Tariful mediu la curentul electric furnizat gospodăriilor populaţiei practicate în statele membre UE a scăzut în a doua jumătate a a anului 2017 cu 0,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Potrivit datelor publicate de Eurostat, România s-a situat pe contrasens cu tendinţa generală şi a consemnat a doua majorare de preţ (+7,2%), după Cipru (12,6%) şi înaintea Maltei (+7,1%).
Cu 13 euro/100 kWh, preţul la care s-a ajuns se situează mult sub media europeană de 20,5 euro/100 kWh şi ne plasează pe locul 5 din coada clasamentului UE, după Bulgaria (10 euro/100 kWh), Ungaria (11 euro/kWh), Lituania (11 euro/kWh) şi Croaţia (12 euro/kWh). De remarcat, în context, faptul că avem preţul la curent peste cel din ţările vecine membre UE.
Cu toate acestea, dacă se face ajustarea cu puterea de cumpărare locală, urcăm (cu 26 euro echivalent pps/100 kWh) tocmai pe locul patru în topul tarifelor europene, după Germania (28,8 euro /100kWh), Portugalia (28 euro/100 kWh) şi Belgia (26,4 euro/100 kWh), cu puţin înaintea Poloniei (25,4 kWh).
Cel puţin, în Germania (55%) şi Portugalia (52%), taxele preponderente aplicate prin politici de stat care favorizează consumatorii industriali în detrimerntul consumului casnic (a se citi producţia şi locurile de muncă în locul potenţialei risipe şi a impunerii unei treceri mai rapide la aparatură casnică şi corpuri de iluminat cu randamente mari şi consum scăzut ) sunt cele care determină acest nivel de preţ.
Nu este cazul României, unde statul beneficiază relativ puţin prin taxele aplicate şi nici nu vine cu o politică bine orientată în sensul arătat mai sus. Ceea ce face să avem doar dezavantajele fără să obţinem şi beneficii care să compenseze creşterea preţului, în mod evident necorelat cu puterea de cumpărare locală, măcar în conformitate cu practica europeană.
De amintit că România a intrat în UE cu un preţ de 9,4 euro/100 kWh în 2006 şi s-a menţinut până în 2012 sub pragul de 11 euro/kWh. Pentru ca, odată cu ieşirea din criză, să se ducă la peste 13 euro/100 kWh, tendinţă frânată uşor în 2014 (12,9 euro/100 kWh) şi în 2016 (12,6 euro/kWh).
Practic, de câţiva ani, se duce o dispută între creştere preţului spre valoarea medie din UE versus puterea efectivă de cumpărare a populaţiei. În care aducerea ponderii energiei regenerabile la valoarea de 24% planificată şi situată peste media europeană de circa 17% a jucat un rol esenţial prin plăţile impuse suplimentar consumatorilor.
Din păcate, dată fiind ponderea relativ mare în coşul de consum utilizat la calculul IPC (6,07%), în 2017 s-a ajuns ca doar majorarea preţului la energia electrică utilizată în gospodării (+12,18%, potrivit comunicatului INS pe luna decembrie) să aibă o influenţă de 0,74 puncte procentuale la o inflaţie de 3,32%. Ceea ce înseamnă undeva între o cincime şi un sfert sau, mai clar, dacă nu s-ar fi scumpit curentul electric, inflaţia anuală la finele lui 2017 ar fi fost de doar 2,58%.
În 2018, urmare a creşterii veniturilor şi a reorientării veniturilor populaţiei spre alte posturi de cheltuieli, ponderea energiei electrice consumate a scăzut uşor, la 5,68%, dar preţul curentului electric a pornit iar pe un trend care devansează creşterea economică în urmărirea creşterilor de salarii (+2,46% după patru luni sau +7,56% anualizat).
Deocamdată, ponderea curentului electric în inflaţia generală a scăzut semnificativ ( 0,14 pp la o creştere generală de preţuri de 1,92% în perioada ianuarie – martie). Dar, ghici ce, a apărut la orizont o nouă oportunitate de accesat veniturile suplimentare ale populaţiei: preţul la gazele naturale, unde, cu beneficiul rezervelor de care (încă) mai dispunem, suntem la cel mai mic preţ din UE (0,03 euro/kWh).
Gazele naturale au şi ele o pondere mare în coşul de consum (3,38% din cheltuielile medii ale unei gospodării), nu cât curentul electric dar sunt şanse să se ducă spre acesta. Aşa încât, de la începutul anului 2018, au preluat exact rolul curentului electric din 2017. După avansul de 4,26% din aprilie au ajuns la nu mai puţin de +10,19% în doar patru luni.
În traducere, efectul de 0,34 pp la inflaţia de 1,92% pe primele patru luni a însemnat aproape o cincime iar, împreună cu deja analizatul curent electric, a ajuns exact la un sfert (0,48 pp). Aşadar, consumatorii nu au pe unde să scoată cămaşa, nici pe curent electric, nici pe gaze naturale. Reamintim că, pe tot anul trecut, gazele naturale se scumpiseră cu doar 1,41%.
Aceste preţuri fiind reglementate ( deşi nu în atributele directe ale guvernării !) şi în afara razei de acţiune ale politicii monetare ( aşa e indicatorul CORE 2 ajustat), situaţia reaminteşte de o discuţie în care se dezbătea savant cum e cu preţul de echilibru pe o piaţă imperfectă. Concluzia era de o simplitate devastatoare ( pentru doctori în materie şi portofele): cât suportă Piaţa !
Urmărește-ne pe Google News
