joi

25 aprilie, 2024

1 august, 2013

Președintele Traian Băsescu a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, pentru vineri, ora 11.00, la Cotroceni, după ce joi Guvernul a solicitat o astfel de reuniune pe tema privatizării CFR Marfă, a anunțat  Administrația Prezidențială.

„Administraţia Prezidenţială informează că joi, 1 august, la ora 17.05, la Secretariatul Consiliului Suprem de a Apărare a Ţării (CSAT) a fost depusă o solicitarea a Guvernului României pentru convocarea unei şedinţe a CSAT cu privire la Hotărârea de guvern nr. 526 din 24 iulie 2013 pentru aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare de acţiuni între stat, prin Ministerul Transporturilor, în calitate de vânzător, şi Societatea Comercială Grup Feroviar Român S.A., în calitate de cumpărător, având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unui pachet de acţiuni, reprezentând 51% din capitalul social al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă «C.F.R. Marfă» – S.A. Preşedintele României, domnul Traian Băsescua, a decis convocarea de urgenţă a CSAT vineri, 2 august, la ora 11.00″, a precizat Palatul Cotroceni, într-un comunicat.

Începând de joi, premierul și miniștrii au intrat în concediu, Guvernul fiind condus de vicepremierul Gabriel Oprea, delegat în acest sens de prim-ministrul Victor Ponta.


De altfel, luni, Ponta a lăsat să se înțeleagă că l-ar putea lăsa pe Oprea în locul său la CSAT, dacă reuniunea va fi convocată în timpul vacanței, șeful Guvernului fiind vicepreședinte al Consiliului.

Gabriel Oprea nu va avea, însă, drept de vot dacă va merge la ședință, a precizat Președinția.

Săptămâna trecută, Guvernul a adoptat o hotărâre privind îndeplinirea condițiilor de privatizare a CFR Marfă cu Grup Feroviar Român.

Guvernul a transmis, însă, la Cotroceni hotărârea, cerând ca președintele Băsescu să convoace CSAT în vederea unui aviz privind privatizarea CFR Marfă.


”Astăzi aprobăm hotărârea de guvern cu CFR Marfă, că văd că nu poate să doarmă adversarul nostru politic. Sigur că-mi asum răspunderea, n-am fugit niciodată de răspundere. Aprobăm hotărârea de guvern, o trimitem la CSAT spre aviz, că dacă preşedintele ştie ceva ce noi nu ştim, nu trebuie să ne lase să greşim, trebuie să spună”, declara atunci premierul Victor Ponta.

Decizia Guvernului de a cere un aviz al CSAT a venit după ce președintele Traian Băsescu a decis să amâne emiterea unui decret prezidențial privind propunerea PNL pentru postul de ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi.

Astfel, președintele l-a obligat pe premierul Ponta să rămână o lună și jumătate ministru interimar al Transporturilor, cerându-i prim-ministrului să-și asume finalizarea privatizării CFR Marfă.

”Dată fiind conjunctura de la Transporturi, singura soluţie corectă este ca ministrul interimar al Transporturilor, care cunoaşte şi public a apreciat procesul de privatizare la CFR Marfă, să rămână în funcţie măcar până la semnarea contractului, a contractului de privatizare”, a afirmat Traian Băsescu.

Băsescu a ridicat un semn de întrebare față de succesul privatizării, susținând că GFR caută credite bancare ”cu oarecare disperare”, pentru achitarea celor 200 de milioane de euro pentru CFR Marfă.

În replică, premierul Ponta i-a cerut șefului statului ca, în calitate de președinte al CSAT, să se exprime privind finalizarea privatizării.

“Evident, aşa cum a fost şi la momentul aprobării începerii demersurilor, mergem la CSAT, informăm. Dacă ştie preşedintele ceva ce noi nu ştim, dacă s-a uitat prin conturile firmelor, cred că în CSAT, într-un cadru legal, ne poate spune şi, sigur, mergem mai departe sau, dacă e ceva rău, ce noi nu ştim, sunt convins că nu ne va lăsa să perseverăm în greşeală”, a declarat Victor Ponta.

Președintele Băsescu a refuzat să convoace CSAT, arătând că acest consiliu nu are în atribuții să dea avize asupra unor privatizări, după ce au fost efectuate licitațiile.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: