joi

18 aprilie, 2024

20 octombrie, 2021

Autoturisme confiscate în urma perchezițiilor

Un număr de 10 persoane, membri ai unei rețele de crimă organizată transfrontalieră, au fost reținute miercuri, într-un dosar instrumentat de Parchetul European (EPPO) în care prejudiciul calculat depășește 13 milioane de euro.

Reținerile au fost făcute în urma perchezițiilor efectuate la mai multe adrese din Germania, Italia și Bulgaria, anunță un comunicat al EPPO, instituție eruopeană condusă de Laura Codruța Kovesi. 

Cele 10 persoane reținute sunt suspectate că au constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii unor rambursări ilegale de TVA.


Suspecții, printre care se numără și trei membri ai organizației mafiote ‘Ndrangheta, ar fi folosit o așa-numită schemă de fraudare a TVA de tip carusel prin revânzarea unor autoturisme de lux de mai multe ori, în diferite țări ale UE.

Nucleul activității infracționale a fost localizat în Eichstätt (Germania) și Milano (Italia). Un dealer auto din Italia importa mașini de lux de la dealeri din Germania și beneficia de scutiri de TVA invocând regimul intracomunitar al taxei, explică EPPO.

Schema frauduloasă le-a permis suspecților să obțină profituri mai mari, prin modificarea prețului de piață al autoturismelor și mutarea unor sume mari în străinătate, prin transferuri individuale de peste 70.000 de euro fiecare.

Achizițiile au fost efectuate mai întâi printr-o a treia companie inexistentă, situată în Germania, și printr-o persoană din Italia. Procedând astfel, au fost scutiți de plata TVA, deoarece mașinile germane ar fi trebuit să fie înmatriculate în Italia.


Ulterior, dealerul de automobile din Milano a revândut mașinile către alți dealeri auto italieni sau persoane fizice, la prețuri foarte atractive.

În urma perchezițiilor au fost confiscate în Germania 13 autoturisme de lux.

În timpul acestei investigații EPPO a fost depistat și un caz complex de trafic de droguri în Italia, iar Poliția economică italiană a arestat încă patru suspecți și a confiscat miercuri șapte kg de marijuana și hașiș.

Întreaga operațiune a fost condusă de un procuror delegat european în Germania și pusă în executare de Departamentul de Investigații Criminale al Poliției din Bavaria de Nord și de Poliția economică din Italia.

„Este primul caz înregistrat de EPPO la 1 iunie 2021, data oficială de începere a activității noastre, și sunt încântată că ancheta arată deja rezultate concrete. Această operațiune demonstrează schimbarea de paradigmă pe care a adus-o crearea EPPO pentru investigații transfrontaliere. Aceasta este noua realitate a zonei EPPO: nu mai există formalități greoaie de asistență judiciară reciprocă; acțiune rapidă și decisivă; focus pe recuperarea efectivă a prejudiciului”, a declarat procurorul șef al Parchetului european, Laura Codruța Kövesi, citată în comunicat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: