1 iunie, 2011

Alegerea primarilor din primul tur de scrutin, deşi anunţata de ceva vreme şi previzibilă, a stârnit de ieri comentarii la cald care se întrec în a sublinia sau pierderea « reprezentativităţii » unor edil care ar fi aleşi cu 12-14% sau favorizarea partidelor « mari » (PSD şi PDL) care îşi pot păstra majoritatea primarilor, având în vedere inerţia politică a cetăţenilor care sunt greu dispuşi să îşi schimbe primarul (fie el şi incompetent ori corupt) pe care îl cunosc de 4 ani.

Despre aşa-zisa « lipsă de reprezentativitate » a unor primari ipotetic aleşi cu 12-14% din corpul electorilor nu are rost sa vorbim, întrucât ea nu este mai periculoasă decât, bunăoară, votul pe liste de partid (pe care, dacă ar putea, toate partidele l-ar reintroduce chiar mine) sau alegerea unor parlamentari asa-zişi uninominali din primul tur (indiferent de rata participării la vot), mai ales prin « redistribuirea mandatelor » atât de dragă PNL-ului (care i-a adus în Parlament pe Crin Antonescu şi pe Călin Popescu Tariceanu, clasaţi pe locurile 2, respectiv 3 în colegiile lor în 2008), care e tot atât de « democratică » pe cât e regimul din Coreea de Nord.

Sunt însă câteva consecinţe pe termen mediu şi lung ale acestei legi votate ieri de Parlament care merita subliniate, întrucât efectele lor întrec calculele de moment ale partidelor :


– în primul rând, ne putem aştepta la o polarizare mai mult decât necesară a scenei politice romaneşti în doua blocuri care vor fi catalogate ca “stânga” şi “dreapta” (cu ghilimelele de rigoare). Lucrul acesta este benefic pentru PDL (care se mişcă greoi, cu scrâşnete şi poticneli, dar decisiv spre dreapta) şi nociv pentru PNL (care se crede încă de dreapta doar din cauza numelui cu rezonante istorice). Mutarea PNL spre stânga, sub seducţia electoratului captiv al PSD de la care Antonescu vrea sa smulgă voturi pentru candidatura la prezidenţialele din 2014 (aceasta este singura cheie de decriptare a tuturor acţiunilor lui Crin Antonescu) va face ca PNL-ul sa fie strivit atât la localele, cât şi la parlamentarele din 2012 între PSD şi PDL.

Cu renunţarea explicită la cota unică, PNL pierde şi ultimul semnalment doctrinar şi imagistic de partid « de dreapta » şi nu va avea nici o ancoră electorală alta decât strigătul « Jos Băsescu-Boc-Udrea », pe care o va împărţi cu PSD în 2012. Cele minim 20 de procente în 2012 la care visează PNL-ul devenit parte a USL sunt vise deşarte, iar dacă obţine 10% (în condiţiile in care mai mult ca sigur mecanismul « redistribuirii » va fi eliminat la parlamentare) va fi o victorie.

– în al doilea rând, este mai mult ca sigur faptul ca baronii locali ai PSD nu vor vrea în ruptul capului sa îşi tureze maşinăriile de partid pentru candidaţi PNL impuşi la paritate de cuplul Ponta-Antonescu. Frate, frate, dar alegerile sunt pe voturi şi pe funcţii. Oricât i-ar urî pe Băsescu şi pe pedelişti, pesedistii din teritoriu vor prefera un no combat atunci când va veni vremea sa sprijine un candidat PNL. Deja dinspre PSD vin semnale cu privire la nevoia susţinerii unor « candidaţi comuni » (« Este o situaţie politică care va duce în cadrul USL, şi eu voi susţine acest lucru, sunt convins că-l va susţine şi domnul Antonescu, să avem candidaţi comuni nu doar la preşedinte de Consiliu Judeţean şi primar pentru municipiu reşedinţă de judeţ, practic să avem în toate localităţile », a declarat ieri Victor Ponta), ceea ce înseamnă mai degrabă candidaţi PSD decât candidaţi PNL.

Sondajele interne ale USL nu au fost încă făcute, însă deja mulţi baroni locali au anunţat că ei nu acceptă rezultatele sondajelor, pentru ca ei sunt oricum clasaţi primii şi chiar dacă nu sunt, ei nu accepta candidaţi PNL în fieful lor. Principiul parităţii în USL nu va supravieţui până la localele din 2012, după părerea mea.


– în fine, ultima consecinţă se referă la PDL. Odată cu localele din 2012, PDL va şti exact câte voturi poate obţine la parlamentare, deoarece procentele nu trebuie împărţite paritar cu nimeni. Dimpotrivă, la procentele PDL se pot aduna şi cele ale UDMR si UNPR (care nu e deloc de neglijat), aşa încât localele din 2012 într-un singur tur sunt cea mai buna simulare pentru parlamentarele la care este foarte posibil sa avem tot un singur tur de scrutin, însă fără redistribuirea mandatelor la cei de pe locurile 2 şi 3. Dacă mai punem şi posibila redesenare a colegiilor uninominale, speranţa că USL va obţine 50%+1 e ca şi moartă.

Campania pentru alegerile parlamentare din 2012 tocmai a debutat şi va fi extrem de lungă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Am trimis deja un mesaj de „unsuscribe” pentru dumnevoastra. Solicit ferm sa se tina seama de el sau va reclam la ANPC ca sursa de Spam.

    Nu vreau sa mai iau nota de infamiile colportate de dumneavoastra!!!!!

  2. nu am primit mesajul Dvs de unsubscribe – e probabil o chestiune tehnică. mesajul Dvs direct s-a dovedit, iată, mai eficient. desi…
    („infamii”, „colportate”, ..; of, doamnă..)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

2 răspunsuri

  1. Am trimis deja un mesaj de „unsuscribe” pentru dumnevoastra. Solicit ferm sa se tina seama de el sau va reclam la ANPC ca sursa de Spam.

    Nu vreau sa mai iau nota de infamiile colportate de dumneavoastra!!!!!

  2. nu am primit mesajul Dvs de unsubscribe – e probabil o chestiune tehnică. mesajul Dvs direct s-a dovedit, iată, mai eficient. desi…
    („infamii”, „colportate”, ..; of, doamnă..)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: