miercuri

27 martie, 2024

2 februarie, 2017

Președintele PSD Liviu Dragnea și premierul Sorin Grindeanu au susținut joi o conferință de presă după o reuniune a liderilor PSD din țară în care s-a votat în unanimitate decizia politică de susținere a Guvernului Grindeanu.

Președintele PSD a  afirmat că scopul reuniunii, organizate la Palatul Parlamentului, a fost aceea de a analiza ”situația politică actuală”.

Prima concluzie anunțată de Liviu Dragnea: ”Am câștigat alegerile și exercităm legitim guvernarea. Suntem în continuare determinați să exercităm atât puterea legislativă și pe cea executivă. Considerăm că orice încercare de subminare a activității guvernului e o tentativă de destabilizare a ordinii de drept.”


Liderul PSD a fost întrebat dacă în urma reacțiilor internaționale guvernul va retrage ordonanța de urgență care a provocat manifestațiile de stradă.

Răspunsul lui Liviu Dragnea: ”Am spus și domnului Ambasador Klemm, cu care m-am întâlnit miercuri, la ora 18.00, vreme de 2 ore- nu cred că în țările democratice o decizie a Curții Constituționale se pune în discuție. Eu am citit cu atenție pozițiile Comisiei Europene și ale ambasadelor. Cred că, încet încet, vor înțelege că nu este niciun atac la adresa justiției.”

Solicitat să răspună la aceeași întrebare, premierul Sorin Grindeanu a afirmat: ”Nu renunțăm la ordonanță”.

Klaus Iohannis – ”autorul moral al violențelor de azi-noapte”. Demonstranții ”sunt dezinformați”

Despre manifestările de stradă, președintele PSDe de părere că oamenii protestează pentru că sunt dezinformați. „Asemenea mașinării de dezinformare n-am mai văzut de la Revoluție – și au mai fost situații când în România s-a mai folosit dezinformarea”, a spus liderul PSD.


” Avem tot respectul față de ceățenii care manifestează – este un drept cîștigat la Revoluție. Este însă important ca să se exprime fără violență. Nu cred că ce s-a întâmplat ieri și-au dorit oamenii cinstiți. Noi îi rugăm pe oamenii cinstiți să se delimiteze de aceste grupări. Nu știu în mintea bolnavă a cui s-a născut acest plan. Sper ca MI și Parchetul să afle cine a gândit, organizat și plătit acțiunile violente de aseară.” – a mai declarat Liviu Dragnea, care a continuat: ”Președintele României este în opinia mea autorul moral al violențelor de azi-noapte”.

Legat de criticile președintelui referitoare la modul în care au acționat MI și Jandarmeria, Liviu Dragnea a spus:  ”Vreau să-i felicit despre modul în care au acționat. Am înțes că au fost certați de președintele Iohannis, care în opinia mea este autorul moral al acestor acțiuni. Am văzut și reacția ministrului de Interne la informările SRI despre care președintele a spus că nu le-a folosit.  Nu sunt specialist în SRI, dar cred că aveau obligația instituțională să informeze prim-ministrul, ministrul de Interne și pe primarul Capitalei. Eu i-am cerut lui Adrian Țuțuianu (președintele Comisiei SR- n.red.) să verifice dacă Comisia are atribuții să lămurească aceste lucruri, nu e normal ca șeful statului să certe lumea pe această temă.”

Președintele PSD a mai dat asigurări că nu există niciun proiect care să vizeze comasarea DNA și DIICOT

”Altă manipulare: am auzit că e cert că vom comasa DNA cu DIICOT. Eu vreau să vă aduc aminte că Raluca Prună a anunțat această chestie, pe 30 noiembrie. Culmea ironiei, ea participă azi la manifestații. Niciodată nu am avut această propunere pentru că mi se pare o prostie. L-am văzut și pe Procurorul General, că n-a fost consultat, l-am văzut și pe președinte. Toată lumea își dă cu părerea despre ceva ce nu există. Am mai văzut iar, pe un site, o analiză care arată planul PSD de a pune mâna pe toată justiția. Oameni buni, repet, nu am nimic împotriva celor care își exprimă opiniile, dar vreau să fim informați. Nu există un asemenea plan, e o aberație.”, a spus Liviu Dragnea.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: