate din 2015 (1,1%-1,2% la sfârşitul lui 2014- n. red.), putem asista la o reducere de dobândă la următorul Consiliul al BNR pe probleme de politică monetară programat pentru începutul lunii ianuarie 2015 şi eventuale reduceri ulterioare în nivelul rezervelor minime obligatorii”, a declarat marţi Radu Craciun, economist sef BCR.

Analiştii BCR estimează că dobânzile pe termen scurt ar putea rămâne la niveluri scăzute, influenţate în principal de politica monetară a băncii centrale, în timp ce evoluţia randamentelor la titlurile de stat va fi determinată de sentimentul investitorilor şi de impactul măsurilor de relaxare monetară derulate de Banca Centrala Europeana.


“În plan apropiat credem că dobânzile la credite cât şi la depozite vor continua să înregistreze o tendinţă descendentă, astfel încât nu ar fi de mirare ca încă de la începutul anului viitor să vedem o diminuare a dobânzilor la depozite, urmată de o reaşezare a celor la credite. Mă aştept totuşi ca dobânzile depozitelor bancare să continue să fie real pozitive, adică mai mari ca inflaţia, a spus Radu Craciun.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: