17 ianuarie, 2023

Preşedinţii consiliilor judeţene din Regiunea Nord-Vest au transmis Guvernului o scrisoare deschisă pentru deblocarea proiectului Autostrăzii Transilvania, arătând că acesta va creea noi oportunități de dezvoltare pentru regiune.

Semnatarii scrisorii deschise sunt preşedinţii consiliilor județene Bihor – Ilie Bolojan, Bistriţa-Năsăud – Emil-Radu Moldovan, Cluj – Alin Tişe, Maramureş – Ionel Bogdan, Satu Mare – Pataki Csaba şi Sălaj – Dinu Iancu-Sălăjanu.

”După 20 de ani de la demarare această investiție trebuie urgentată pe toate căile legale”

Reprezentanții celor șase județe, scrie Monitorul de Cluj, s-au întâlnit în cadrul şedinţe de lucru ce a avut loc pe 16 ianuarie, la Zalău, pe marginea elaborării unei strategii regionale care să permită dezvoltarea social-economică echilibrată şi durabilă a acestora.


”Reprezentanţii administraţiilor judeţene au transmis o scrisoare deschisă premierului Nicolae Ionel Ciucă şi viceprim-ministrului Sorin-Mihai Grindeanu, prin care solicită sprijin în vederea deblocării tuturor aspectelor legate de continuare celei mai vechi şi importante investiţii – Autostrada A3 – Transilvania, proiect demarat în urmă cu mai bine de două decenii şi marcat de o serie de disfuncţionalităţi inadmisibile”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj.

”Considerăm că această investiţie majoră prezintă un interes strategic pentru România şi pentru dezvoltarea sustenabilă a Regiunii Nord-Vest, prin crearea unor infrastructuri de afaceri, incluzând parcuri industriale şi logistice, cu locurile de muncă aferente, infrastructură turistică, mici afaceri locale şi multe alte activităţi complementare.

Apreciem că după 20 de ani de la demarare, această investiţie vitală pentru regiunea noastră necesită a fi urgentată pe toate căile legale, pe de o parte prin reluarea, într-un termen cât mai scurt, a procedurilor de achiziţie publică, iar pe de alta, prin impulsionarea ritmului execuţiei lucrărilor pe tronsoanelor aflate în lucru”, se arată în scrisoarea deschisă.

Scurt istoric al Autostrăzii Transilvania

Autostrada A3 este o autostradă încă în construcție, ce pornește de la București spre nord, urmând să traverseze Munții Carpați prin Valea Prahovei, să străbată Podișul Transilvaniei și să ajungă la punctul de trecere a frontierei cu Ungaria de la Borș 2. Lungimea totală planificată a autostrăzii este de 584 km.


La elaborarea planului inițial, autoritățile române au împărțit Autostrada A3 în două proiecte independente: Autostrada București–Brașov și Autostrada Brașov–Cluj–Borș, intitulată și Autostrada Transilvania.

Proiectul construirii autostrăzii Transilvania a început în 2004, în baza unui contract de 2,24 miliarde euro semnat cu compania Bechtel în noiembrie 2003. Contractul cu Bechtel a fost reziliat în mai 2013.

Compania de Drumuri a început anul 2023 fără a avea constructori pe trei loturi ale Autostrăzii Transilvania, între Cluj-Napoca și Oradea.

***

Articole recomandate:

Etichete:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: