Revenirea zonei euro în urma pandemiei va fi mai slabă decât se anticipa, în timp ce inflația va fi mai rapidă din cauza războiului Rusiei în Ucraina, potrivit ultimelor estinări ale Comisiei Europene.
Comisia dă publicității joi ”Prognoza de vară”, draftul prognozei fiind publicat de Bloomberg.
Odată cu creșterea prețurilor care limitează cererea și pericolul ca penuria de energie din timpul iernii să scadă încrederea, produsul intern brut (PIB) va crește probabil cu 2,6% în acest an și cu 1,4% în 2023 – în scădere față de previziunile din luna mai, de 2,7% pentru 2022, respeciv 2,3% pentru anul viitor.
Inflația, aflată deja la un nivel-record de peste 4 ori ținta de 2% a Băncii Centrale Europene (BCE), este acum văzută la 7,6% în 2022 și la 4% anul viitor, în creștere față de estimarea inițială (6,1% pentru anul în curs și 2,7% pentru 2023).
În ciuda faptului că se prevede în continuare o expansiune economică în zona euro, perspectivele nu risipesc temerile că o recesiune amenință Europa, mai ales că Rusia limitează livrările de gaze naturale pentru a ataca UE din cauza sancțiunilor decise împotriva sa.
În timp ce consumatorii au ieșit din pandemie cu economii și crește cererea pentru călătorii, acest motor de creștere, scrie Bloomberg, este probabil să se estompeze pe măsură ce se termină vara și se instalează realitatea unei crize energetice.
***