joi

25 aprilie, 2024

10 iulie, 2015

tsipras victorieGrecii se mobilizează împotriva deciziei Guvernului Tsipras de a aproba politici de austeritate: pensionarii au protestat vineri în faţa Ministerului de Finanţe şi un amplu miting anti-austeritate este programat în această seară la Atena.

Motivul nemulţimirii populare: presa elenă a publicat pachetul de reforme aprobat de guvern, care vineri seara ar trebui aprobat şi de către Parlamentul de la Atena, constatând că „noile” propuneri sunt similare celor făcute de creditorii internaţionali, respinse prin referendum duminica trecută.

În esenţă, pachetul de reforme care aşteaptă să fie validat de Eurogroup presupune consolidarea bugetului de stat în următorii doi ani cu ajutorul unor economii în sumă de 12 miliarde euro. De unde aceşti bani:

  • eliminarea ratelor de TVA reduse care se aplică în insulele greceşti
  • mărirea taxelor pe venit, de la 11% la 15%
  • creşterea vârstei de pensionare la 67 de ani
  • creşterea impozitelor la companii la 28%

(Pachetul complet de propuneri poate fi descărcat AICI- link)

În urmă cu exact o săptămână, creditorii Greciei au solicitat:

  • Eliminarea discounturilor de TVA aplicate în insule şi cotă unică 23%
  • Reforma sistemului de impozitare a veniturilor
  • Mărirea vârstei de pensionare
  • Creşterea impozitului pe afaceri la 28%

(Descărcaţi AICI toate cererile creditorilor internaţionali)

Guvernul Tsipras a organizat de urgenţă un referendum naţional pe marginea acestor solicitări, în urma căruia 61% dintre participanţi au refuzat planul de austeritate propus de Europa.

Procedural, urmează:

  • Vineri, Parlamentul de la Atena votează propunerile formulate de Guvernul Tsipras
  • Sâmbătă, miniştrii de Finanţe ai statelor din Zona Euro analizează propunerile Greciei şi vor decide dacă continuă negocierile pentru semnarea acordului de bail-out
  • Duminică, summit-ul UE
  • Săptămâna viitoare, parlamentele statelor din Zona Euro votează planul de salvare al Greciei. Cel mai dificil vot pentru Grecia se anunţă în Parlamentul german

Cum Grecia şi-a însuşit formal toate solicitările formulate cu o săptămână înainte, reuniunea de sâmbătă a Eurogroup nu ar trebui să aducă o surpriză şi ar trebui să se încheie cu un acord. În acest caz, Guvernul Tsipras va avea dificila sarcină să ducă la îndeplinire ce a promis.

Totuşi, dacă nu va exista un acord, atunci reuniunea de duminică a liderilor europeni va fi una dedicată planurilor de limitare a pagubelor provocate de prăbuşirea economică a Greciei.

Grecia solicită un ajutor fianciar de 53,5 miliarde euro pentru a evita ieşirea din Zona Euro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: