sâmbătă

20 aprilie, 2024

5 iunie, 2015

(Foto: MEDIAFAX)
(Foto: MEDIAFAX)

După anunțul de vineri al DNA, potrivit căruia a solicitat Camerei Deputaților avizarea începerii urmăririi penale a premierului Ponta, președintele a cerut demisia prim-ministrului.

Victor Ponta a reacționat imediat, pe Facebook: ”Doar Parlamentul mă poate demite!”. Moțiunea de cenzură inițiată de PNL se va dezbate săptămâna viitoare.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunțat că a primit solicitarea DNA pentru încuviințarea urmăririi penale și că a convocat Biroul Permanent pentru ora 17,00 a zilei de vineri.

Anunțul președintelui și semnificațiile


După o întrevedere de aproximativ 30 de minute cu premierul Victor Ponta, președintele Klaus Iohannis a anunțat vineri că cere demisia premierului Victor Ponta.

”S-a comunicat public faptul că premierul e învinuit de fapte penale. După părarea mea, e o situație imposibilă pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, pentru România, cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia premierului Victor Ponta. Aceste considerațiuni și solicitarea de demisie le-am comunicat premierului într-o discuție pe care am avut-o acum câteva minute.” a anunțat președintele Klaus Iohannis.

Declarația președintelui are următoarele semnificații :

  • președintele lasă premierului următoarea mutare
  • șeful statului asigură PSD că va continua guvernarea – eventual cu un alt premier, pentru a evita o criză politică

Victor Ponta refuză să demisioneze

După întrevederea de la Cotroceni și după declarația șefului statului, premierul a postat pe Facebook următorul mesaj:


”Am avut cu Președintele Iohannis o discuție instituțională extrem de corectă și civilizată! Respect poziția sa publică dar am fost numit în funcție de Parlamentul României și doar Parlamentul poate să mă demită! Cred că respectarea principiilor constituționale este esențială pentru societatea noastră și în niciun caz nu pot accepta ca un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului și a cetățenilor acestei țări! Asta ar însemna dictatura și cred că la peste 25 ani după 1989 ar fi o mare eroare pt noi toți!”

(Citiți și: ”Punerea sub acuzare a premierului Ponta face înconjurul presei internaţionale ”)

Moțiunea de cenzură mută miza pe UNPR și UDMR

Pozițiile pe care se situează președintele și premierul par ireconciliabile.

Premierul a anunțat deja că nu va demisiona, iar în demersul său este sprijinit de conducerea partidului, liderii din teritoriu plecând vineri spre București pentru a-și manifesta susținerea față de presedintele PSD.

Solicitarea DNA a ajuns deja la Camera Deputaților, urmând să fie luată în discuție după parcurgerea formalităților procedurale, probabil, peste 7-8 zile.

Votul de marți din Senat în cazul Dan Șova ridică semne de întrebare în legătură cu avizarea favorabilă a solicitării DNA, situație în care președintele nu mai poate apela la procedura suplimentară de suspendare din funcție a lui Victor Ponta.

În funcție de negocierile politice care se derulează în acest moment, posibil influențate de acțiunea de vineri a DNA, problema menținerii lui Victor Ponta în fruntea guvernului s-ar putea ”rezolva” la dezbaterea moțiunii de cenzură depusă, tot vineri, de PNL, moțiune care se va dezbate săptămâna viitoare.

***

Filmul zilei: premierul Ponta – vizită scurtă la DNA

Premierul Victor Ponta a fost audiat vineri dimineaţă la DNA, declarând la ieșire că este suspect în dosarul lui Dan Şova.

Potrivit DNA, procurorii au început urmărirea penală împotriva premierului, acesta fiind acuzat de fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani și conflict de interese.

Întrebat de reporteri, la ieșirea de la audieri, dacă își va da demisia din funcție, premierul Victor Ponta a declarat: ”Stați un pic, la DNA nu se face politică. Politica se face în Parlament”.

Acuzațiile procurorilor

Comunicatul DNA detaliază acuzațiile formulate de procurori împotriva premierului (cu mențiunea că sublinierile aparțin redacției):

Procurorii din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Ponta Victor-Viorel, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, în prezent prim-ministru al României, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de:

  • fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni)
  • complicitate la evaziune fiscală în formă continuată
  • spălarea banilor

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o parte însemnată din sumele obţinute de către SCA „Şova şi Asociaţii” de la cele două complexe energetice (Turceni și Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Şova Dan-Coman şi a persoanelor din sfera sa relaţională.

La data 6 mai 2015, în contextul documentării, de către procurori, a aspectelor privind relațiile contractuale ale societății de avocatură SCA „Şova şi Asociaţii, s-a dispus predarea, de către autoritatea fiscală competentă, a tuturor înscrisurilor existente privind actele de inspecţie fiscală efectuate la Cabinetul de Avocat „Ponta Victor Viorel”.

În urma analizării înscrisurilor, în raport de probele ce fuseseră deja administrate în cauză, a rezultat următoarea stare de fapt:

La data de 30.08.2007, între SCA „Şova şi Asociaţii” reprezentată de Şova Dan-Coman şi Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel s-a încheiat o convenţie de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părţi în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum şi în alte cauze în care se va ivi necesitatea. Convenţia s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenţie s-a prevăzut că pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocaţi, iar avocatul Ponta Victor-Viorel să primească o sumă fixă de 2.000 euro, pentru care va emite o factură lunară.

Prin act adiţional, începând cu luna aprilie 2008, s-a majorat la suma de 3.000 euro/lună onorariul avocatului Ponta Victor-Viorel.

Convenţia de conlucrare s-a încheiat în luna decembrie 2008, moment în care Ponta Victor-Viorel a devenit ministru.

Pentru presupusele activităţi efectuate în conlucrare, avocatul Ponta Victor-Viorel a emis în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei.

Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societăţii de avocaţi SCA „Şova şi Asociaţii” care a efectuat plata contravalorii lor după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale, având în vedere că, în realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici un fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare. Şova Dan-Coman a fost singura persoană cu drept de dispoziţie în privinţa oricăror acţiuni de orice natură care implicau societatea de avocaţi.

Ulterior, pe fondul unor controale fiscale, desfășurate în perioada mai-octombrie 2011, Ponta Victor-Viorel s-a înţeles cu Şova Dan-Coman ca acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi, rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenţia.

Întrucât specializarea juridică lui Ponta Victor-Viorel este dreptul penal s-a stabilit ca activităţile să vizeze asistenţa juridică în dosare de natură penală în legătură cu clienţii societăţii de avocaţi.

Astfel, în cursul lunii august 2011, s-au întocmit în fals, 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 – decembrie 2008.

Cele 16 înscrisuri falsificate de Ponta Victor-Viorel au fost tehnoredactate prin metoda „copy paste” după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfăşurată de mai mulţi avocaţi din cadrul SCA „Şova şi Asociaţii”, avocaţi care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activităţile respective, nici măcar în parte.

Ponta Victor-Viorel a folosit o parte din sumele obţinute de la SCA „Şova şi Asociaţii” pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidenţial situat în Bucureşti.

În perioada 11.11.2008 – iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a mai beneficiat de foloase din partea societăţii de avocaţi, constând în transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocaţi a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) şi alte obligaţii către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societăţii de avocaţi.

Autoturismul a fost achiziţionat de societatea de avocaţi SCA „Şova şi Asociaţii”, la solicitarea expresă a lui Ponta Victor-Viorel.

Suspectului Ponta Victor-Viorel i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile anterior descrise, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În aceeaşi cauză, procurorii au constatat că se impune continuarea urmăririi penale faţă de Ponta Victor-Viorel şi sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată (două acte materiale) fapte aflate în legătură cu funcţia sa de prim-ministru al României, având în vedere că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În calitate de prim-ministru al României, Ponta Victor-Viorel l-a desemnat pe Şova Dan-Coman, în luna august 2012, în funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, în luna decembrie 2012, în funcţia de ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, în luna februarie 2014, ca ministru interimar al Transporturilor şi în luna martie 2014 ministru al Transporturilor, în condiţiile în care Ponta Victor-Viorel a beneficiat în trecut de foloase din partea lui Şova Dan-Coman, constând în sume de bani (în total aprox. 250.000 lei) şi dreptul de folosinţa gratuită a unui autoturism.

Probele administrate au relevat faptul că Ponta Victor-Viorel a beneficiat, lunar, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, de sume de bani cuprinse între 7.900 lei şi 14.000 lei, în total 181.439,89 lei, în temeiul unei convenţii fictive de conlucrare profesională în domeniul juridic încheiată între SCA „Şova şi Asociaţii” reprezentată de Şova Dan-Coman şi Cabinetul de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel, iar în perioada noiembrie 2008 – iunie 2009 a beneficiat în mod gratuit de dreptul de folosinţă al autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10, achiziţionat de SCA „Şova şi Asociaţii” în sistem de leasing financiar de la Romstal leasing (rate în valoare de aprox. 6.000 lei/lună), iar ulterior, în luna iunie 2009, de sumele de bani reprezentând avansul şi alte cheltuieli aferente contractului de leasing în momentul preluării acestuia de către Ponta Victor-Viorel, în total suma de 79.641,11 lei.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA inițiază procedura de sesizare a Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă Ponta Victor-Viorel, deputat, care în perioada în care se presupune că a săvârşit infracţiunile de conflict de interese a îndeplinit funcţia de prim-ministru.

Premierul Victor Ponta a ajuns, vineri dimineaţă, la DNA, însoţit de un avocat, declarând că a fost citat pentru a da declaraţii într-un dosar, fără a preciza despre ce este vorba.

Dosarele Dan Șova

Senatorul PSD Dan Şova este urmărit penal din august 2014, pentru trei fapte de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma „Şova şi Asociaţii” a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexurile Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal Dan Laurenţiu Ciurel, director de Investiţii la Complexul Energetic Rovinari la data faptelor, şi fostul director general al Complexului Energetic Turceni Dumitru Cristea, pentru abuz în serviciu.

Dan Şova este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie şi în dosarul desprins din cel al retrocedării ilegale de păduri, alături de fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc.

Senatul a respins marți, pentru a doua oară, cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive alui Şova, fiind înregistrate 66 de voturi „pentru” şi 72 „împotrivă”.

Dan Şova declara marţi: „Nu vreau să calific votul Senatului. Vă spun o singură propoziţie şi sper să mă înţelegeţi- îmi doresc, aşa cum am cerut şi instanţei supreme, să trimită dosarul în instanţă ca să ne lămurim, să terminăm cu toate discuţiile astea politicianiste”.

Premierul Ponta declara miercuri că procurorul îl poate trimite şi astăzi în judecată pe Dan Şova dacă are probe, iar dacă nu are probe înseamnă că a fost o înţelegere între procuror şi penelişti să facă circ.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Ponta, daca mai ai un pic de, demnitate! da-ti, DEMISIA, nicaieri in lume nu exista un premier urmarit penal!!!esti o pata neagra pe obrazul Romaniei.Demisia este actul de curaj de care tu (nu) dai dovada.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Ponta, daca mai ai un pic de, demnitate! da-ti, DEMISIA, nicaieri in lume nu exista un premier urmarit penal!!!esti o pata neagra pe obrazul Romaniei.Demisia este actul de curaj de care tu (nu) dai dovada.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: