Sute de demonstranţi s-au adunat marţi seara la Budapesta pentru a protesta împotriva consultării naţionale asupra imigraţiei şi terorismului, în timp ce Viktor Orban s-a aflat la Strasbourg, unde a vorbit în plenul Parlamentului European.
Manifestanţii au purtat pancarte cu mesaje precum „Nimeni nu este ilegal”, „Iisus a fost şi el un imigrant” şi „Imigranţii nu sunt ţapi ispăşitori”, relatează MTI, citat de Agerpres.
Grupul Solidaritate cu Imigranţii, organizatorul protestului, doreşte să vadă o Ungarie în care nici refugiaţii, nici homosexualii şi lesbienele nu au motive să se teamă.
Ferenc Koszeg, fondator al Comitetului Helsinki Ungar şi parlamentar al fostei Alianţe a Democraţilor Liberi, crede că dezbaterea pe care premierul Viktor Orban doreşte să o ‘impună’ Ungariei şi Uniunii Europene s-a încheiat demult în Europa. „Nu este normal ca o ţară să se alăture unui club care-i conferă beneficii şi apoi să încerce să-i submineze statutul”, a afirmat acesta.
Viktor Orban – în PE
Tot marţi, premierul ungar Viktor Orban a vorbit în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, pentru a-şi apăra toate punctele de vedere exprimate în ultima vreme referitor la migranţi şi la alte decizii.
Experienţa arată că reglementarea problemei imigraţiei de la Bruxelles s-a dovedit un eşec crede premierul Orban.
Deciziile dacă o ţară ar trebui sau nu să primească refugiaţi ar trebui luate la nivel naţional. Ungaria vrea ca cetăţenii ei să poată decide dacă ar trebui să existe imigranţi pe teritoriul ţării.
Orban a explicat că există câteva foste imperii care erau obişnuite cu primirea unui aflux de imigranţi din fostele lor colonii. „Faptul că Ungaria este o ţară omogenă în termeni de cultură, mentalitate şi obiceiuri reprezintă una dintre valorile noastre”, a afirmat premierul, adăugând că „imigraţia în Ungaria ar conduce la tensiuni insurmontabile”.
„Propunerea Comisiei Europene este absurdă, la limita nebuniei. Cotele nu vor face decât să aducă mai mulţi oameni în Europa. Este un stimulent pentru traficanţi şi nu va face decât să le spună oamenilor: da, încercaţi să traversaţi Mediterana, cu orice cost”, a spus Viktor Orban în plenul PE.
Prim ministrul ungar a afirmat ca a fost imposibil ca UE sa găsească un numitor comun cu privire la această problemă, acesta fiind motivul pentru care statele membre ar trebui să aibă dreptul de a decide singure.
Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE din PE, a criticat „provocările” lui Viktor Orban şi lansarea unei „consultări” a populaţiei ungare pe tema imigraţiei, prin intermediul unui chestionar controversat care evocă obligaţia ca solicitanţii de azil să-şi plătească cheltuielile de găzduire, precum şi posibilitatea de a respinge analizarea cererii.
Aceeaşi poziţia a avut-o şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. „O consultare publică bazată pe prejudecăţi poate fi cu greu considerată o bază corectă pentru deciderea unor politici sănătoase. Prezentarea imigranţilor ca pe o ameninţare pentru locurile de muncă este pur şi simplu ceva greşit”, a afirmat Frans Timmermans.
Introducerea pedepsei cu moartea ar activa articolul 7 – suspendarea dreptului de vot în Consiliu
În ceea ce priveşte reintroducerea pedeapsei cu moartea, Viktor Orban a spus că Ungaria nu a semnat niciun document care să-i interzică să discute despre vreo problemă. Este o chestiune ce ţine de libertatea de expresie şi de opinie a ţării sale.
Premierul ungar a suscitat un val de reacţii în Europa la finalul lui aprilie, apreciind că chestiunea pedepsei cu moartea, abolită în 1990 în Ungaria chiar după ieşirea din comunism, ar trebui readusă pe „ordinea de zi”.
Comisia Europeană a reacţionat şi a reamintit că abolirea pedepsei cu moartea este „o condiţie prealabilă pentru aderarea la UE” şi pentru a rămâne în blocul comunitar.
Prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, a subliniat de altfel şi marţi, în prezenţa lui Viktor Orban, că „reintroducerea pedepsei capitale ar duce la aplicarea articolului 7 al tratatului” fondator al UE, respectiv la sancţiuni împotriva Budapestei. Dacă va fi cazul, „nu vom ezita nicio secundă” să declanşăm această procedură, a avertizat el.
Replica prim ministrului Ungariei a fost aceea că discutarea reintroducerii pedepsei capitale nu ar trebui să fie un „tabu”.
„Nu totul este scris în marmură, sunt reguli scrise de om şi nu de Dumnezeu deci ele pot fi modificate”, a replicat Orban. „Ne vom bate pentru această libertate fundamentală care este libertatea de a gândi”, a insistat prim-ministrul de la Budapesta.