Reducerea consumului industrial ca urmare a crizei coronavirus a accentuat tendinţa de scădere a preţului electricităţi pe piaţa pentru ziua următoare (PZU) a bursei OPCOM.
Furnizorii se văd nevoiţi să vândă pe piaţa PZU, în cantităţi tot mai mari, energia contractată în trecut pe termen lung.
Astfel, preţul mediu de închidere a pieței a scăzut cu aproape 38% în mai 2020 faţă de aceeaşi lună din 2019, până la 120,2 lei / MWh, în condiţiile în care volumul tranzacţionat a crescut cu aproape 21%, până la mai mult de 1.981 GWh, potrivit raportului OPCOM pe luna trecută.
Alternativa refulării pe piaţa spot a volumelor neconsumabile ar fi fost rezilierea contractelor dintre furnizori şi producători.
Anomalia este reflectată şi de faptul că piaţa pe ziua următoare asugură mai mult de jumătate din consumul pieţei (50,27%), mult peste cota de anul trecut (37,31%).
De la începutul anului, preţul spot ale electricităţii s-a redus aproape la jumătate, iar fenomenul se suprapune peste cel de anul trecut, când tulburările produse pe piață de OUG 114 au dus la creșterea instabilității piețelor, prin scăderea volumelor de tranzacții pe termen lung și creșterea celor pe termen foart scurt.
(Citiți și: „Tabloul dezechilibrelor energetice: Scumpiri și tranzacții mai mici de electricitate pe termen lung – raport OPCOM)
Față de aprilie 2020, prețul mediu de închidere a scăzut în mai cu 2,48 lei / MWh, iar volumul tranzacționat a crescut cu 2,66%.
Pe piețele la termen, prețurile s-au menţinut relativ constante în mai, dar . Astfel, pe piața de contracte bilaterale cu livrare continuă, varianta licitație extinsă, prețul pentru contractele tranzacționate în mai cu livrare ulterioară a fost de 254 /MWh de lei ( 257 – în aprilie, 258 – în martie), iar pentru cea cu negociere continuă prețul pentru același tip de contracte a fost de 246 de lei /MWh (248 – în aprilie, 247 – în martie de 247 de lei.
Pe de altă parte, stabilitatea sistemului energetic a fost pusă la încercare vineri, când o avarie la centrala pe gaze a Petrom de la Brazi a a făcut ca România să ajungă brusc să importe electricitate aproape de nivelul tehnic maxim posibil, potrivit e-nergia.ro.
Importul a crescut înainte de prânz de la 1.463 MW la 1.911 MW – capacitate, aproape de limita de 2.000 MW care, potrivit declarațiilor din trecut ale responsabililor SEN, ar fi nivelul maxim tehnic al rețelei naționale, potrivit sursei citate. Echilibrul a fost asigurat prin pornirea rapidă a unor grupuri hidro.