6 noiembrie, 2022

Creșterea accelerată a salariilor în lei din ultimii trei ani, precum și relativa stabilitate a cursului leu/euro (chiar aprecierea monedei naționale din această vară) au dus la un avans puternic al puterii de cumpărare în euro a salariului mediu, reiese din datele Institutului Național de Statistică, ale Băncii Naționale a României (BNR) și ale Eurostat. Pe de altă parte, evoluția galopantă a inflației a generat o scădere a puterii de cumpărare a salariului mediu net, în lei.

Ajustată cu nivelul prețurilor din UE (prețurile din România reprezentau, la nivelul anului trecut, 55,5% din media UE), puterea de cumpărare în euro a salariului mediu din România a urcat în august la 1.443,9 euro (echivalent, la prețurile medii din UE).

Această evoluție a fost favorizată în primul rând de creșterea de 12,8% a salariului mediu net, precum și de aprecierea cursului în lunile de vară. Cursul mediu folosit în calculul de mai jos este cursul mediu lunar calculat de BNR pentru septembrie, lună în care au fost încasate salariile din august. Față de anul precedent, leul a fost cu 0,7% mai puternic decât euro, o evoluție neobișnuită, mișcarea monedei națională față de moneda unică europeană fiind, în general, de depreciere.


Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a comentat că este o situație ”tipică de vară”, generată de întoarcerea în țară cu valută a angajaților români din străinătate, de vânzarea recoltei de grâu și de turiștii străini atrași de România.

Astfel, câștigul mediu net, în euro, la paritatea puterii de cumpărare a fost în august cu 13,7% peste cel din august 2021.

Cu toate acestea, inflația de două cifre din România a făcut ca puterea de cumpărare în lei a salariului mediu să înregistreze, pentru prima dată după mult timp, o evoluție negativă. Raportată la evoluția prețurilor din România, salariile din august au fost cu 3,1% mai mici decât cele din august 2021.

(Citește și: ”Ifo: Cum se plimbă teama de inflație prin lume. Europa de Est, printre cele mai afectate regiuni”)

Evoluția are loc în contextul în care productivitatea muncii a avut de suferit în 2022. În august, productivitatea muncii din industrie a fost cu 1,3% sub nivelul din august 2021, potrivit datelor BNR.


Inflația a anulat creșterile de venituri pentru peste 80% din angajații din România

Câștigul salarial mediu net din august a fost de 3.933 de lei, în scădere cu 1,1% față de luna anterioară (lună în care s-au acordat primele de vacanță), respectiv cu 12,8% peste nivelul din august 2021.

Cum rata anuală a inflației în luna august a fost de 15,3%, câștigul salarial real din România a fost în august cu 2,5% mai mic decât în aceeași perioadă a anului anterior.

Din calculele Curs de Guvernare, inflația a anulat creșterile de venituri a circa 81% din angajații din România.

(Citește și: ”Analiză: Inflația a anulat creșterile de venituri pentru peste 80% din angajați – Salariul real își continuă scăderea”)

Angajații din agricultură și industria alimentară s-au numărat printre puținii ”protejați” de inflație, ca urmare a facilităților fiscale introduse recent, respectiv scutirea de la plata impozitului pe venit, a CASS, reducerea CAS cu 3,75% și introducerea salariului minim brut de bază de 3.000.

În iunie, salariile medii nete ale agricultorilor și ale salariaților din industria alimentară au consemnat avansuri de 22, respectiv 23,2% față de luna mai.

În august, avansul față de anul anterior era de circa 35% pentru angajații din domeniul agricol, respectiv de 39,4% pentru cei din industria alimentară, ritmurile de creștere fiind de peste trei ori mai rapide decât media de la nivel național. Prin urmare, câștigurile salariale reale din aceste două domenii au fost pozitive.

(Citiți și: ”România salariului mediu din economie”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: