9 septembrie, 2021

Fundația Romanian Business Leaders a lansat, joi, Barometrul RBL, o oglindă a evoluțiilor consemnate atât de România cât și de Uniunea Europeană în ansamblu  în 14 domenii de activitate. Indicatorii monitorizați au fost selectați „în baza importanței acestora pentru sănătatea și performanța economică a României”, spune un comunicat al RBL.

Barometrul RBL a fost lansat cu ocazia Summitului care marchează totodată 10 ani de la înființarea sa.

3 progrese și 3 regrese


Comunicatul RBL remarcă trei progrese înregistrate în:

  • sectorul energetic- România se află pe locul 7 în Uniunea Europeană la ponderea energiei electrice obținute din surse regenerabile, depășind cu 9% media UE;
  • mediul antreprenorial- în primul semestru al anului 2021 s-au înregistrat cu 50% mai multe înmatriculări de persoane fizice autorizate și juridice, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut;
  • absorbția fondurilor europene a înregistrat o creștere de 10 procente comparativ cu 31 iulie 2020.

Cele 3 regrese sunt în:

  • sistemul de sănătate, în care cheltuielile pe cap de locuitor sunt la 50% din media Uniunii Europene;
  • economia nefiscalizată, reflectată de un decalaj de TVA cu 25% mai mare decât media UE;
  • rată de reciclare a deșeurilor municipale aflată în stagnare încă din 2013  la 14%, cu 33% mai puțin decât media europeană.

Probleme vechi de 10 ani

Barometrul RBL conține și un studiu cantitativ în care au fost adresate, din nou, o serie de întrebări lansate și acum 10 ani.

Una dintre cele mai importante concluzii este aceea că opinia românilor  față de antreprenoriat s-a schimbat semnificativ în bine în acest interval.


Barometrul RBL arată că încrederea românilor în antreprenori a crescut cu 50% în 10 ani.

Totodată, viziunea respondenților asupra încrederii în forțele proprii pentru a schimba ceva în România a crescut de la 1 din 7 români la 1 din 3.

În sfera profesională, românii acordă cea mai mare încredere  micilor întreprinzători din orașele de apartenență.

Evoluțiile din cele 14 domenii urmărite

  • „Serviciile financiare marcate de evoluții timide”: Totuși, Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat, a atins un prag de 5,1% în 2020, în scădere de la 7,6% în 2019 (maximul ultimilor 10 ani) , ocupând, chiar și în aceste condiții, pentru al 3-lea an consecutiv, locul 2 în regiune, după Ungaria.
  • „Turismul național deficitar”: Balanța de plăți a serviciilor turistice înregistrează un sold negativ cu atât maimare cu cât se ridică restricțiile globale de călătorie.
  • „Accesul la serviciile medicale – oprovocare (ce) continuă”: Cheltuielile cu sănătatea/cap de locuitor au fost în România de 1.292 euro în anul 2019, cu o valoare a creșterii anuale ale acestor cheltuieli de 7,8 % în intervalul 2013-2019 (5,4% în 2008 – 2013).
    • Proporția din PIB alocată sănătății (5,7%) a fost a doua cea mai mică din UE în 2019.
  • „Protecția Mediului între amenințare și oportunitate”: Doar 67,5 % dintre cetățeni români erau conectați la rezerve de apă potabilă în 2017 (96% în UE în 2020).
    • România înregistrează o rată scăzută de reciclare a deșeurilor municipale (14 %)— în stagnare din 2013—și rate ridicate de depozitare a deșeurilor (70 %).
  • „Agricultura – mai însetată ca de obicei”: Deficitul comercial pe produsele agricole a crescut în 2020 cu 58,1% față de 2019, până la 1,937 miliarde de euro.
  • „Fiscalitate și ușurința de a opera activități economice”: Din perspectiva facilității dezvoltării unei afaceri, România a obținut scorul 73,3 în raportul Doing Business 2020 al Băncii Mondiale și s-a plasat pe locul 55, în cădere de la 52 în 2019.
    • Punctajul maxim este al Noii Zeelande, 86,8.
  • „Semnale de descreștere în sectorul IT&C”: Contribuția sectorului de IT&C la formarea PIB în 2020 a fost de 5,9% la nivelul Trimestrului 4 și de 6,8% la nivelul întregului an, în timp ce procentul reflectat în creșterea PIB a fost de 0,5, respectiv 0,6%.
    • Comparativ cu trimestrul 4 2020, în trimestrul 1 /  2021, sectorul IT&C a beneficiat de o creștere procentuală de 0,8%, ajungând la o pondere de 8,0% în formarea PIB .
    • Balanța de plăți a serviciilor de IT&C în prima jumătatea a anului 2021 a fost una pozitivă, de 1.656 milioane Euro, în ușoară descreștere față de aceeași perioadă din anul anterior (ianuarie-iunie 2020), când a atins pragul de 1.671 milioane Euro.
  • „O educație marcată de rezultate în descreștere la materiile de bază”: Conform testelor PISA, România are rezultate în scădere, pe termen scurt, la materiile de bază.
    • România ocupă poziția 49 dintre cele 79 de state membre și partenere OECD. România se distanțează la aproximativ 130 de puncte de statul cu cel mai bun scor si cu aproximativ 60 de puncte de media OECD.
    • În sens contrar, România depășește cu doar 88 de puncte statul cu cel mai scăzut punctaj – Filipine.
  • „Infrastructură veche, poluare mare, accidente numeroase”: În 2019, în România au avut loc peste 30 000 de accidente rutiere (8 642 accidente grave; 22 504 accidente ușoare).
    • Statistica poziționează România pe primul loc în UE, la numărul de accidente mortale.
  • „Energie regenerabilă în continuă crestere, dincolo de limita stabilită pentru 2020”: Cu o proporție de 41,71% din totalul energiei consumate, România s-a situat în 2019 pe locul 7 în UE la ponderea energiei electrice obținute din surse regenerabile.
    • „Fonduri UE – Absorbție de 51%”: La 30 iulie 2021, rata de absorbție curentă a Fondurilor Europene Structurale şi de Investiții (FESI) aferente programelor din exercițiul financiar 2014-2020 era de 49,05%, iar rata de absorbție efectivă atingea 43,8%, în creștere cu 10 procente comparativ cu 31 iulie 2020.
  • „Telemunca un trend / productivitatea—un rezultat”: 2020 a fost anul în care procentajul persoanelor angajate care lucrează în regim de telemuncă, prin raportare la totalul persoanelor angajate, s-a triplat față de anul anterior, ajungând la 2,5%, comparativ cu 0,8% în 2019.
  • Productivitatea muncii în primul trimestru al anului 2021 (128.5) s-a situat la un nivel mai crescut decât valoarea aferentă perioadei similare din 2020(115,4), dar a scăzut comparativ cu media anului 2020 (139,1).
  • „Un coș minim întins la maxim”: Conform calculelor efectuate de Fundația Friedrich Ebert, valoarea cheltuielilor cuprinse în coșul minim de consum al unei familii formate din 2 adulți și 2 copii a atins în 2020 pragul de 7278 lei, cu o creștere de 4,7% comparativ cu anul 2019, când valora 6954 lei.
    • Dacă în 2019 România avea un decalaj de 60% față de puterea medie de cumpărare a UE, în 2020 diferența între puterea de cumpărare în România și puterea medie de cumpărare la nivelul EU este de doar 21%
  • „50% mai multe înmatriculări de persoane fizice și juridice”: În perioada ianuarie-iulie 2021 au fost înmatriculate la Oficiul Național al Registrului Comerțului 91.400 persoane fizice și juridice, cu 51% mai mult decât numărul aferent perioadei similare a anului 2020 – 60.634 entități. Este printre cele mai mari cifre din ultimii 10 ani.

Summitul RBL din 8-9 septembrie a reunit peste 250 de antreprenori și executivi de top din România.

(Citiți și: „Scrisoare deschisă – dură și explicită – adresată președintelui Iohannis de mediul de afaceri: ”Dorim să vadă revolta antreprenorilor””)

Din 2012, Summitul este evenimentul central al comunității RBL și reunește anual sute de lideri din business care investesc timp, bani și energie în programe care îmbunătățesc educația, antreprenoriatul și buna guvernare în România.

Romanian Business Leaders

Romanian Business Leaders (RBL) este de 10 ani vocea și vehiculul de acțiune al liderilor de business pentru a construi o Românie în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit care oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru 1.000+ antreprenori și executivi de top din mediul de business privat.

Prin activitățile derulate acestea au implicat, până astăzi, peste 100.000 de români – antreprenori aspiranți, liceeni, antreprenori la început de drum sau cu experiență, români din Diaspora sau din mediul rural, traineri, vorbitori și lideri din educație. Mai multe detalii aici.

RBL este membru fondator al Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR), o inițiativă privată care oferă o bază coerentă pentru consultare cu Guvernul și alte instituții publice pe teme care au impact asupra climatului economic și de afaceri din România.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: