În ciuda presiunilor invocate pe piaţa valutară locală, BRD, a doua bancă de pe piaţa locală după active, estimează un curs mediu de 4,48 lei / euro la tranzacțiile valutare din anul viitor, și de 4,46 lei / euro în 2018, potrivit unui raport emis recent.
Erste Group Research plasase deja cursul la 4,5 lei / euro până în trimestrul 3 din 2017.
Pe de altă parte, BNR va menţine dobânda-cheie anul viitor la 1,75%, potrivit analiştilor BRD, care s-au raliat aceleiași prognoze a colegilor de la Erste Group Research.
Analiştii prevăd o creştere a dobânzii de referinţă a BNR abia în 2018. BRD plasează la 2% estimarea pentru 2018.
Creditarea sectorului privat va continua să câştige teren, ritmul de creştere urmând să ajungă în următorii doi ani la 3-4%, potrivit celui mai recent raport de previziuni macroeconomice al BRD.
Depozitele populaţiei şi companiilor la bănci sunt în continuare mai mari faţă de volumul creditelor acordate. Raportul credite/depozite ajungând la sfârşitul lunii septembrie la circa 84%, estimează analiştii BRD, care văd astfel un potenţial de creditare.