Programul Comerț și Servicii 2023

12 noiembrie, 2023

Prin Programul Comerț și servicii 2023 antreprenorii români din sectorul de comercializare a produselor și serviciilor pot primi finanțări nerambursabile de până la 500.000 de lei (aproximativ 100.000 de euro).

Obiectivele Programului Comerț și Servicii

Fondurile sunt acordate de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), prin intermediul Agențiilor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (AIMM).

Programul Comerț și servicii 2023 reprezintă o măsură de încurajare și stimulare a dezvoltării IMM-urilor care activează în sectorul de comercializare a produselor și serviciilor de piață și are drept obiectiv susținerea investițiilor, creșterea volumului de activitate și a competitivității acestor companii, precum și promovarea digitalizării și a tranformării verzi a societăților românești care desfășoară activități de comerț intern și internațional.


Mecanismul de finanțare prevede contractarea de credite de investiții de către antreprenori, de la băncile partenere ale programului, și decontarea de către MEAT a 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 500.000 de lei. Valoarea minimă a creditului de investiții este de 250.000 de lei, este specificat în ordinul de ministru referitor la acest program, publicat în Monitorul Oficial.

Ce firme pot primi sprijinul financiar

Pot beneficia de sprijinul financiar nerambursabil companiile dintr-un spectru larg de sectoare, care desfășoară, spre exemplu, comerț cu ridicata și cu amănuntul, activități de tipărire, de reparare, întreținere și instalare a mașinilor sau de captare, tratare și distribuire a apei.

De asemenea, sunt eligibile activitățile de colectare, tratare și eliminare a deșeurilor, lucrările speciale de construcții, transporturile, serviciile de cazare sau alimentație, producția cinematografică, publicitatea și realizarea de studii de piață, activitățile juridice, de contabilitate, de arhitectură și inginerie, precum și cele sportive, recreative și distractive sau tranzacțiile imobiliare.

Programul Comerț și servicii 2023 – tipuri de investiții eligibile

Programul Comerț&Servicii se referă la o gamă variată de investiții, cum ar fi achiziționarea de echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru) sau de active corporale, din categoria mijloacelor fixe destinate locurilor de joacă, sălilor de sport, fitness, drone sau echipamente de forță, a anunțat MEAT într-un comunicat de presă.


De asemenea, sunt eligibile soluțiile și sistemele de eficientizare energetică, dar și echipamentele pentru colectarea, reciclarea și reutilizarea deșeurilor industriale, achiziționarea de mobilier sau de aparatură birotică.

Ce buget are Programul Comerț și Servicii

Pentru anul 2023, Programul Comerț și servicii dispune de un buget în valoare de 74.500.000 de lei (circa 15 milioane de euro), cu un număr estimat de 149 de beneficiari. Pentru perioada 2024-2027, bugetul estimat este de 289.000.000 de lei (circa 58 de milioane de euro).

Programul Comerț și servicii 2023 – criterii de eligibilitate

Pot beneficia de prevederile Programului societățile (microîntreprinderi, întreprinderi mici
și întreprinderi mijlocii) care îndeplinesc cumulativ, la data înscrierii în program, următoarele
criterii de eligibilitate:

-sunt microîntreprinderi, întreprinderi mici sau întreprinderi mijlocii, adică au până la 249 de angajați și realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro sau dețin active totale de până la 43 milioane euro, echivalent în lei;

-sunt înființate cel târziu la data de 31.12.2019, inclusiv;

-au capital social integral privat, sunt înregistrate în scopuri fiscale în România, își desfășoară
activitatea pe teritoriul României și au sediul/punct de lucru în România;

-sunt considerate întreprinderi autonome, legate sau partenere;

-activitatea pentru care se solicită finanțare este autorizată la Oficiul Național al Registrului
Comerțului cu cel puțin 12 luni înainte de data înscrierii în program;

Ce companii sunt eligibile în program

-nu au datorii la bugetul general consolidat conform certificatului de atestare fiscală eliberat prin
sistemul informatic Patrimven, sau solicitat prin clarificări, la momentul semnării acordului de
finanțare. Solicitanții care au datorii eșalonate nu sunt eligibili în Programul Comerț și servicii 2023;

-nu au depășit plafonul de minimis de 200.000 de euro pe durata a 3 exerciții financiare
consecutive pentru o întreprindere unică, respectiv 100.000 de euro pe durata a 3 exerciții financiare pentru beneficiarii care desfășoară activități de transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost.

-nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere
operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității la momentul înscrierii
și nu intră într-una din stările menționate pe toată perioada de derulare a programului;

-nu au fost subiectul unei decizii a Comisiei Europene / AIMM / Consiliului Concurenței sau
unui alt furnizor de ajutor de stat / de minimis de recuperare a unui ajutor de stat / de minimis sau,
în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța
integral recuperată, cu dobânzile și penalitățile aferente;

Programul Comerț și servicii 2023 – condiții

-contractează un credit de investiții la banca parteneră, în condițiile băncii și ale prezentului
program;

-menține sau suplimentează numărul de angajați existenți la data depunerii documentației de decont pentru o perioadă de minimum 6 luni de la data emiterii de către AIMM a acordului de plată. Registrul salariaților din Revisal va fi depus la momentul decontului trebuie să conțină angajații activi, suspendați și încetați și trebuie emis în luna calendaristică în care se depune documentația de decont. În cazul în care, în perioada menționată, acestea se vacantează dindiverse cauze, beneficiarul este obligat ca, în termen de maximum 45 de zile, să ocupe locul/locurile de muncă vacante, păstrând numărul minim pentru care a primit finanțare.

Programul Comerț și servicii 2023 – CAEN-uri eligibile

Sunt eligibile în cadrul Programului societățile care desfășoară activități autorizate pe codurile CAEN aferente următoarelor diviziuni:

1811 Tipărirea ziarelor;
1812 Alte activitati de tipărire n.c.a
1813 servicii pregătitoare pentru pretipărire
1814 Legătorie și servicii conexe
1820 Reproducerea înregistrărilor
33 Repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor
36 Captarea, tratarea și distribuția apei
37 Colectarea și epurarea apelor uzate
38 Colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor; activități de recuperare a materialelor
reciclabile
39 Activități și servicii de decontaminare
42 Lucrări de geniu civil
43 Lucrări speciale de construcții
45 Comerț cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a
motocicletelor
46 Comerț cu ridicata cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete
47 Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor
49 Transporturi terestre și transporturi prin conducte
50 Transporturi pe apă

Programul Comerț și servicii 2023 – listă CAEN-uri

51 Transporturi aeriene
52 Depozitare și activități auxiliare pentru transporturi
53 Activități de poștă și de curier
55 Hoteluri și alte facilități de cazare
56 Restaurante și alte activități de servicii de alimentație
58 Activități de editare
59 Activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune; înregistrări
audio și activități de editare muzicală
60 Activități de difuzare și transmitere de programe
61 Telecomunicații
62 Activități de servicii în tehnologia informației
65 Activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din
sistemul public de asigurări sociale)

Ce activități sunt eligibile

66 Activități auxiliare pentru intermedieri financiare, activități de asigurare și fonduri de
pensii
68 Tranzacții imobiliare
69 Activități juridice și de contabilitate
70 Activități ale direcțiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate; activități de
management și de consultanță în management
71 Activități de arhitectură și inginerie; activități de testări și analiză tehnică
72 Cercetare-dezvoltare
73 Publicitate și activități de studiere a pieței

Programul Comerț și servicii 2023 – activitățile eligibile

75 Activități veterinare
77 Activități de închiriere și leasing
78 Activități de servicii privind forța de muncă
80 Activități de investigații și protecție
81 Activități de peisagistică și servicii pentru clădiri
82 Activități de secretariat, servicii suport și alte activități de servicii prestate în principal
întreprinderilor
85 Învățământ
87 servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare
88 Activități de asistență socială, fără cazare
90 Activități de creație și interpretare artistică
91 Activități ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelor și alte activități culturale
93 Activități sportive, recreative și distractive
95 Reparații de calculatoare, de articole personale și de uz gospodăresc
96 Alte activități de servicii
97 Activități ale gospodăriilor private în calitate de angajator de personal casnic

Programul Comerț și <a class=servicii 2023″ class=”wp-image-526644″/>

Programul Comerț și servicii 2023 – activități care nu sunt eligibile

Nu beneficiază de prevederile programului societățile care desfășoară:

a) activități de pescuit și acvacultură;

b) activități legate de producția primară a produselor agricole;

c) activități de prelucrare si comercializare ale produselor agricole listate în anexa 1 la Tratatul de
instituire a Comunității Europene, în următoarele cazuri:

  • când valoarea ajutorului este stabilit pe baza prețului sau a cantității produselor de acest tip
    achiziționate de la producătorii primari sau puse pe piață de operatorii economici respectivi;
  • când ajutorul este condiționat de a fi parțial sau integral transferat producătorilor primari
    (fermieri);

d) producție sau comercializare de armament, muniții, explozibili, tutun, alcool, substanțe aflate
sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope;

e) producție sau comercializare de produse energetice, activități de leasing;

Programul Comerț și servicii 2023 – firme care nu sunt eligibile

f) activități legate de export și anume, ajutoarele legate direct de cantitățile exportate, de
înființarea și funcționarea unei rețele de distribuție sau pentru alte cheltuieli curente legate de
activitatea de export;

g) ajutoarele condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de produsele
importate;

h) ajutoarele pentru achiziționarea vehiculelor de transport rutier de marfă acordate agenților
economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfă în
contul terților sau contra cost.

Programul Comerț și servicii – buget

Alocația financiară nerambursabilă este de maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile,
dar nu mai mult de 500.000 de lei din valoarea unui credit de învestiții contractat la instituția de
credit parteneră. Valoarea creditului de investiții solicitat prin program pentru cheltuieli
eligibile este de minimum 250.000 de lei.

Programul Comerț și servicii 2023 – tipuri de investiții eligibile

Obiectul finanțării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categorii eligibile:

a) echipamente tehnologice sub forma activelor corporale din categoria mijloacelor fixe descrise în grupele 2.1 echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru), 2.2. aparate și instalații de măsurare, control și reglare și 2.3. mijloace de transport din H.G. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe;

În categoria echipamentelor tehnologice eligibile sunt asimilate și activele corporale din categoria mijloacelor fixe pentru locurile de joacă, săli de sport, fitness, drone, xbody și de forță. În funcție de tipul beneficiarului, valoarea minimă de intrare a mijloacelor fixe este de 2.500 lei cu TVA (pentru neplătitorii de TVA) și de 2.500 lei fără TVA (pentru plătitorii de TVA);

Ce echipamente sunt eligibile

b) echipamente/tehnologii/soluții/sisteme specifice pentru eficientizarea energetică a activității
pentru care solicită finanțare;

Exemple de echipamente specifice pentru eficientizarea energetică: generatoare de energie, boilere industriale de înaltă eficiență, pompe, sisteme de ventilație, sisteme de încălzire/răcire, arzătoare industriale, schimbătoare de căldură industriale, surse neintreruptibile de energie UPS, cazane/centrale în condensare pe gaz, sisteme de cogenerare și trigenerare, sisteme de măsurare și monitorizare a utilităților, sisteme de panouri fotovoltaice, mini-eoliene.

Programul Comerț și servicii 2023 – cheltuieli eligibile

c) tehnologii / echipamente / sisteme / soluții / servicii, etc. de colectare, reciclare, reutilizare
a deșeurilor industriale;

d) achiziționarea de mobilier, aparatură birotică și sisteme de protecție a valorilor umane și
materiale;

e) site de prezentare a activității, magazin on-line, cheltuieli înregistrare domeniu fără hosting,
cheltuieli de promovare a site-ului / magazinului on-line, soft/softuri necesar/necesare
desfășurării activității, semnătură electronică, echipamente IT, tehnică de calcul tip PC, unitate
centrală, server, monitor, imprimantă /copiator /multifuncțională, inclusiv sisteme portabile,
licențe necesare desfășurării activității, telefoane smart, tablete.

f) autoutilitare și autovehicule cu destinație specială, cu excepția tuturor vehiculelor simbol G;

Programul Comerț și servicii 2023 – ce investiții se finanțează

g) (1) Achiziționarea de spații de comerț și spații de prestări servicii. Valoarea activului ce urmează a fi achiziționat în cadrul Programului se va face pe baza unei evaluări a unui expert evaluator ANEVAR, cu excepția spațiilor mobile de comerț/ prestări servicii.

(2) Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinație locativă atât la momentul achiziției, cât și pe toată durata de derulare a Programului.

(3) În categoria spații mobile de comerț/prestări servicii sunt incluse și corturile pentru
organizare evenimente și baloanele presostatice. Pentru spații mobile de comerț/prestări servicii
nu este necesar raport ANEVAR.

Lista investițiilor eligibile

h) garanțiile și comisioanele acordate de instituțiile financiare nebancare creditelor de
investiții contractate în cadrul programului;

i) două plăcuțe informative obligatorii, sub sancțiunea neacordării sprijinului financiar din Programul Comerț și servicii 2023, în valoare de minimum 10 lei, dar nu mai mult de 500 de lei din valoarea cheltuielilor eligibile, care vor fi plasate astfel:

  • una în interiorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (indoor), în locul cu
    vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepție, secretariat, loc de așteptare etc);
  • una în exteriorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu
    vizibilitatea cea mai bună pentru clienți, pe lângă spațiul unde se desfășoară activitatea
    (fațada stradală, intrare în clădire etc).

Programul Comerț și servicii 2023 – cheltuieli neeligibile

Cheltuielile privind avizele sau alte taxe, inclusiv TVA, ambalarea, transportul echipamentelor/ utilajelor și punerea în funcțiune a utilajelor / echipamentelor nu sunt eligibile.

Nu se acordă ajutor financiar pentru activele achiziționate în sistem de leasing, second-hand
sau care fac obiectul unei duble finanțări.

Cum se fac înscrierile

Înscrierile în Programul Comerț și servicii 2023 se vor desfășura online și vor fi anunțate la o dată ulterioară. Procedura prevede depunerea unor cereri tip de acord de principiu la creditare și finanțare prin intermediul unui formular electronic de înscriere, care va fi disponibil pe site-ul MEAT.

La finalul acestei etape, va fi publicată lista tuturor cererilor înregistrate, în ordinea înscrierilor. Ulterior, aplicanții vor fi înștiințați să se prezinte la instituția de credit parteneră pentru care au optat, unde va fi realizată o preverificare a bancabilității.

Dacă răspunsul este unul pozitiv, va fi emis acord de principiu la creditare, iar AIMM va începe procesul de evaluare administrativă și de eligibilitate, care poate fi încheiat favorabil prin emiterea notificării de principiu la finanțare. Creditul va fi acordat, însă, doar după verificarea finală a bancabilității, de către instituția de credit parteneră.

Foto: Tumisu / pixabay.com

Dacă acest articol despre Programul Comerț și servicii 2023 ți s-a părut util, te-ar putea interesa și:

Programul Microindustrializare 2023. Poți obține până la 100.000 €

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: