Profitul net al OMV Petrom a crescut cu 54%, în primele nouă luni, la 3,92 miliarde lei, în timp ce veniturile din vânzări au scăzut cu 6%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 26,7 miliarde lei, arată raportul transmis de companie Bursei de Valori.
Producția totală de hidrocarburi a velei mai mari companii românești a scăzut în primele 3 trimestre cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 30 milioane de barili echivalent petrol (bep). În schimb producția de energie electrică la CE Brazi a crecut cu 46%, până la 3,6 TWh. Și numărul de angajați s-a majorat cu 6% ajungându-se la finele lunii septembrie la 8.159 de salariați.
În perioada analizată investiții s-au ridicat la 4,77 mld lei, în urcare cu 41%, în principal pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep.
Țiței mai ieftin, marje mai reduse
OMV Petrom a rectificat în scădere marja de rafinare pentru acest an la 9 dolari/baril, (10 dolari/baril – estimarea anterioară) sensibil mai redusă față de 2023, când a fost de 14 dolari/baril. Prognoza pentru acest a prețului mediul al petrolului Brent este cuprinsă între 80 și 85 dolari/bbl, în scădere față de estimarea anterioară de 85 dolari/bbl, ca urmare a reducerilor cotațiilor de pe bursele internaționale. În 2023, prețul mediu al țițeiuljui a fost de 82,6 dolari/bbl.
Cererea de produse petroliere din retail de pe piața românească va fi superioară celei de anul trecut, însă pentru gaze naturale și electricitate se preconizează o plafonare a cererii la nivelul anului 2023.
Investițiile suplimentare pentru proiectele destinate reducerii de emisii aferente achizițiilor care au fost deja anunțate se preconizează a fi de 7,5 miliarde lei, în scădere față de valoarea preconizată anterior de 8 mld lei.
Investițiile organize vor fi însă mai mari cifrându-se la 6,5 mld lei (4,7 mld lei în 2023), în principal datorită dezvoltării proiectului Neptun Deep, obținerii de energhie de surse regenerabile și extinderea stațiilor de încărcare a vehiculelor electrice (EV).
Compania atrage atenția că derularea investițiilor necesită „un mediu de reglementare și fiscal previzibil și stabil”.
Scădere a producției în 2024
Producţia de hidrocarburi se estimează că va fi de circa 108.000 bep/zi (estimarea anterioară: peste 106.000 bep/zi; 2023: 113.000 bep/zi), luând în considerare faptul ca nu se vor efectua vanzari de active.
Rata de utilizare a rafinăriei se estimează că va fi peste 95%. Comparativ, în 2023 a fost de 80%, având în vedere orpierea datorată reviziei generale planificate. Vânzările totale de produse rafinate se estimeaza ca vor fi in crestere fata de 2023 (2023: 5,5 milioane tone). De asemenea, vânzarile cu amanuntul de carburanti se estimeaza ca vor fi, de asemenea, mai mari.
OMV Petrom estimează că volumele totale de vanzari de gaze naturale vor fi mai mici faţă de 2023 (2023: 47 TWh), în principal din cauza surselor de aprovizionare şi oportunităţilor de tranzacţionare mai reduse.
Producţia totală netă de energie electrică este prognozată sa fie mai mare faţă de 2023 (2023: 4,2 TWh), reflectând o revizie mai scurtă ca durată a centralei electrice de la Brazi.
Investiții la Neptun Deep
Referitor la stadiul dezvoltării proiectului Neptun Deep, OMV Petrom precizează că se află în „etapa obținerii permiselor pe lucrările de construcţie şi pregătirile în vederea forării primei sonde în 2025.”
Referitor la operațiunile la Han Asparuh offshire din Bulgaria, compania precizează că „continuăm activitatea de explorare în calitate de operator şi progresăm cu opţiunile privind o potenţială vânzare a unei părţi din participaţie”, se menţionează în raport.
***