12 iunie, 2022

Cancelarul german Olaf Scholz va călători la Kiev împreună cu omologii săi din Franța și Italia, înainte de summitul Grupului celor Șapte de la sfârșitul lunii iunie, a informat sâmbătă ziarul german Bild am Sonntag, preluat de Reuters.

Ziarul a citat surse guvernamentale franceze și ucrainene.

„Nu putem confirma acest lucru”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german pentru Reuters. Palatul Elysee a refuzat să confirme informația. Guvernul italian nu a răspuns imediat solicitărilor agenţiei.


Niciunul dintre cei trei lideri nu a fost la Kiev de la invazia Ucrainei de către Moscova în februarie.

Vorbind anterior despre o posibilă călătorie la Kiev, Scholz a precizat că „nu mă voi alătura unui grup de oameni care merg doar pentru o fotografie rapidă”, adăugând că o eventuală vizită a sa va fi prrogramată în aşa fel încât să aducă beneficii.

Vineri, biroul de presă al preşedintelui Emmanuel Macron a precizată că o eventuală vizită în Ucraina va avea loc atunci când se va considera că va fi de cel mai mare folos președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, fără să dea o dată exactă.

Președintele francez Emmanuel Macron a încercat să mențină un dialog constant cu președintele rus Vladimir Putin încă de la începutul războiului.

Poziția sa a fost criticată de unii parteneri estici și baltici, care consideră că ar submina eforturile de a-l împinge pe Putin la masa negocierilor.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: