3 decembrie, 2010

Putin susţine că spionii ruşi nu au adus niciun prejudiciu SUA. Premierul rus a spus că cei 10 spioni ruşi deportaţi din America în această vară nu au făcut niciun rău Statelor Unite şi ar trebui să fie repectaţi ca profesionişti. Putin susţine căspionii,inclusive Anna Chapman, erau agenţi “super-acoperiţi”, care au activate doar în timpul crizei diplomatice cu Washingtonul. Aceşti oameni merită respect, a declarat Putin într-un interviu la CNN, activitatea lor neprejudiciind în niciunfel interesele SUA. (Telegraph)

Comisarul european pentru relaţii externe Catherine Ashton, despre priorităţile politicii externe europene. Relaţiile cu SUA şi China, schimbările climaterice, eradicarea sărăciei, managementul crizelor, lupta contra terorismului sunt cîteva dintre acste priorităţi. Membrii noului corp diplomatic al UE format din 136 de ambasadori au aflat despre acestea într-o întâlnire cu uşile închise ce a avut loc la Bruxelles. (EUObserver)

NASA a descoperit o bacterie cu un ADN diferit de cel al pământenilor. NASA a anunţat că a găsit în lacul Mono din California o bacterie ce trăieşte pe bază de arsenic, în loc de fosfor, ceea ce ar putea evidenţia prezenţa unor forme de viaţă extraterestre. Bacteria numită GFAJ-1 se pare că are arsenic în AND-ul său, lipide şi proteine, ceea ce îi detrmină pe oamenii de ştiinţă să se gândească la formele de viaţă de pe alte planete. Descoperirea este semnificativă pentru că arată diferenţa faţă de regula generală cătoate fiinţele de peTerra depind de 6 elemente: oxigen, hidrogen, carbon, nitrogen, sulf şi fosfor. Acesteasunt necesare pentru a constitui un AND, proteine şi grăsimi şi sunt semnăturile biologice pe care le caută cercetătorii pe alte planete. (Guardian)


Israelul cere sprijin pentru stingerea incendiilor. Israelul a cerut ajutor SUA, României, Bulgariei, Croaţiei, Cirpului,Spaniei, Franţei, Greciei, Rusiei şi Italiei pentru stingerea incendiului de pădure care a făcut deja 40 de victime. Autorităţile israeliene au cerut ajutor mai multor ţări pentru stingerea un incendiu de pădure din Munţii Carmel, pompierii israelieni pierzând controlul asupra flăcărilor care s-u extins extreme de rapid în zonă. Ministrul de externe a cerut autorităţilor de la Bucureşti, ca şi celor din ţările vecine, să trimită avioane de lută contra incendiilor, care să poată funcţiona pe timp de noapte. (Haaretz)

Fostul vicepreşedinte american Dick Cheney, acuzat de autorităţile nigeriene în ancheta privind sucursala firmei de energie Halliburton. Poliţia anticorupţie nigeriană a declarat că Cheney va fi acuzat într-un caz de primire de mită, în valoare de 180 milioane dolari. Anunţul vine după ce au fost găsite, se pare, probe legate de construcţia unei uzine de gaz lichefiat în Delta Nigerului. Oficialii Halliburton din Nigeria au fost citaţi în acets proces, iar 10 dintre angajaţi au fost deja reţinuţi, după un raid la birourile din Lagos companiei. Cheney a fost şeful Halliburton înainte de a deveni vicepreşedinte al SUA în mandatul lui George Bush, începând cu 2001. (BBC News)

WikiLeaks: SUA vrea date biometrice despre liderii români. Washingtonul a cerut, în 2009, diplomaţilor săi din România, Ungaria şi Slovenia să transmită date biometrice ale actualilorşi viitorilor lideri şi consilieri şi date despre corupţie, sănătatea şi punctele vulnerabile ale liderilor din aceste ţări. De asemenea, Hillary Clinton, şefa diplomaţiei americane va trebui sărăspundă acuzaţiilor privind strângerea de informaţii personale despre reprezentanţii Consiliul de Securitate al ONU,parolele şi codurile cheilor criptate utilizate de oficialii ONU, această directivă fiind o posibilă încălcare a legilor internaţionale.(Guardian)

WikiLeaks: SUA nemulţumită de rezultatele Marii Britanii în Afganistan. Preşedintele afgan Hamid Karzai, guvernatorul provinciei Helmand şi comandantul american al trupelor NATO din Afganistan au criticat, potrivit telegramelor diplomatice publicate de siteul WikiLeaks, eşecul Marii Britanii de a impune securitatea în Afganistan şi de acrea legături cu afganii obişnuiţi. Tot prin WikiLeaks a venit şi informaţiapotrivit căreia aliaţii americanilor, în special Germania, au fost extrem de furioşicând au descoperit că armata americană reţinea o taxă de 15% din încaările de sute de milioane de dolari colectate în plan internaţional pentru crearea noii armate afgane. (BBC News)


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: