15 octombrie, 2018

Ambasada Israelului la Bucureşti a confirmat luni, într-un răspuns pentru Mediafax, că premierul Benjamin Netanyahu şi-a amânat vizita în România.

Este pentru a doua oară când prim-ministrul israelian își amână vizita în țara noastră, fiind foarte puțin probabil ca vizita premierului israelian să mai aibă loc în acest an, potrivit unor surse diplomatice.

Premierul Benjamin Netanyahu şi-a amânat, prima dată, vizita în România, care era programată să aibă loc în luna august a acestui an, în contextul discuțiilor privind mutarea ambasadei României la Tel Aviv, dar şi a plângerii penale depusă de preşedintele PNL, Ludovic Orban, pe numele Vioricăi Dăncilă, dosar clasat de DIICOT pe 28 septembrie.


Vizita la București a premierului israelian fusese reprogramată pentru data de 8 noiembrie, iar acesta ar fi urmat să participe la ședința comună a guvernelor României și Israelului la București. Ambasada Israelului în România a anunțat, atunci, că una dintre temele de discuție ar fi fost și mutarea ambasadei Romaniei de la Tel Aviv la Ierusalim, acesta fiind „un subiect deschis in continuare”.

Și această vizită, spune Mediafax, a fost amânată de către partea israeliană.

Ultima întrevedere a șeful Executivului, Viorica Dăncilă, cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a avut loc pe 25 aprilie, în cadrul vizitei oficiale pe care a întreprins-o în Statul Israel.

Cei doi au discutat și despre mutarea ambasadei României în Israel, Benjamin Netanyahu salutând adoptarea de către Guvernul Romaniei a cadrului de lansare a dezbaterii privind relocarea ambasadei Romaniei la Ierusalim.


În legătură cu mutarea ambasadei, ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat vinerea trecută, la Parlament, că analiza MAE privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim a fost transmisă premierului Viorica Dăncilă, care, în urma propriei analize, urmează să o distribuie Administrației Prezidențiale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: