marți

16 aprilie, 2024

16 iulie, 2013

Preşedintele Traian Băsescu întros marți la Parlament, pentru reexaminare, Legea de aprobare a ordonanței de urgență care elimina practica prin care firmele de publicitate încasau sume, sub formă de rebate-uri, de la televiziuni, în contractele vânzare-cumpărare a spațiului publicitar la televizuine.

Astfel, Traian Băsescu a respins de la promulgare Legea de aprobare a ordonanței de urgență 25/2013, pentru modificarea Legii audiovizualului 504/2002, contestând „o ingerinţă nejustificată” în activitatea comercială a radiodifuzorilor.

Obiecțiile președintelui:

  • Ordonanța prevede că „orice achiziţionare de spaţiu publicitar televizat nu poate fi făcută de un intermediar decât în numele şi pe seama beneficiarului final al publicităţii televizate”. De asemenea ”orice act juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor prezentului articol este nul”. Aici, peședintele susține că aceste prevederi nu se justifică şi că reprezintă o ingerinţă nejustificată în activitatea comercială a radiodifuzorilor.

„În condiţiile în care unul dintre principiile constituţionale pe care se întemeiază statul este libertatea economică, iar economia României se bazează pe libera iniţiativă şi concurenţă, considerăm că nu se justifică asemenea dispoziţii care sunt de natură să îngrădească libertatea radiodifuzorilor de a vinde aşa cum doresc propriul spaţiu publicitar, conform intereselor legitime ale acestora.


Prin noile dispoziţii se ajunge, practic, la eliminarea dreptului televiziunilor de a angaja şi a plăti serviciile unui agent pentru vânzarea spaţiului lor publicitar, ca şi posibilitatea de a vinde în regim angro acest spaţiu. Astfel, apreciem că acest text legal reprezintă o ingerinţă nejustificată în activitatea comercială a radiodifuzorilor. De asemenea, aceste prevederi ar putea fi în măsură să afecteze drepturile clienţilor de publicitate şi libertatea lor de a încheia contracte”, explică Traian Băsescu.

  • Șeful statului mai cere ca actul normativ să fie fundamentat de un studiu de impact privind efectele pe care le-ar avea noua legislație asupra afacerilor din domeniu și asupra locurilor de muncă, existând riscul unor concedieri de personal.
  • „Pentru clienţii de publicitate medii şi mici publicitatea televizată ar putea deveni greu accesibilă din cauza preţurilor ridicate, ceea ce ar putea genera reduceri de locuri de muncă, de taxe şi de impozite. În egală măsură, radiodifuzorii medii şi mici, dar şi cei internaţionali ar putea avea mari dificultăţi în a-şi valorifica integral spaţiul de publicitate disponibil, ceea ce ar putea conduce la închideri de afaceri, cu posibile efecte negative asupra competiţiei libere pe această piaţă”, arată Traian Băsescu.
  • Șeful statului denunță și monopolu, televizuinilor mari asupra prețurilor de publicitate. ”Într-o societate democratică nu este de dorit monopolul televiziunilor mari asupra preţurilor în materie de publicitate şi nici posibile intervenţii asupra conţinutului editorial, printr-o politică de preţuri netransparentă şi neconcurenţială”, își justifică președintele cererea de reexaminare.
  • Șeful statului mai cere Parlamentului să revină cu formulări legislative „suficient de precise şi clare pentru a permite aplicarea lor”, impunându-se definirea precisă a termenului de „intermediar” în tranzacțiile cu spațiu publicitar.
  • Traian Băsescu reclamă și lipsa unor dispoziţii tranzitorii cu privire la situaţia contractelor aflate în vigoare cu privire la spaţiile publicitare televizate deja achiziţionate, despre care susține că ”este de natură să producă confuzie pe acest segment de piaţă şi să conducă la blocarea pieţei”.
  • Un alt aspect contestat de președinte este prevederea prin care televiziunile cu datorii la stat nu pot să mai obțină licențe de emisie audiovizuală, în condițiile în care legea prevede în continuare că firmele media care obțin reeșalonări ale datoriilor la stat pot primi licențe, în baza actelor respective. „Se instituie posibilitatea unei discriminări în eliberarea şi modificarea licenţei între întreprinderile cu datorii faţă de cele fără datorii, precum şi între întreprinderile care primesc ajutor de stat (prin înlesniri, reeşalonări la plată) faţă de cele care nu primesc ajutor de stat, deşi se află în aceeaşi situaţie din punct de vedere al datoriilor pe care le înregistrează”, explică Băsescu.
  • Preşedintele critică și prevederea legislativă prin care licenţa audiovizuală poate fi cedată către un terţ numai cu acordul Consiliului Naţional al Audiovizualului, însă „nu mai devreme de un an de la data intrării în difuzare”. „Această prevedere ar putea constitui o posibilă constrângere la intrarea pe piaţă, respectiv o limitare a autonomiei decizionale şi comerciale a întreprinderilor având în vedere faptul că nu pot ceda licenţa unui terţ mai devreme de un an de la data intrării în difuzare. Totodată, prin această reglementare, întreprinderilor în domeniu le este limitată posibilitatea de a schimba timp de un an pieţele canalelor de televiziune pe care activează, cu efecte posibil negative pe planul derulării activităţii specifice”, contestă președintele.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: