Premierul Dacian Cioloș începe duminică o vizită de lucru de patru zile în Statele Unite ale Americii, cel mai important moment urmând să se desfășoare marți, la Washington, acolo unde premierul român va discuta mai bine de o oră cu vicepreședintele SUA, Joseph Biden.
” Întrevederea cu Joseph Biden din 24 mai este o ocazie pentru a discuta despre oportunităţile enorme oferite de Romania in regiunea Mării Negre mai ales în privinţa investitiilor si dezvoltării infrastructurii, inclusiv producţia şi transportul de energie. Vom pune accentul pe potenţialul energetic al României de producţie de gaz din Marea Neagră.Este, de asemenea, o ocazie suplimentară de a ne consulta înaintea summit-ul NATO de la Varşovia. România doreşte sprijinul activ al SUA pentru o prezenţă Aliată înaintată pe tot flancul estic, de la Marea Baltică până la Marea Neagră. Vom continua discuţiile cu partea americană pe propunerile noastre în perspectiva summit-ului”, a spus duminică, pentru MEDIAFAX, premierul Cioloş, întrebat ce „pune pe masă” România la întâlnirea cu vicepreşedintele SUA.
Vizita peste Ocean debutează la Detroit, acolo unde Dacian Cioloș se va întâlni, luni, cu Mark Fields, CEO Ford Motor Company, dar și cu reprezentanți ai mai multor companii americane din industria auto.
„O să am și o vizită la Detroit, la compania Ford, pentru a-i încuraja să continue investițiile în România. Noi, în ultimele luni, am deblocat anumite probleme care împiedicau decizia Ford de a continua investiția la Craiova. Această decizie a fost luată, însă cred că și în jurul acestui proiect de investiții de la Craiova se mai pot dezvolta și alte investiții cu furnizori, atât furnizori pentru Ford, veniți din Statele Unite, cât și parteneriate cu companii românești”, a afirmat joi Dacian Cioloș, la Realitatea TV, unde a fost invitat cu ocazia împlinirii a 6 luni de mandat.
Vizita în Statele Unite are o puternică componentă economică, în programul oficial al premierului figurând întâlniri cu secretarul pentru Comerț, Penny Pritzker, cu secretarul pentru Energie, Ernest Moniz, cu secretarul pentru Agricultură, Tom Vilsack, dar și cu oameni de afaceri americani cărora le va fi prezentat potențialul de dezvoltare economică a României și care vor fi încurajați să intre pe piața românească.
„Această vizită am gândit-o în ideea de a construi pe relația solidă dezvoltată în ultimii ani între România și Statele Unite. Pornind de la parteneriatul strategic pe care îl avem cu SUA și această experiență pozitivă pe domeniul securității și apărării, pe această încredere reciprocă între România și Statele Unite care s-a construit în acești ani, să progresăm și cu o componentă economică mai consistentă. (…) Principalul obiectiv al acestei vizite este unul legat de cooperarea în domeniul economic, dar sigur și alte domenii pe care putem continua să dezvoltăm acest parteneriat strategic”, afirma joi Dacian Cioloș.
Potrivit agendei comunicate de Guvern, premierul Cioloș mai are întrevederi și cu reprezentanți ai mediului de afaceri și membri ai comunității românești din zona Washington.
Din delegația oficială condusă de premier fac parte ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, șeful Cancelariei Prim-ministrului, Dragoș Tudorache, și secretarul de stat Manuel Costescu de la Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat.