11 iunie, 2022

Cancelarul german Olaf Scholz a cerut sâmbătă Bulgariei să-și ridice dreptul de veto asupra discuțiilor de aderare la UE pentru Macedonia de Nord, declarând că blocul ar trebui să evite să distrugă speranțele de aderare ale țărilor din Balcanii de Vest, transmite Reuters.

Scholz, aflat în vizită la Sofia, ca parte a unui tur de două zile în regiune, înaintea summitului liderilor UE-Balcanii de Vest din 23 iunie, a declarat că simte o „nouă dorință” a UE de a se extinde după invazia Rusiei în Ucraina.

Războiul a readus în discuţie importanţa legării Balcanilor de Vest de blocul celor 27 de state UE, în încercarea de a contracara influența rusă și chineză. Cancelarul german a făcut din această problemă o prioritate de politică externă.


„Văd șanse de progres”, a spus Scholz într-o conferință de presă cu premierul bulgar Kiril Petkov. „Vom rămâne în schimburi strânse în zilele următoare”.

Petkov a reiterat poziția Bulgariei conform căreia Macedonia de Nord trebuie să îndeplinească trei condiții legate de disputele istorice și culturale dintre cele două țări, îndemnând Bruxelles-ul să garanteze că acestea sunt îndeplinite.

Cu o zi înainte de vizita în Bulgaria, Scholz a spus, într-o declaraţie susţinută la Skopje, că invazia rusă din Ucraina a arătat că este important ca Europa să fie unită şi a salutat sprijinul Macedoniei de Nord pentru sancţiunile împotriva Kremlinului.

“Este foarte important să se ofere o nouă dinamică acestui proces”, a spus Scholz într-o conferinţă de presă cu premierul nord-macedonean Dimitar Kovacevski.


“Voi susţine ca următorii paşi să se întâmple”, a adăugat el.

Kovacevski a subliniat “numeroasele reforme dificile” pe care le-a adoptat Macedonia de Nord pentru a adera la UE, inclusiv schimbarea numelui pentru a răspunde obiecţiilor Greciei.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: