luni

22 aprilie, 2024

22 iunie, 2018

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului spre reexaminare una dintre legile conținute de primul pachet pe Justiție – cea care se referă la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Principalele motive pentru care șeful statului solicitarea reexaminarea:

  • Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii vizează intervenții legislative substanțiale de natură să afecteze funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii și rolul constituțional al acestuia, de garant al independenței justiției, exercitarea mandatului de membru al acestei autorități publice, precum și funcționarea Inspecției judiciare.
  • Totodată, legea transmisă la promulgare cuprinde norme contradictorii, trimiteri la dispoziții inexistente în conținutul Legii nr. 317/2004, dispoziții neclare și/sau necorelate între ele și chiar paralelisme legislative, motiv pentru care se impune reexaminarea acesteia de către Parlament.

Reamintim că CCR a respins la începutul lunii iunie cererea președintelui Iohannis de verificare a constituționalității modificărilor, întrucât „a constatat depăşirea termenelor de sesizare a Curţii Constituţionale, deoarece sesizarea a fost înregistrată pe rolul instanţei constituţionale în data de 11 mai 2018, cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de art.77 alin.(3) din Constituţie, care, în speţă, a început să curgă din data de 30 martie 2018, când Parlamentul a trimis legea spre promulgare, ulterior reexaminării acesteia întemeiate pe Decizia Curţii Constituţionale nr.61 din 13 februarie 2018”.


Ce spunea CSM despre aceste modificări:

  • Propunerile de lege transmise spre avizare nesocotesc, în aspecte esențiale, garanții fundamentale pentru funcționarea sistemului judiciar, contravenind dispozițiilor constituționale. „Relevante în acest sens sunt reglementările din cuprinsul propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind înființarea Consiliului Național de Integritate a Judecătorilor și Procurorilor, organism reprezentantiv cu activitate nepermanentă a cărui organizare și funcționare ar urma să fie stabilite prin lege și cele referitoare la înființarea Inspecției Judiciare ca structură unică, cu personalitate juridică ce funcționează la nivel național, cu sediul în municipiul București, prin reorganizarea Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii”.
  • „Pentru a putea să își îndeplinească în mod independent atribuțiile stabilite prin lege, Inspecția Judiciară trebuie să beneficieze la rândul său de garanții de independență, atât sub aspect funcțional, cât și organizatoric, ce pot fi asigurate doar de Consiliul Superior a Magistraturii. (…) În consecință, este necesară menținerea reglementării în vigoare privind Inspecția Judiciară ca structură ce se bucură de independență operațională în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, singurul organism căruia legea fundamentală îi recunoaște rolul de garant al independenței Justiție”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: