miercuri

17 aprilie, 2024

20 mai, 2020

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, Ordonanţa de urgenţă privind programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii – IMM Invest, pe care au modificat-o. Pentru anul 2020, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul programului a fost dublat, de la 15 miliarde lei la 30 miliarde lei, transmite Agerpres.

Camera Deputaților este for decizional, proiectul de aprobare a OUG merge la promulgare.

Textul iniţial al OUG spunea că, pentru anul 2020, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul programului este de 15 miliarde de lei.


Proiectul a fost votat de 308 deputaţi, iar 2 s-au abţinut.

Prin decizia Camerei se aprobă Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie – IMM Invest România, „program ce are ca obiectiv acordarea de facilităţi de garantare de către stat în mod transparent şi nediscriminatoriu pentru creditele acordate întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, denumite în continuare beneficiari, de către instituţiile de credit”.

Beneficiarele programului sunt acele întreprinderi care nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanţările tip leasing, la data solicitării garanţiei de stat, sau, dacă înregistrează restanţe, „acestea sunt încadrate în categoriile A, B, C în baza de date a Centralei Riscului de Credit”.

„Solicitantului trebuie să i se aducă la cunoştinţă decizia de acordare a creditului pentru realizarea de investiţii şi/sau unul
sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru ca ajutor de stat sub formă de garanţii pentru împrumuturi sau sub formă de grant, în termen de 14 zile calendaristice de la depunerea solicitării de acordare a facilităţilor de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii. (…) Eligibilitatea beneficiarului programului IMM Invest România nu este afectată în cazul în care acesta înregistrează incidente bancare cu privire la bilete la ordin şi/sau cecuri executate începând cu data de 16 martie 2020 , pe perioada stării de urgenţă, stării de alertă şi o lună după încetarea acestora”, mai spune proiectul.


 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: