Aflat la Bruxelles pentru a pleda în cazul evaluării statului de drept din Polonia, președintele Andrzej Duda atacă cu problema gazoductului North Stream 2, despre care spune că este un proiect politic menit să dezbine Europa.
Președintele Duda se află în vizită la Bruxelles (este prima sa vizită oficială în străinătate după câștigarea mandatului), unde a avut o întrevedere cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, fost premier polonez din partea actualei opoziții.
La final, cei doi au avut o conferință de presă în care ambii au insistat pe legăturile profunde dintre Uniunea Europeană și Varșovia, cerând calmarea dezbaterii privind respectarea statului de drept în Polonia.
Săptămâna trecută, Comisia Europeană a declanșat mecanismul evaluării statului de drept, după ce noul guvern de la Varșovia a adoptat două legi care au iscat îngrijorări în Uniune fiindcă limitează puterea Tribunalului Constituțional și subordonează presa de stat executivului.
Deși adversari pe scena politică internă, cei doi polonezi au avut o poziție comună, luni, constată ABC, Donald Tusk declarând că nu e foarte entuziasmat de procedura declanșată de Comisie.
Președintele Consiliului a recunoscut în conferința de presă de luni că „reputația Poloniei a fost zdruncinată ușor” de adoptarea celor două legi, dar a insistat că țara sa nu merită atacul verbal declanșat ulterior.
Lucru rar, președintele Consiliului a criticat instituțiile UE, spunând că obiectivul putea fi atins și prin alte metode, „înu neaparat declanșând această procedură”.
El le-a cerut comentatorilor și politicienilor să se abțină de la un „comportament isteric” și subliniat că „interesele Poloniei și ale UE sunt în esență aceleași”.
Marți, premierul polonez, Beata Szydlo, se va adresa Parlamentului European, unde noile reglementări de la Varșovia au provocat deja critici aspre.
La respectiva coferință, președintele Duda a făcut o referire largă la gazoductul North Stream 2, proiectul Germaniei și al companiei Gazprom prin care ar urma să fie ocolite livrările de gaze naturale prin Ucraina și care a provocat deja o opoziție puternică din partea unor state din centrul și estul Europei, printre care și România.
“Ea nu are nicio rațiune economică (investiția – n. red.) Este o investiție de natură politică”, a spus Andrzej Duda, care a asigurat că se va împotrivi acestui proiect ce încalcă legislația europeană și nu face decât să dezbine Uniunea.
Comisia Europeană a declanșat săptămâna trecută, pentru prima oară, Mecanismul de evaluare a statului de drept.
Țara vizată este Polonia, care riscă, în cel mai rău caz posibil la capătul unei astfel de proceduri, să-i fie suspendat dreptul de vot în Consiliul European (o măsură improbabilă, fiindcă trebuie luată cu votul tuturor celorlalte 27 de state), până în momentul revenirii la regulile democratice ale UE.
“Reguli obligatorii nu au fost respectate, iar aceasta este o problemă serioasă într-un stat de drept. Trebuie să clarificăm situația și să începem un dialog”, a declarat comisarul Frans Timmermans, responsabil pentru statul de drept, într-o conferință de presă organizată miercuri, la finalul dezbaterii Colegiul comisarilor.